O văd trecând dureroasă, adunată între umerii ei.

Împodobită de înfrângeri ca de un curcubeu,

şi urmată de-a pururi de sufletul meu

ca de un tren fără şine.

Târâş îl ţine de mână pe Ion,

fiul ei

cel alb şi bine mirositor,

cel înnebunit de răsfăţ ;

singurul ei sprijin,

bastonul ei de nervi, de carne şi de oase.

O văd o vreme şi după aceea orbesc.