KILOMETRUL 25

Rap, rap, rap, un', doi, un', doi, stâng, drept, stângu; stâng, drept, stânguu… Ceaţa se ridică. Văluri, văluri de ceaţă care se ridică fantomatic. Casca de oţel, grea, cu viziera scurtă, îi apasă libertatea de a fi el însuşi. În faţă mărşăluieşte Jirn. Ocupă tot orizontul cu umerii. Abia lasă vederii acoperişurile negre peste care curg valurile străvezii de ceaţă. Opt soldaţi germani mărşăluiesc pe uliţele Nemsovei. Se aud apele tumultoase ale Vlarei şi el urmăreşte stupefiat mutaţiile laborioase ale eu-lui, care se readaptează surprinzător de rapid noii lui condiţii de soldat german pedestru: rap, rap, rap; un', doi, un' doi; stâng, drept, stângu! Gerard mărşăluieşte alături. Sub casca care-i umbreşte trăsăturile, este de nerecunoscut. Despersonalizat parcă, împietrit, un soldat din milioanele de soldaţi ai războiului, cvasiinuman, un mecanism al biologiei războiului, rap, rap, rap… Ce se poate gândi sub o cască de oţel într-un marş de noapte, fiind al treilea pistolar din grupa doua, plutonul 3, compania 2, batalionul 1 al regimentului 302, din divizia XII, divizia XII egal cu trei regimente, regimentul egal cu trei batalioane, plus compania armament greu, plus compania mitraliere, plus compania transmisiuni, plus artileria regimentară, rap, rap, rap, noapte, umerii celui din faţă acoperind deschizătură uliţei, au trecut peste şosea şi căpitanul X îi conduce vădit spre munte, printr-o ieşire secundară, probabil nepăzită.

Umezeala de zori. Undeva, foarte departe, în Pacific, în arhipelagurile pe care le-a visat din adolescenţă, începe să se lumineze de ziuă… Ultima casă, neagră, mohorâtă, casă într-o ţară ocupată, casă într-o zonă de operaţii, într-o tăcere sumbră, duşmănoasă. Tăcerea asta sumbră poate să-l exaspereze pe omul de sub casca de oţel. Este o tăcere crâncenă, prin care nu se bănuieşte somnul. Mai curând tăcerea veghii, a aşteptării. Pilotul intuieşte nuanţa acestei tăceri sumbre. Respiră profund aerul umed cu miros puternic de răşină. Simte nevoia să-şi descarce pistolul-imitralieră în tăcerea casei cocârjată sub acoperiş. Pe urmă începe urcuşul… Deasupra, stelele. Verzi. Îndepărtate. Stele de primăvară. Abia-nflorite. Stelele înfloresc o dată cu caişii. După ce se scutură cireşii. Bravos, bebeluş! Apucă patul metalic al pistolului mitralieră. Asta îl calmează. Îl aduce la realitate. Îi scurtcircuitează sistemul nervos. Jim calcă zdravăn. Un urs grizzli cu coşcogea răniţoiul… Speră că Jim este în adevăr un maestru al amorselor, focoaselor cu mecanism de orologerie, minelor magnetice şi tuturor celorlalte maşinării infernale pe care le-a-ndesat cu atâta graţie în raniţă. Se simte copleşit de respect pentru raniţa care i se leagănă la înălţimea frunţii. Îl vede pe Bill din profil. Pentru că Bill este un „paratroopers”, un paraşutist, un comandos, în loc să facă metafore leşinate sub o cască de oţel, supraveghează atent liziera din dreapta a pădurii de molid. Jim face acelaşi lucru cu liziera din stânga. Gerard pe dreapta. Lui îi revine stânga… Zgomot puternic de motoare. Două faruri de camuflaj taie piciorul pantei. Aude ţăcănitul siguranţelor. Dezasigură automatul.

— Ça va! şopteşte Gerard.

Sunt „Henschell”-urile… Cele trei „Henschell”-uri. Presupunerea lui se confirmă. Vin după muniţie. La piciorul pantei şoferul din maşina cap, schimbă viteza. Înţelege instantaneu totul. Căpitanul X trece spre înapoi, urmat de Frantişek… Frantişek citeşte excelent, în original, Faust.

