XVLII Fetele de împărat cu pantofii rupți

A fost un împărat mare care avea trei fete. Acum aste fete, vezi dumneata, ce făceau ele, ce dregeau, în taină, că nimeni nu le putea afla, rupeau fiecare câte o pereche de ghete pe zi; li le cumpăra împăratul cum e azi şi mâine veneau cu ele rupte, dar știi, rupte de tot, şi le arăta împăratului că să le cumpere aItele.

Împăratul se supăra, dar nu era să le lase el fetele lui, fete de împărat, cu ghetele rupte; le cumpăra altele.

Poruncise el de le făcuse cizmarii împărăteşti pantofi buni cu piele groasă... degeaba, că mai că de azi pînă mâine nu ţineu şi pace.

S-a gândit împăratul, s-a răzgîndit că ce să fie, dar să dea de şartul lucrului n-a putut. Acum lui nu-i era de ghete, că Ie făcea câte trei perechi pe zi, că bani avea, slavă Domnului, că doar era împărat, dar lui îi era necaz că nu ştia unde rupeau fetele lui încălţămintea, că lucru curat să fi fost, nu era.

A hotărît împăratul să caute a afla cu orice preţ.

A pus şi el noapte un oştean să păzească la uşa odăilor fetelor şi să-i spuie ce e.

Ăla s-a pus de-a curmezişul la uşă, dar a adormit. Dacă a adormit, au deschis felele binişor uşa, au sărit uşurel peste el, s-au uitat la el, el dormea buştean; i-au dat la nas nu ştiu cu ce să nu se deştepte pînă nu s-or întoarce şi să le vază viind, şi au plecat.

Și s-au dus până în fundul grădinei. Acolo au zis la un loc:

— Deşchide-te, pămînte, că ţi-a poruncit stăpânul.

Pămîntul s-a deşchis, ele s-au coborît pe gură în jos şi au căzut într-altă grădină mare de tot şi frumoasă peste poate.

Aci iar s-au dus iar la un loc de au zis:

— Deşchide-te, pămînte, că ţi-a poruncit stăpînul.

Şi au căzut într-altă grădină.

În grădina asta se afla la margine un palat mare şi în ăst palat erau lumini multe şi bogăţii mari sclipeau la lumină, şi meselor întinse nu le mai dădeai de căpătîi de multe ce erau, iar într-unele odăi mari, de parcă n-aveau margini, jucau fete şi flăcăi de-ţi era dragă lumea să-i vezi, că numai tinereţe şi frumuseţe era pretutindeni şi veselie de nu se mai putea.

Şi cum s-au ivit ale trei fele de împărat, s-au desprins din grămada de flăcăi trei tineri frumoşi şi au venit la ele, au luat fiecare câte una şi s-au pus pe jos, şi joacă pînă a cîntat cocoşul.

Atunci s-au despărţit toţi, s-a întunecat palutul, că s-au stins luminile toate, şi fetele au plecat repede acasă.

Dar mai întâi şi mai întîi, după ce au ieşit din odăile unde jucau, fata a mai mică din ale trei ale împăratului a ieşit în tindă şi a dat fuga la un leagăn în care era un copil micşor de îl făcuse ea cu flăcăul cu care jucase şi care era fecior de împărat şi el. Dacă a dat fuga la leagăn, a luat copilul în braţe şi l-a lăptat, că aşa făcea în toate nopţile, asta era hrana copilului ei. Şi după aia au plecat spre palat. Iar pantofii li se rupsese de tot de tot.

Au ajuns acasă, au intrat fiecare în odaia ei, s-au culcat, pe urmă s-au sculat, ca şi cum n-ar fi fost undeva, şi s-au dus la împărat să-i spuie să le cumpere încălţăminte iar, că li s-a rupt.

A întrebat împăratul pe oşteanul de-l pusese să păzească dacă a văzut ceva. Ala a zis că n-a văzut.

A doua seară a pus împăratul pe altul.

Nici ăla n-a dat de rostul căpătâiului.

A treia seară altul...

Tot nimic!

În sfîrşit, a hotărât să dea sfoară în ţară, pe sub ascuns, ca să nu care cumva să auză fetele, cum că cine s-o găsi să afle, cum o şti, unde se duc domniţele de-şi rup pantofii, îi dă împăratul avuţie mare.

S-a pomenit împăratul peste cîteva zile cu un flăcău.

— Măria la, să trăieşti, i-a zis flăcăul cînd l-a adus în faţa lui, eu mă prinz să aflu unde se duc domniţele de-şi rup pantofii.

— Te prinzi tu?

— Mă prinz.

— Ei, să ştii că-ţi dau avuţie mare, dacă le-i afla.

