Tocmai se înserează

deasupra unei case de ţară

şi în ogradă e o masă de lemn

la care stau şi beau şi vorbesc

părinţii mei şi părinţii altora

primarul şi grăjdarul

învăţătorul şi popa

şi încă alţii care stau şi beau şi vorbesc.

În acelaş timp

şi suprapus pe aceştia

un om cu pelerină neagră

mâhnit de istorie.

sau poate de orice altceva,

în înserare se îndepărtează pe câmp

micşorându-se odată cu îndepărtarea

stingându-se odată cu înserarea.

Frânturi de vorbe, sunet de tacâmuri

gâlgâitul vinului turnat

şi mai ales

strigătul învăţătorului ridicat deasupra celorlalţi :

- La urma urmei ce mai e şi viaţa asta !

Şi strigătul popii ridicat deasupra celorlalţi :

- Nu se arată semne, degeaba ne rugăm.

Şi strigătul primarului ridicat deasupra celorlalţi :

Vedem mereu aceleaşi lucruri ! Mereu aceleaşi lucruri !

Suprapus peste cei de la masă

intretăindu-i parcă pe fiecare

pe câmpul înnegrit de înserare

omul cu pelerină neagră se duce

şi gândurile lui se aud peste câmp :

M-am născut în cel mai rău secol cu putinţă

am locuit cea mai străină inimă cu putinţă !

Astfel se aud gândurile omului

în timp ce el se micşorează

ca o pată neagră pe o pată neagră

crescândă.

Aer apăsător şi căldură calmă

lângă masa din ogradă, în umbra deplină

neatinsă de raza lămpii cu petrol

în tufişul de coacăze un freamăt mut.

Un ochi lucios cu luciu mat

un ochi cât tot tufişul de coacăze

se deschide lucios şi mat şi se închide.

Cei de la masă sunt cu spatele la el ;

o secundă de linişte apoi vinul gâlgâind în pahare.

Suprapus pe dreptunghiul mesei

traversând în depărtare câmpul

şi tăind masa totodată,

omul cu pelerină neagră

şi înapoia omului cu pelerină neagră

un hectar de câmp negru se deschide deodată,

ochi lucios şi opac şi negru

şi se închide cum s-a deschis

în timp ce omul se îndepărtează cu spatele la ei.

Câinele legat de stejarul din curte

schelălăie zdrăngănind lanţul t

runchiul stejarului se deschide

şi un ochi negru lucios clipeşte.

Taci potaia dracului, strigă grăjdarul

şi aruncă o cană de lut după el.

O stea se lăţeşte ca o baltă

în spatele omului cu pelerină

şi bolovanul din poartă

deschide un ochi negru lucios şi-l închide.

Locuiesc într-o inimă străină, se gândeşte omul,

Unu este atenţia lui zero,

doi şi trei şi patru şi cinci

nu sunt altceva
decât neatenţia cifrei unu,
gândeşte omul cu pelerină neagră îndepărtându-se
în timp ce în spatele lui
orizontul negru deschide un ochi
imens, lucios şi negru
şi îl închide.