Deodată, la Pol, am fost urs.

Şi memoria urşilor mi s-a dat

ca să mi se pară firească starea de urs.

Ursul îmi spuse :

- Ca şi cum aş fi lovit

de o săgeată, sunt.

Otrăvit şi inconştient de felul meu de a fi,

pe care i-l mărturisesc într-una.

Îi spun totul fără să ştiu că îi spun ceva.

Ca într-un leagăn eu port în creierul meu

şi clatin

ideile lui şi pofta de a şti.

Toţi mă socotesc străin

pe această zăpadă !

Numai el nu mă socoteşte străin

şi de aceea află.

Râde şi află.

Ba nu, nu râde.

Află pur şi simplu.