Şi a cerut flăcăul numai voie să stea noaptea la uşa pe unde aveau ele obicei să iasă din odăi.

Noaptea s-a pus flăcăul la pîndă d-a curmezişul pragului uşei de la odăile fetelor şi s-a ţinut să nu adoarmă, dar altminteri el se făcea că doarme.

Pe la miezul nopţii numai iacă se deschide uşa binişor şi se arată fetele.

A mai mare a văzut paznic străin şi s-a apropiat cu o lumină să vază, doarme, or nu. Ăla se făcea că doarme dus.

— E buştean! a spus fata a mare ălorlalte.

Şi aşa au ieşit toate trei şi-au plecat. Flăcăul, ţop şi el după ele, repede. Şi cînd au zis ele:„Deşchide-te, pământe, că ţi-a poruncit stăpînul” de au trecut fetele, a zis şi el vorbele astea şi i s-a deşchis şi lui pămîntul şi a trecut pe tărîmul ălîlalt după ele.

Acolo, dacă s-a văzut în grădina aia, cică ar fi fost acolo nişte poame frumoase tare, dar mai ales era un măr cu nişte mere de nu s-au mai pomenit de frumoase şi de mari. Flăcăul a rupt unul şi l-a băgat în buzunar. Cînd l-a rupt a troznit tare pomul. Fetele s-au întrebat ele una pe alta că ce să fie, dar nu şi-au dat socoteala şi au trecut înainte.

Din grădina de a doua flăcăul a rupt o pară, şi iar aşa a troznit pomul de s-au mirat fetele că ce să fie.

În grădina de a treia        se afla un om        de lemn care se învîrtea în mijlocul grădinei. Flăcăul i-a rupt şi lui un picior de a troznit omul aşa de tare încât le-a speriat de tot pe fete, de au uitat şi vorbele pe care trebuiau să le zică ca să li se deşchiză pămîntul spre a ajunge la palatul cu jocurile.

Atunci fata a mare a zis:

— Doamne, care ne-ai ajutat totdeauna, ajută-ne şi acum.

Şi aşa li s-a deschis pămîntul.

Flăcăul, după ce luase şi piciorul de-ll rupse de la omul de lemn, s-a apropiat de a auzit şi vorbele astea şi le-a zis şi el, şi aşa a trecut şi el în grădina unde era palatul minunat.

Acum flăcăul luase mărul şi para şi piciorul de lemn, ca să dovedească, cînd o trebui, că le urmărise pe fetele împăratului. De aci de la palat ce să ia el, după ce a văzut toate cum se petreceau?... hai să ia copilul din leagăn după ce l-a lăptat mă-sa, fata împăratului a mică.

După aia, pînă să-şi ia ziua bună fetele de la flăcăii cu cari jucaseră, până una pînă alta, el a luat-o înainte, s-a dus de a ascuns copilul şi toate semnele într-o claie cu fîn, s-a lungit de-a curmezişul pragului de la odăile lor, şi când au ajuns şi ele l-au găsit dormind.

S-a uitat iar la el fata a mare.

— Buştean, a zis iar, şi au trecut înainte de s-au culcat.

Dimineaţa, se duse flăcăul la împărat şi îi spuse toate cîte le văzuse.

S-a minunat împăratul de tot şi s-a întristat aflînd el că fetele lui aleargă după petreceri cu flăcăii şi că a mai mică avea şi copil.

Le-a chemat după ce s-a sculat, şi fiind şi flăcăul de faţă cu semnele, le-a întrebat:

— Unde aţi fost voi ăs-noapte?

— Unde să fim?... a răspuns a mare, am dormit.

— Ba n-aţi dormit, că n-aţi fost în odăile voastre; am fost eu de v-am căutat şi nu eraţi.

Că hîr, că mir... ele să mărturisească deloc.

— la spune, flăcău, cum şi ce fel, a zis atunci împăratul, că vezi că nu vor să spuie.

Spuse flăcăul că au trecut pe lîngă el şi s-au uitat la el să vază dacă doarme, şi una dintre ele uitîndu-se a zis că doarme buştean şi au trecut, şi au zis la un Ioc in grădină: „deşchide-te, pământe, că ţi-a poruncit stăpînul“ şi s-a deschis pămîntul de au trecut într-o grădină cu mere. Şi le-a spus cum a rupt el un măr de-au auzit ele troznind şi s-au mirat că ce să fie. Şi le-a arătat şi mărul ca să nu aibă ce zice; le-a mai spus şi dc grădina cu perele şi de a cu omul de lemn de se învârtea, şi le-a spus şi de palatul cu jocurile.