— Pumnalul, spune Gerard.

Ochii albaştri au nuanţe opace. Îl fixează de sub viziera de oţel. Îi zâmbeşte crispat. Autocamionul pe şase roţi urca greu, într-un nor de fum albastru.

— By Jove! mârâie Jim…

Căpitanul X îşi aprinde lanterna, într-un eclat fără posibilitatea comentariului.

— Allez! Allez vite, mon cher!

Botul uriaş al maşinii, cu capotele laterale lipsă. Miros puternic de benzină arsă. Un cap cu caschetă de ofiţer. Înjurăturile cumplite ale şoferului oprit în pantă. Înainte de a se dezmetici, Jim trece pe lângă el, se saltă pe scară, de acolo pe portieră, o încalecă şi sare pe platformă, urmat c-o agilitate surprinzătoare de Bill cel rotofei.

— Schnell, zum Teufel!

Ofiţerul, foarte tânăr, se-ncruntă la el. Vorbeşte din gât să pară autoritar. Lui îi tremură mâna în care strânge pumnalul.

Orice, dar nu asta. Oricum, dar nu aşa. Îl vede pe Gerard apărând în stânga şoferului. „Totul este să apeşi primul pe trăgaci”.

Sare pe scară…

— Ce se-ntâmplă acolo sus? îl întreabă ofiţerul şi se pleacă mult peste portieră…

Îngrozitor de moale, carnea de om. Senzaţia c-a rupt oasele. Aude zgomotul oţelului raclând un os, acolo sub carnea moale, dezgustător de penetrabilă. Gol adânc în stomac. Vomită. Totul. Jambonul, sucurile gastrice, fierea… Nu se uită la cel pe care-l trage de subţiori. Capul omului îi loveşte genunchii. Tânărul se zbate în convulsii crispate, aproape ciclice. Îl trage spre lizieră. Îl vede pe Bill la volan. Pe Jim trăgând după el două cadavre. Cadavre adevărate. Jim îşi cunoaşte meseria. Omul geme. Îngrozitor. Se zbate… Râcâie pământul cu picioarele. El vomită. Îşi abandonează prada. Smuceşte automatul. O mână puternică, crispată pe braţul lui. Gerard!

— Ça va! Ça va!

Jos, la picioarele lui, un om mototolit într-o manta ofiţerească.

— Doamne iartă-mă, şopteşte… Doamne iartă-mă…

Se duce împleticindu-se spre maşina uriaşă, pe şase roţi. Bill accelerează. De la maşina a treia răzbate un urlet, repede acoperit de bubuitul motorului, ambalat în gol. Jim îl trage în faţă. Acolo unde stătuse celălalt. Căpitanul X sare pe scară…

— Din Frantişek ăsta n-are să iasă niciodată un luptător, îi şopteşte.

Ambreiajul. Motorul. Eşapamentul. Deasupra, livide, stelele.

Drumul urcă printre molizi. Este un drum forestier, pietruit, alb sub lumina palidă a lunii agăţată inutil printre vârfurile negre ale pădurii. Motorul îşi trimite în cabina deschisa răbufnetul cald al cilindrilor… încearcă să se reintegreze în imediat. Să reia contactul cu realitatea de dincolo de mantaua soldăţească. Botul „Henschell”-ului se-nfige în lumina lăptoasă. Jim îşi ţine raniţa pe genunchi. Gerard este undeva în spate. Căpitanul X îşi ridică gulerul mantăii. Îi vede degetele cu care încleştează portiera. Degetele mâinii stângi. Pline de sânge… Luna deasupra molizilor. Drumul şerpuind alburiu. Profilul de copil al lui Jim. Imagini rupte. Imagini clişeu. Atât. Străine. Ireale. Neaparţinându-i în nici un fel. O manta pătată de sânge proaspăt. O ştie. Ştie sângele acolo… Dorinţa devoratoare să pună mâna acolo. Acolo unde îl simte umed pe genunchi. Să-şi frece degetele de stofa proastă, subţire, a mantăii, de stofa îmbibată de sânge. Apoi, cu mâna pătată de sânge să apuce marginea portierii, alături de mâna căpitanului X… O barieră. Un soldat. Un gard de sârmă ghimpată. Un gol în pădure. O baracă. O gură de mină, ori de altceva. Vede foarte limpede mitraliera aşezată deasupra acelei guri de mină. Dublul gard de sârmă ghimpată, care înconjoară mitraliera şi intrarea în depozit. Bill opreşte în faţa barierei. Santinela se grăbeşte s-o ridice. Din baracă apare un ofiţer. Poartă ochelari, îl flanchează doi pistolari. La colţul barăcii o santinelă. Dinspre capătul opus al perimetrului, o patrulă de doi pistolari.

