CAPITOLUL II.

Dragostea de adevăr a autorului. Scopul publicării acestei cărţi. Critică pe călătorii care se abat de la adevăr. Nu are mici un fel de intenţii duşmănoase scriind toate acestea. Răspunde unei obiecţii. Cum se întemeiază coloniile. Laude aduse ţării sale. Autorul arată drepturile pe care Ie are coroana asupra ţărilor descrise de el. Greutatea de a le cuceri. Autorul îşi ia rămas bun de la cititor, arată cum are de gând să-şi petreacă restul zilelor, dă câteva poveţe şi încheie.

Şi aşa, dragul meu cititor, ţi-am înşirat întocmai povestirea călătoriilor pe care le-am făcut în răstimp de şaisprezece ani şi mai mult de şapte luni, străduindu-mă nu atât să folosesc cuvinte meşteşugite, cât să spun adevărul.

Ca atâţia alţii, şi eu aş fi putut să ie uluiesc cu poveşti ciudate şi greu de crezut, dar am socotit că e mai bine să le spun lucrurilor pe nume în chipul şi în stilul cel mai simplu cu putinţă, căci ţelul meu a fost să te învăţ şi nu să te distrez.

Nimic mai lesne pentru noi, cei care călătorim prin ţări îndepărtate, arareori străbătute de englezi sau alţi europeni, decât să descriem fel de fel de animale minunate ce trăiesc în apă sau pe pământ. Dar ţinta călătorului ar trebui să fie de a-i face pe oameni mai înţelepţi şi mai buni, de a le îmbogăţi mintea cu ajutorul pildelor rele şi bune culese de el prin cele ţări.

Aş dori din toată inima să se introducă o lege, potrivit căreia orice călător, înainte de a i se da voie să-şi publice opera, să fie obligat să jure în faţa Lordului Cancelar că tot ce are de gând să tipărească este perfect adevărat – în măsura în care poate să-şi dea seama. Atunci lumea n-ar mai fi amăgită, cum se întâmplă de obicei, când unii autori, pentru a câştiga mai mult în ochii publicului, îl îndoapă pe cititorul nepregătit cu cele mai grosolane minciuni. În tinereţea mea, am citit cu nespusă încântare nenumărate cărţi de călătorii; cum însă de atunci încoace am cutreierat mai toate colţurile lumii şi am putut să-mi dau seama din propria mea experienţă cât de gogonate sunt unele descrieri, m-am simţit dezgustat de astfel de lecturi şi totodată indignat de neruşinarea cu care se abuzează de buna credinţă a oamenilor. Aşa se face că atunci când prietenii mei au binevoit să-mi spună că bietele mele străduinţi ar putea fi de folos ţării, mi-am impus o maximă de la care să nu mă abat niciodată – să slujesc adevărul, cu toată străşnicia; şi pot spune că nici nu mă simt ispitit să mă depărtez de el, atât timp cât vorbele şi pildele nobilului meu stăpân şi ale celorlalţi iluştri houyhnhnmi, în preajma cărora am avut cinstea să trăiesc atâta vreme, vor dăinui în mintea mea.

Nec şi miserum Fortuna Sinonem.

Finxit, vanum etiam mendacemque improba inget{33}.

Ştiu prea bine că nu ţi-e dat să te bucuri de prea mare faimă atâta timp cât scrierile tale nu cer nici geniu, nici învăţătură, nici alte daruri deosebite în afară de o memorie bună sau un jurnal de călătorie conştiincios întocmit. Ştiu de asemenea că autorii cărţilor de călătorii, ca şi cei ce fac dicţionare, sunt daţi uitării, căci alţii vin mereu să le ia locul şi rămân la suprafaţă. Şi, iarăşi, se prea poate ca acei călători care vor străbate ţările zugrăvite în această carte a mea, descoperindu-mi greşelile (dacă sunt) şi adăugind multe descoperiri proprii, să arunce asupra mea vălul uitării şi să-mi ia locul, făcând lumea să nu-şi mai aducă aminte că şi eu am fost cândva scriitor. Într-adevăr, dacă aş scrie pentru glorie, lucrul acesta m-ar durea nespus; cum însă singurul meu ţel este FOLOSUL OBŞTESC, nu voi fi prea dezamăgit în aşteptările mele. Căci cine va putea citi cele ce am scris despre virtuţile slăviţilor houyhnhnmi fără să se ruşineze de propriile lui păcate, când mai ales se socoteşte, mă rog, animal raţional şi stăpân în ţara sa? Ca să nu mai vorbesc de ţările acelea îndepărtate, unde cârmuiesc yahoo-ii, dintre care cei mai puţin păcătoşi sunt locuitorii din Brobdingnag. Ar fi o fericire pentru noi dacă am urma pildele lor înţelepte cu privire la morală şi la felul de a cârmui! Dar nu voi mai stărui asupra acestor lucruri, ci îl las pe cititor să tragă singur învăţăminte, cum va crede el că e mai bine.