Fetele au început a tăgădui toate, făcîndu-l mincinos şi cum le-a venit la gură.

— Aşa? a întrebat flăcăul. Apoi dar aşteptaţi puţin.

Şi a adus copilul şi i-a arătat pe mă-sa, iar copilul cum a văzut-o a început a o striga: „mamă, mamă!“ de nu au mai avut ce zice.        

Atunci au căzut fetele în genunchi înaintea împăratului şi au mărturisit tot cum fusese şi au spus şi cine erau flăcăii cu cari jucau, cari erau toţi feciori de împăraţi.

Împăratul, tatăl fetelor, fiind împărat mare şi puternic a trimis vorbă taţilor flăcăilor că ce s-a întâmplat şi spunîndu-le că el doreşte ca să se spele ruşinea, să vie feciorii să-i ceară fetele, de neveste.

Şi s-au făcut nunţile câtor trei într-o zi cu alai şi cu veselie mare, iar flăcăului care descoperise şiretenia i-a dat împăratul avuţie mare.

Acum, copilul fetei ulei mai mici a împăratului a crescut de se făcuse băiat mare şi era puţintel la minte şi năuc, că, vezi dumneata, el fusese vrăjit de o babă căreia îi plătise o fată de om sărac de fusese ibovnica feciorului de împărat, înainte de a se îndrăgosti cu fata mică a împăratului cu care făcuse copilul.

De cînd se născuse ăst copil, sta baba şi mesteca într-o căldare într-o pădure mare.

Pe copil, adusese împăratul ăl bătrîn şi tat-său fel de fel de vraci şi de oameni ca să încerce a-l| vindeca de năuceală, dar nimeni nu l-a putut ajuta cu nimic.

Într-o zi, iacă un băiat mare aşa, la împărat.

— Măria-ta, zise băiatul către împărat, dumneavoastră aveţi acilea In neamul dumneavoastră un flăcăieş de e năuc. Dacă vreţi să-l vedeţi bine, eu am o soră, fată săracă e, dar e cinstită şi cu frica lui Dumnezeu, şi ea se prinde, cică, auzi, să-l facă bine de i-l daţi ei de bărbat după ce l-o face bine.

— Poate ca să-l facă bine?

— Poate.

— Ei, cum?

— A pus ea mîna pe taina cum merge şiretenia că i-a spus o babă vrăjitoare din sat de la noi de a îngrijit-o ca cînd a fost sâ moară, că ea ştia, fiind soră certată cu vrăjitoarea de a vrăjit pe copil, că vrajă e la mijloc de e copilul năuc.

Împăratul a fost bun bucuros să-şi vadă nepotul sănătos, că dacă era fata cinstită şi cu frica lui Dumnezeu, încolo ce-i păsa, că bani avea el să le dea din belşug.

S-a prins împăratul că i-l dă fetei de bărbat de l-o vindeca.

A plecat băiatul şi s-a dus de a spus soră-si că împăratul vrea.

Atunci fata s-a dus într-o pădure care o ştia ea şi acolo a dat de o babă d-alea urîtele şi zbîrcitele, cum sunt toate vrăjitoarele, care mesteca întruna într-o căldare.

Fata o întrebă ce face acolo.

Baba minţi.

Zise:

— Iacă mestec aci că e un băiat pe care, de nu l-oi vrăji aşa într-una, cade jos şi moare.

Fata ştia că era taman dimpotrivă.

Îi zise:

— Lasă-l să moară.

— Nu, vai de mine, cum să-l las eu să moară?

Fata, dacă a văzut că-i răspunde aşa, a tăcut şi s-a pus de o parte şi scoate de mâncare şi de băutură şi începe a mânca şi a bea.

Baba, nemîncată şi nebăută, ceru şi ea să-i dea niţele merinde şi niţică apă.

Fata-i aduse, şi cînd întinse baba mina să le ia, de ţinea făcăleţul cu care învîrtea numai cu o mână, i-a dat un picior bun căldării de s-a răsturnat, şi cum s-a răsturnat căldarea, cum s-a făcut, la palat, copilul ăl năuc, sănătos.

A vrut baba f;ă puie mîna pe fată şi cine ştie ce să-i facă, dar fata a fugit iute şi baba n-a putut-o ajunge.

După aia s-a dus fata cu frate-său la palatul împărătesc şi s-a înfăţişat împăratului. Împăratului îi plăcu fata, că era curăţică de tot, şi nu s-a împotrivit deloc din ce zisese.

A hotărît nunta curând şi s-a făcut nuntă frumoasă, cum fac împăraţii, şi de acolea încolo au trăit bine cu toţii.

Comunicat de dr-a A.O. care îl ştie de la o mahalagioaică din Bucureşti.