*ah, câtă apă

Timpul devine timp

când se transformă în iarbă, în apă

în arbore şi în piatră.

El e singurul care are mişcare în sine

el e singurul care trece

care ne leagă şi ne dezleagă

cel care rămâne gravid

cu tot ce întâlneşte în cale

inventându-şi calea

născându-şi calea.

Singurul lucru concret este timpul

lucrurile sunt mişcarea lui.

Tigrul şi Eufratul

ah, câtă apă !

Share on Twitter Share on Facebook