Mă bucur că această lucrare nu va putea fi criticată, căci ce învinuiri i se pot aduce unui scriitor care nu povesteşte decât fapte adevărate, petrecute în ţări ce se află atât de departe şi cu care noi nu avem nici un fel de legături comercial sau politice? Am căutat să mă feresc cu grijă de greşelile ce se pun adesea, şi pe bună dreptate, în seama celor care scriu cărţi de călătorii. Cum, pe de altă parte, nu am nici în clin nici în mânecă cu partidele politice, nu scriu cu patimă sau îmbâcsit de prejudecăţi, ori cu rea-voinţă împotriva nici unui om şi a nici unui grup de oameni. Scriind, am urmărit un scop nobil: acela de a-i învăţa şi de a-i îndruma pe oameni faţă de care, fără nici o falsă modestie, pot spune că mă simt oarecum superior, datorită foloaselor pe care le-am tras de pe urma conversaţiilor cu cei mai desăvârşiţi houyhnhnmi. Scriu fără să mă gândesc câtuşi de puţin la un câştig bănesc sau la vreo laudă.

Nu las să se strecoare un singur cuvânt care să semene a epigramă sau care să poată jigni câtuşi de puţin chiar pe cei mai susceptibili. În felul acesta, nădăjduiesc că mă pot socoti pe drept cuvânt un autor fără cusur, împotriva căruia legiunile de gâlcevitori, polemişti, observatori, cugetători, căutători de greşeli cu lumânarea sau critici nu vor putea găsi niciodată prilejul de a-şi folosi talentele.

Mi s-a şoptit la ureche, e adevărat, că în calitate de supus englez ar fi fost de datoria mea să înaintez un memoriu unui ministru, îndată după întoarcerea din prima călătorie, căci pământurile pe care le descoperă un supus englez aparţin de drept Coroanei. Mă îndoiesc însă că vreuna din cuceririle pe care le-am întreprinde în ţările descrise de mine ar fi la fel de lesnicioase ca supunerea americanilor goi de către Ferdinando Cortez. Nu cred că lilliputanii să merite cheltuielile ce s-ar face cu pregătirea flotei şi a armatei pentru a-i înrobi, şi mă întreb dacă ar fi înţelept din partea noastră să încercăm să-i supunem pe cei din Brobdingnag, sau dacă o armată engleză s-ar simţi bine cu o insulă plutitoare pe deasupra capetelor oamenilor. Cât despre houyhnhnmi, e adevărat, aceştia nu par să fie atât de bine pregătiţi pentru război, o ştiinţă care le e cu totul străină, mai ales când e vorba de proiectile. Totuşi, presupunând că eu aş fi ministru vreodată, n-aş povăţui pe nimeni să-i atace. Înţelepciunea lor, unirea dintre ei, fapul că nu ştiu ce e frica şi dragostea pe care o poartă ţării lor, ar înlocui cu prisosinţă neştiinţa în ale artei militare. Închipuiţi-vă douăzeci de mii de houyhnhnmi năvălind în mijlocul unei armate europene, pricinuind învălmăşeală printre soldaţi, răsturnând căruţele, strivind fără cruţare feţele luptătorilor, cu copitele dindărăt. Şi tare bine li s-ar mai potrivi cele ce s-au spus despre Augustus: Recalcitrat undique tutus.{34}

În loc să propun cucerirea acestui popor generos, aş dori mai curând ca houyhnhnmii să poată sau să vrea să trimită câţi mai mulţi locuitori de ai lor ca să civilizeze Europa, învăţându-ne ce este onoarea, dreptatea, adevărul, cumpătarea, spiritul cetăţenesc, curajul, castitatea, prietenia, bunăvoinţa şi fidelitatea, virtuţi ale căror nume se mai întâlnesc încă în cele mai multe limbi, precum şi la autorii moderni şi vechi, lucru pe care-l ştiu din puţinele mele lecturi.

