ŞI S-A TOT DUS.

        HII, CĂLUŢ, HII, un greier necăjit e şi mai greu decât un car cu fân.

        Noapte mare de iarnă. Casele nu se mai cunosc, străzile nu se mai văd. Ferestrele aprinse sunt de aur ca pâinea scoasă din cuptor. Fulgii se uită unii la alţii, clipind, până când ameţesc în scrânciobul viforniţei.

        Surghiunitul aprinde o ţigară, cu mare greu, dar o aprinde. N-a fumat niciodată pe stradă. Fulgii vor să-i stingă ţigara. Îi goneşte ca pe ţânţari, suflându-le fum. Se lungeşte în sanie ca un boier mare, răsturnându-şi ceafa pe spetează. Nu-i mai pasă de nimic. I-atât de pesimist c-a devenit eroic.

        Cling-cling-cling.

        Dar a uitat că merge la bunici. Dumnezeule! Se leapădă de ţigară. Prea târziu. Sania s-a şi oprit la poarta ogrăzii în care trăsurile nu intră.

        Şi nasul bunicii…

        Se zburleşte ninsoarea ca o pisică rea.