Tocmai acum, tocmai acum

când o iubesc cel mai mult,

tocmai acum am minţit-o.

Tocmai acum, tocmai acum

când ea ţine cel mai mult la mine,

tocmai acum am umbrit-o.

Tocmai acum, tocmai acum

când ea se gândeşte la mine fluier a pagubă.

Tocmai acum, tocmai acum

când ea e cea mai frumoasă de pe lumea

stelelor mele,

orbesc.

Tocmai acum, tocmai acum

când îi simt graţia

străbătând toate zidurile oraşului

surzesc.

Tocmai acum, tocmai acum

când simt că ei îi este dor de mine

îmi jignesc prietenii

nemaisuportând cât de dor poate să-mi fie de ea.

Tocmai acum, tocmai acum

când ea îşi calcă de drag de mine

rochia în carouri,

eu stau şi curăţ lănci cu benzină

ca să le azvârl în animale şi în vulturi.

Tocmai acum, tocmai acum

cind ar fi trebuit să fiu

cuprins de o tandră alergare,

mă prelungesc în vis

de frica de a fi fericit.

Tocmai acum, tocmai acum

când ea iradiază de lumina inimii ei,

citesc despre toate novele

şi toate stelele explodate

şi mă lungesc cât cea mai lungă stradă din oraş

şi mă asfaltez

şi mă îmbrac în ninsoare şi gheaţă,

mai ales în gheaţă,

maii ales în gheaţă, mai ales în gheaţă,

ca ea, scumpa şi divina de ea

trecând să alunece

şi să cadă şi să-şi rănească glezna,

pe care, doamne,

de atâta vreme nu i-am mai sărutat-o.

La urma urmei,

cine are curajul să sărute o gleznă

dacă ea nu şchioapătă ? !