Mă scârbisem de dânsul şi-l pândeam

cu sandaua.

Alerga în zig-zag

loveam în cărămidă de săreau scânteile.

Deodată gândacul s-a oprit, s-a răsturnat pe spate

şi-a strâns labele de gândac şi s-a dat mort.

Aici începe crima, spuse Iovis,

când dai în cel care se dă mort.

Ce scrâşnet, ce scârbă

— Stai să vezi, răspunse Capitolius

dresam un cal care de fapt era o iapă,

deci, nu avea în sine durerea castrării.

După luptă, ce crezi că făcea ?

O mângâiam şi ea îşi băga brusc capul

cu gât cu tot

sub subţioara mea

Ce crezi ?

Era un cal calin.

Ah, şi eu am avut un câine pe care-l chema Mordador.

Cînd mă-ntorceam acasă se târa

udându-se de emoţie

se târa spre mine dând din coadă.

A murit bietul de el

şi, habar n-am dacă era câine sau căţea

— Pune-ţi scutul pe tine

că e frig, o să ajungem, Iovi,

să vorbim până când şi despre pisici.

Mâine barbarii împăroşaţi

or să ne mânjească mâinile cu sângele lor.

— Noapte bună, bă

— Noapte bună, bă