Toţi cei din curte, deodată,

neliniştiţi, am simţit prezenţa aripei

Acest lucru s-a întâmplat într-o luni

după amiază,

acum un an.

De atâta vreme, mai ales seara,

fără să ne spunem unul altuia ceva,

mai ales seara, seară de seară,

am simţit prezenţa neliniştitoare a aripei

printre noi cei din curte.

Cu discretie, am căutat în arţar, în magazie,

în lucarnă,

sau chiar sub fotoliul mare din sufragerie.

De asemeni, am căutat după tabloul cu ramă

bogată,
de familie, printre rochiile femeii din dulap,

după perdeaua de catifea, vişină putredă.

Părând a privi oriunde altundeva,

în timp ce vorbeam orice altceva,

prezenţa aripei ne neliniştea şi ne

nelinişteşte.

De aceea radioul întotdeauna este pus mai

tare,

iar pompa din curte lăsată să curgă zgomotos.

S-au înmulţit pisicile şi câinii din această

pricină,

iar becul electric de la intrare e lăsat aprins

toată noaptea.

Abia acum, după un an de zile,

plecând în grabă din casă, chemat de un

pacient,

i-am simţit brusc, în spinare,

adierea rece.

M-am oprit în colţul străzii

şi, fulgerător, mi-am întors chipul spre casă.

Ah, tu frig, şi tu fulgerare !

Ingerul este chiar zidul casei,

zidul cel mare tăiat la mijloc de o fereastră

pătrată.

Chiar acest zid este,

acesta, cu fereastră pătrată !

Chiar el este

privindu-mă rece, fix.