Mai exista însă şi un alt motiv, pentru care nu mă arătam atât de grăbit să sporesc pământurile Majestăţii Sale, cu descoperirile mele. Ca să spun adevărul, aveam oarecare scrupule cu privire la felul în care monarhii înţeleg să pună stăpânire pe pământuri noi. Să ne închipuim următoarele: nişte piraţi sunt aruncaţi de furtună în locuri necunoscute; în cele din urmă, un marinar, cocoţat în vârful catargului, descoperă pământ; piraţii debarcă pe ţărm cu gândul de a prăda şi jefui; aici ei întâlnesc un popor paşnic, care-i întâmpină cu multă bunăvoinţă; piraţii dau ţării un nume nou, în numele regelui pun stăpânire pe acest pământ, ridică o scândură putredă sau o piatră care să amintească marele eveniment, omoară câteva zeci de băştinaşi, iau cu ei câţiva, ca să-i arate în dreapta şi în stânga, iar apoi se întorc acasă unde li se iartă toate nelegiuirile făptuite. Şi astfel începe o nouă dominaţie de drept divin. Cu primul prilej, sunt trimise acolo corăbii, băştinaşii sunt alungaţi sau nimiciţi, căpeteniile lor sunt supuse la cazne ca să destăinuiască locul unde se găseşte aur, toate crimele şi nelegiuirile sunt îngăduite, în vreme ce pământul e stropit cu sângele locuitorilor; iar această mârşavă hoardă de măcelari, folosită într-o prea sfântă expediţie, se numeşte o colonie modernă, întemeiată pentru a converti şi civiliza un popor idolatru şi barbar.

Mărturisesc însă că această descriere nu are nici în clin, nici în mânecă cu poporul britanic, care poate fi dat pildă lumii întregi pentru înţelepciunea, spiritul de dreptate şi grija deosebită de care dă dovadă în întemeierea coloniilor; pentru daniile generoase, pe care le face întru răspândirea religiei şi a învăţăturii; pentru strădaniile depuse în alegerea preoţilor evlavioşi şi destoinici care să propovăduiască creştinismul; pentru grija de a trimite din patria mumă în provinciile noi cât mai mulţi oameni cumpătaţi şi cinstiţi; pentru felul nepărtinitor în care împarte dreptatea, numind în administraţia civilă din toate coloniile funcţionarii cei mai destoinici, cu desăvârşire străini de orice fel de corupţie, şi, ca o încoronare a tuturor acestora, trimiţând pe cei mai pricepuţi şi virtuoşi guvernatori, al căror unic ţel este fericirea poporului pe care-l cârmuiesc şi cinstirea regelui, stăpânul lor.

Cum însă băştinaşii ţărilor zugrăvite de mine nu par de fel să dorească a fi cuceriţi şi înrobiţi, ucişi sau alungaţi de colonişti, şi fiindcă ţările lor nici nu abundă în aur, argint, zahăr sau tutun, mi-am îngăduit să cred că nu sunt vrednice să ne deştepte interesul sau să ne stârnească zelul şi vitejia noastră. Totuşi, dacă cei pe care aceste lucruri îi privesc mai îndeaproape socotesc cu cale să fie de altă părere, sunt gata să jur, atunci când voi fi chemat în faţa legii, că nici un european nu a călcat prin aceste meleaguri înaintea mea. Aceasta, fireşte, dacă e să le dăm crezare localnicilor; e drept că s-ar putea isca o ceartă cu privire la cei doi yahoo-i, despre care se spunea că au fost văzuţi, acum nu ştiu câte secole, pe creasta unui munte din ţara houyhnhnm-ilor, de unde se crede că ar fi descălecat neamul acestor dobitoace; şi se prea poate să fi fost englezi, după câte mi-am putut da seama, îndată ce am văzut posteriorul yahoo-ilor, care, e adevărat, abia de mai păstra o vagă asemănare. Totuşi, în ce măsură aceste lucruri ne-ar îndreptăţi să punem stăpânire pe pământurile lor, îl las pe seama celor pricepuţi în legile colonizării să hotărască.

