F. Aderca şi „merele paradisului"

Maliţiozitatea peninsulară a scornit, pe seama piemontezilor, această evidentă calomnie:

Un piemontez vroia să fure din grădina vecinului un papagal care părea adormit, pe-un ram, de portocal. S-a apropiat tiptil de pasăre şi-a pus mâna pe ea. La primul contact, papagalul, foarte bine dresat, se răsti: „idiotule!" Impresionat de această apostrofă neaşteptată, piemontezul se dădu eâţiva paşi, înapoi, descoperindu-se:

— Scuză-mă, te rog, signore, eu credeam că eşti o pasăre.

Am evocat această cunoscută anecdotă, nu pentru că profilul lui F. Aderca, decupat în carton presat sau în talpă de papuc, aduce aidoma cu profilul exoticei zburătoare, nici pentru că a colaborat cândva la „Bilete de papagal": m-am gândit la cugetarea lui. În adevăr, piemontezul din fabulă ia pasărea drept om. În urma unui proces intelectual analog, F. Aderca, inversând situaţiile, ia omul drept pasăre. Dar, în anecdota; cu piemontezul, italienii mint. În cazul lui F. Aderca eu spun drept.

În numărul din 11 Mai 1930 al „Adevărului literar", F. Aderca semnează un articol intitulat „Pasărea cu două limbi".

Pasărea e Andre Gâde. Piemontezul, F. Aderca. Acest ingenios limbaj metaforic i-a fost inspirat (dacă asta se poate numi inspiraţie), lui F. Aderca, de faptul că Andre Gâde a completat el însuşi în nemţeşte, traducerea în limba germană a cunoscutelor: „Nourritures terrestres". Trecute prin alambicul cerebral al confratelui de la Dâmboviţa, gândurile subtilului francez devin „Nourritures terre ă terre". Dar, să nu anticipăm.

— Procedând mai bine, ca de obicei, metodic.

Că o tălmăcire nemţească a lui Gâde l-a exaltat pe F. Aderca până la delir şi histerie, înţeleg. Ştiam că F. Aderca e un, ca să zic aşa, intelectual.

— Dublat de un incorigibil poligraf; şi nu mă tăia capul, unde să-l caut. Mă lămurisem de mult că limba română prezintă pentru el serioase şi explicabile dificultăţi. Aşa bunăoară, îmi amintesc foarte bine că, într-un al său articol, F. Aderca sileşte un ţăran român să zică îla (cu î, din i), în loc de ăla. Dacă şi în în loc de aia, F. Aderca socoate că ţăranul român zice, fără să se înece, îia, nu ştiu.

Mi-e destul atât. Cred că nici pentru opinia publică franceză, dacă ai imprima (presupunând că ai găsi unde), o frază ca aceasta: „Le litterature frangais est plein de mechantes litterateurs".

Nu mai e de adăugit nimic.

La lumina acestei constatări liminare, să examinăm conţinutul compartimentului literar, din cutiuţa craniană a lui F. Aderca.

Andr<ş Gâde, scrie editorului său din Berlin: „Nu mi-e teamă să afirm că versiunea germană, aşa cum se prezintă (sublinierile sunt ale mele), mă mulţumeşte pe alocuri, mai mult decât textul francez, în asemenea măsură că aş ruga pe traducătorul englez să se folosească mai curfnd de textul german".

Bun. Dar, din această afirmaţie F. Aderca se grăbeşte să bată monedă, susţinârtd morţiş că traducerea germană, prin intervenţia lui Gâde însuşi, întrece originalul.

Şi asta-i o prostie. Argument:

Mai întâi, ştiut este, că englezii traduc mai uşor din nemţeşte, decât din franţuzeşte (şi asta trebuia s-o ştie F. Aderca).

Apoi declaraţia lui Gâde că traducerea întrece originalul (şi asta înainte de intervenţia lui), e o formulă curentă de politeţe între autor şi traducător (asta nu pretind s-o fi ştiut F. Aderca).

Întru sprijinul şubredei lui gogomănii, F. Aderca reproduce din textul german, corectat şi adăugit de Gâde tălmăcind în urmă, cum ştie el, pe româneşte. Neamţul zice (citez): „Du hast nicht von dem Apfel gesprochen"

Gâde adaugă: „Doch gestehe ich geme, daMs Paradis-ăpfel, mehr das Auge laben, als den Gaumen reizen".

Şi Aderca traduce!

„Deşi trebuie să mărturisesc că merele Paradisului, mai savuroase sărit vederii ochiului (ochiului e de prisos), decât plăcute ceriului gurii"., Ii, Mărturisesc că nu ştiu nemţeşte, dar sensul acestei fraze mi s-a părut ciudat şi oarecum suspect. De ce să nu fie bune de mâncat merele Paradisului? Să fi scris oare Gâde întocmai?

M-am gândit la legenda biblică. După câte îmi amintesc şi Eva şi Adam, dând de gustul fructului oprit, l-au găsit savuros şi mult delectabil. Dovada că, izgoniţi din Paradis, a purces Adam-Tatăl la o grabnică şi îndelungată repeţire, mulţumită căreia s-a populat această lume. Dacă mărul acela legendar n-ar fi fost bun, nici. F. Aderca nu-l traducea astăzi pe Gâde, nici eu nu-l mai comentam. Referindu-mă la mine, trebuie să recunosc că m-am înfruptat şi eu (ca omul), din acel măr.

— Şi foarte mi-a plăcut. Cred că lui F. Aderca însuşi (sper pentru el), nu-i displace. Pe de altă parte, ştiam că această simbolică poamă nu devine acră, decât atunci când nu mai ai dinţi să muşti din ea.

Atunci, de ce să fi scris Andre Gâde, că merele Paradisului sunt mai plăcute vederii? Să-şi fi strepezit el dinţii? Pentru ca are 60 de ani? Nu cred! Asemenea glume sunt mai mult în genul lui F. Aderca.

Pe când îmi puneam, enervat, aceste sâcâitoare întrebări, un bun amic, colaborator şi el la „Adevărul Literar", profesor distins şi om de duh, întră în cofetăria în care mă aflam, luând loc la masa mea. Zărind revista începu să râdă semnificativ.

— Ai citit articolul lui Aderca?

— Da

— Zic. „Fanfaron şi obraznic, nu-i aşa?"

— Lasă asta".

— Zice, – „n-ai observat cum traduce el, Paradiss-ăpfel?"

Respiraţia mi se tăiase. Atinsese punctul dureros.

— Nu".

— Mint eu, —, n-am citit decât textul german".

— N-ai observat că traduce Paradiss-ăpfel cu merele Paradisului?

— Dar, ce înseamnă?" – întreb eu pocăit.

— Pătlăgele, domnule, nu merele Paradisului! Pătlăgele roşii".

Totuşi, F. Aderca îşi termină articolul:

În româneşte, în anul de graţie; 1930, nu există încă nici o traducere din Andre Gâde, cu excepţia unei singure pagini (ia lasă!), care a apărut în 1929 în „Bilete de papagal", fapt lipsit cu totul de merit (je te crois, mon vieux!), întrucât se datoreşte subsemnatului (ce modestie.

— Nu?).

Nu mă mir că F. Aderea nu s-a gândit că, în România, acei care nu-l pot citi pe Gâde în origi-* nai nu sunt pregătiţi să-l citească nici în traduceri, mai ales ca în cea de mai sus. Se putea gândi însă F. Aderca (în interesul lui) că, oricât de polyglotă toată pasărea pe limba ei piere. '

Sau poate l-a încurajat gândul modest că nu poţi pieri într-b limbă în care n-ai existat niciodată? Câ