* * *

Trăim întrun veac al bărbatului. Un bărbat a cucerit toată lumea pe dinăuntru. Un bărbat care zace în fiecare bărbat şi în fiecare femeie. Mai ales în aceasta.

Se pierde farmecul feminităţii şi poezia intimistă mu mai are nici-un înţeles. Forma cea mai aspră a acestei bărbăţii femeeşti e profesionalizarea. Femeia a invadat catedrele, biuvourile, laboratoriile, sălile de judecată şi de conferinţe, incintele parlamentare şi până şi cabinetele ministeriale. Femeia se ocupă, femeia munceşte. O femeie care munceşte nu poate fi o bună femeie. Ea e un bun animal de lucru, un serios element cu randament social, dar îşi pierde frăgezimea şi trupească şi sufletească. Până azi singura profesiune a femeilor era amorul. Nu amorul celor cinstite ci al celor dela bordel : amorul profesional. Tarifarea gi exploatarea lui dovedeau o muncă de speţă masculină, un efort de voinţă, o serioasă calculare a riscurilor şi câştigului, o disciplină şi după toate astea o uzare. După întrebuințare în casa de toleranţă femeia trebuie scoasă la pensie : boală. Cocota e un funcţionar. Femeie, dar ca funcţie socială, bărbat. Ca actor femeia nu era încă profesionistă. Pe scenă femeia îşi regăseşte rolul ei de instrument de plăcere, de păpuşă naivă provocatoare de muri catastrofe între bărbaţi, sau de mamă şi de soţie. Femeia actriță rămâne tot femeie. Femeia funcţionară abdică dela funcţia ei ornamentală şi asocială. Ea devine un agent, un soldat al organizaţiei de stat, ca oricare altul, un număr, un punător de stampile.

Profesiunea este în esenţă masculină. Pentrucă ea cere siguranţă, voinţă, disciplină, repetare mecanică a unor gesturi mecanice, repeziciune, tot calități specific bărbătești. Şi totuşi femeia arată că le are şi ea. Le are pentrucă şi bărbatul are poate calităţile ei. Dar bărbatul nu are nevoe de-a desvolta calităţile femeii, pe când aceasta a fost adusă de împrejurările sociale să-şi însuşiască roluri şi calităţi băvbăteşti. Astfel ea a trebuit să renunțe la lenevire, la capriciu, la calmul visării, la

[missing page]

inţat în odăile caselor moderne, unde femeia aşteaptă puţin timpul îndelungat pe care-l va petrece la birou. De la barocul care încărca odaia peste măsură, s-a trecut la odaia ca o prelungire a străzii. Fiindcă femeia a dezertat odaia.

Femeia e frumoasă când e plăpândă şi fără forţe. Să caute apărare lângă bărbat. Femeia modernă e sigură pe sine. N-are nevoe de bărbat. Totul i se realizează după voie. Iar din capacitatea ei erotică face un mijloc de parvenire. În asemenea condiţii politeţea e sortită dispariției. Politeţea era formula de tranziţie dela superioritatea bărbatului la înfăţişarea sperioasă şi slabă a femeii. Intr-o lume de egalizare a sexelor, ea devine un rit ridicul fără sensul simbolic de care era plină : oferta ajutorului, salutul de înclinare al stăpânului tiranic în faţa sfiiciunii graţioase.

Lipsa de farmec a femeii din bordel este din cauza acestei siguranţe a ei, din cauză că nu cere apărare. Ea îşi exercită pur şi simplu o meserie. N-are nici unul din farmecile cari trebue cucerite şi apărate. Dă gi primeşte schimbul. Lipsa ei de graţie începe să se întindă peste toată viaţa modernă. Fetele ştiu că bărbaţii au nevoie de sexul lor, iar ele de sexul bărbatului. Şi îl oferă pentru apărarea bărbatului împotriva perversiunii. Sau se dedau perversiunii. Şi ele, şi ei. Homosexualitatea şi safismul sunt dovezi ale masculinizării secolului. Iar acuplarea a ajuns azi un schimb de servicii. Fără artă, fără religie, fără metafizică.