Cât despre luarea în stăpânire legiuită a pământurilor descoperite de mine în numele Suveranului meu, mărturisesc că niciodată nu m-am gândit la aşa ceva; şi chiar dacă m-aş fi gândit, datorită împrejurărilor în care mă aflam atunci, aş fi socotit că este mai înţelept şi mai sigur să amân problema pentru un prilej mai prielnic.

Şi acum, după ce am răspuns la singura obiecţie ce mi s-ar putea aduce vreodată în calitate de călător, îmi iau pentru ultima oară rămas bun de la binevoitorii mei cititori şi mă întorc în grădiniţa mea din Redriff, ca să mă las furat de gânduri şi să aplic minunatele lecţii de virtute pe care le-am învăţat de la houyhnhnmi. Totodată, mă voi strădui să-i instruiesc şi pe yahoo-ii din familia mea în măsura în care îmi voi da seama că sunt animale docile. De asemenea, îmi voi privi din când în când chipul în oglindă, pentru a mă deprinde în felul acesta să văd o fiinţă omenească fără a mi se face rău; voi avea răgaz să deplâng starea de îndobitocire în care se află houyhnhnmii din ţara mea. Întotdeauna însă îi voi trata cu respectul cuvenit de dragul nobilului meu stăpân, al familiei sale, al prietenilor şi al întregului său neam de houyhnhnmi cu care houyhnhnmii din ţara noastră au cinstea să semene la înfăţişare, deşi însuşirile minţii lor au degenerat într-atâta.

Începând de săptămâna trecută, i-am îngăduit soţiei mele să stea la masă cu mine, tocmai în celălalt capăt al unei mese lungi, şi să răspundă, dar foarte scurt, la puţinele întrebări pe care i le pun. Cum însă mirosul de yahoo continuă să mă supere, veşnic îmi astup nasul cu rută, levănţică sau foi de tutun. Şi cu toate că e greu pentru un om în amurgul vieţii să se dezbare de vechile obiceiuri, totuşi nu-mi pierd nădejdea că odată şi odată voi putea sta în tovărăşia unui yahoo fără să-mi mai fie frică de dinţii sau de ghearele lui.

De fapt, împăcarea mea cu seminţia yahoo-ilor n-ar fi chiar atât de anevoioasă, dacă ei s-ar mulţumi cu viciile şi smintelile cu care i-a hărăzit natura. Nu mă tulbur câtuşi de puţin când văd un avocat, un hoţ de buzunare, un colonel, un nebun, un lord, un cartofor, un politician, un codoş, un doctor, un corupător, un procuror, un trădător şi alţii asemenea lor; dar dacă văd că un boţ cu ochi, slut şi măcinat de boli, nu-şi mai încape în piele de îngâmfare, îmi ies din sărite; şi mi-e cu neputinţă să înţeleg cum de poate sălăşlui un asemenea viciu, într-un astfel de animal. Înţelepţii şi virtuoşii houyhnhnmi, înzestraţi cu toate virtuţile care pot împodobi o fiinţă raţională, nu au nici un cuvânt în limba lor pentru acest păcat, după cum nu au cuvinte care să exprime nimic din ceea ce este rău, cu excepţia cuvintelor care zugrăvesc cusururile yahoo-ilor; dar printre acestea, ei nu au fost în stare să desluşească îngâmfarea, dovadă că ei nu cunosc firea omenească, aşa cum se manifestă ea în ţările unde domneşte acest animal. Eu însă, având mai multă experienţă, am descoperit unele urme de îngâmfare la yahoo-ii sălbatici.

Houyhnhnmii care trăiesc călăuziţi de raţiune nu sunt mai mândri de însuşirile frumoase pe care le au, decât aş fi eu mândru pentru că nu-mi lipseşte un picior sau un braţ – lucru cu care nici un om cu mintea întreagă nu s-ar făli, ba dimpotrivă s-ar simţi foarte nenorocit dacă nu le-ar avea.

Stărui mai mult asupra acestor lucruri, din dorinţa de a-i face pe yahoo-ii englezi să nu-mi mai pară chiar atât de nesuferiţi când mă găsesc în tovărăşia lor. De aceea, îi rog fierbinte pe cei în firea cărora sălăşluieşte cât de cât acest păcat neghiob să nu cuteze să se arate în faţa ochilor mei.

SFÂRŞIT

{1}Această insulă (astăzi Tasmania) a fost descoperită în 1633 de navigatorul olandez Abel J. Tasman. (n.t.)

{2} Un cablu = 183 m. (n.t.)

{3} O milă engleză = 1609 m; o milă marină = 1853 m. (n.t.)

{4} O pintă = 0,56 l. (n. t.)

{5} O incie = 2,54 cm. (n.t.)

{6} Un yard = 0,914 m. (n.t.)

{7} Aluzie la oratorii ambulanţi care făceau parte din partidul Whig şi care vorbeau în favoarea dinastiei de Hanovra. Swift îi dispreţuia pentru ca răsturnarea partidului din care el însuşi făcea parte (Tory) se datora în bună măsură lor. (Nota red. engleze)

{8} Precauţia locuitorilor din Lilliput caută, probabil, să ridiculizeze solicitudinea exagerată cu care miniştrii lui George I se prefăceau că-l apără pe rege împotriva comploturilor iacobiţilor. (Nota red. engleze)

{9} Veche măsură de lungime engleză (16'/2 picioare), (n.t.)

{10} În descrierea Liliput-ului, aşa cum reiese din articole, se întrezăreşte Anglia i în descrierea ţării Blefuscu, Franţa. (Nota red. engleze)

{11} Swift are în vedere partidul Whig şi partidul To ry. (Nota red. engleze)

{12} Aluzii la controversa dintre biserica anglicană şi biserica catolică cu privire la tainele creştine. (Nota red. engleze)

{13} Swift parodiază manevrele pe timp de furtună i termenii marinăreşti sunt folosiţi la întâmplare. (n.t.)

{14} 1 l gallon = 4,54 l.

{15} Distanţa între cele două puncte indicate de autor este aproximativ de 10 km. (n.r.)

{16}Omuleţ, (n.t.)

{17} Aproximativ 30 km. (n.t.)

{18} Monedă portugheză de aur. (n.t.)

{19} O guinee – 21 şilingi, (n.t.)

{20} Lusus naturae, job sau capriciu al naturii (în limba latină), (n.t.)

{21} Un quart = 2,14 1. (n.t.)

{22} Spinetă, instrument muzical asemănător clavecinului, n.t.)

{23} Jig – dans scoţian foarte vioi. (n.t.)

{24} Camera Comunelor, (n.t.)

{25} Mitologia greacă povesteşte că într-o bună zi, Phaeton, fiul Soarelui, obţinu îngăduinţa tatălui său de a conduce Carul Soarelui. Lipsit de experienţă, el izbuti să dea foc universului. Mâniat, Jupiter, tatăl zeilor, îl fulgeră pe Phaeton, prăvăâindu-l în apele Eridanului (Padul).

{26} Quantum satis – expresie lati nească. Se întrebuinţează ca formulă farmaceutică şi înseamnă „cât trebuie”, (n.r.)

{27} Britain. (Nota red. engleze)

{28} England. (Nota red. engleze)

{29} Mutând literele în propoziţiunea englezească se obţin exact cuvintele acestea, (n.r.)

{30} Nici bărbaţii nu sunt puternici, şi nici femeile nu sunt caste (în limba latină), (n.r.)

{31} Este vorba de regina Anna Stuart care domnea în acea vreme, (n.r.)

{32}Autorul face aluzie la diferite controverse religioase, cu privire la dogmă şi ritual, (n.t.)

{33} Şi dacă soarta nu l-a plăsmuit pe Sinon un biet nenorocit ea, necinstita, nu-l va face flecar şi mincinos, (în limba latină), (n.r.)

{34} Prevăzător, lovea în toate părţile (în limba latină.) (n.r.)