— Hai, gloabă bătrână! strigă căpitanul X.

Santinela sare lateral. Casca lui alunecă pe-o ureche. Bill demarează în stil mare. Virează pe sub nasul ofiţerului. Urmăreşte vizibil nişte urme imprimate adânc în pământul pietros.

Virează exact în faţa depozitului. Frânează brusc, proiectându-i în parbriz. Dă înapoi cu acelaşi demaraj de cursă. Frână. Sare de la volan. Căpitanul X pipăie baraca cu lanterna.

— Voi de-acolo, strigă cineva… Aveţi orbul găinilor?

— Stinge lanterna, dobitocule!

Căpitanul X râde. Pilotul se simte împins jos. Jim coboară leneş. Se-ntinde. Intră a doua maşină. Tot în viteză. Frânează paralel cu a lor. Un parapet între baracă şi gura depozitului…

De la volan sare pilotul cehoslovac. Maşina a treia rămasă afară îşi încearcă demarajul, fără nici un rezultat vizibil. Are vreme să vadă o siluetă topindu-se în pădure, în spatele maşinii numărul trei.

— Cu automatul, îi spune căpitanul X… Patrula.

Ofiţerul cu ochelari se apropie vociferând. Calcă ridicol. Un barzoi civil, încălţat în cizme. Jim ţine ceva în pumn, un fel de retevei, n-are vreme să constate natura obiectului pentru că ofiţerul german a-nlemnit în faţa căpitanului X, încercând să salute cât mai regulamentar posibil. X poartă pe piept placa metalică a poliţiei speciale S. S. Asta face, se pare, o impresie paralizantă.

— Repede, mein Leutenant! spune X, foarte clar… Acolo jos, este nevoie de bomboanele dumitale.

— Aţi completat borderoul, domnule locotenent de S. S.? întreabă prevenitor ofiţerul.

— După ce-mi daţi muniţia…

— Colonelul a telefonat acum zece minute.

— A-ntrebat dacă am sosit?

— Da… Şi spunea să eliberez numai muniţie de artilerie 107… Am notat cantităţile… Poftiţi, vă rog…

Scoate o cheie din buzunarul mantăii. Centura îi atârnă acolo unde-o trage tocul pistolului. Pilotului îi e milă de acest ofiţer rezervist. Caută privirea căpitanului X. I-o întâlneşte. X ridică din umeri. Jim se-ndeasă în urma ofiţerului german. Căpitanul X se opreşte brusc. Ascultă.

— O pasăre de pădure, spune ofiţerul german. De trei nopţi ţipă pe-aici.

— Poate-şi face cuibul, spune X.

— Poate.

Rafală scurtă din interiorul pădurii. Aude gloanţele izbind în sârma ghimpată. Pilotul îşi smuceşte automatul. „Toată chestia stă în asta… Să tragi primul”… Trage primul. Două rafale scurte cu care biciuie prezenţa patrulei.

— Asupra cabanei, spune căpitanul X.

Pilotul se trânteşte lângă roţile din faţă ale „Henschell”- ului. Îl vede pe Gerard împingând cadavrul ofiţerului german. Ochelarii. Lângă roata din spate a autocamionului, ochelarii. O simplă pereche de ochelari, cu ramă subţire de aur.

Căpitanul X, Jim şi Bill au dispărut în măruntaiele depozitului… N-a auzit niciodată atâtea gloanţe ciupind pământul pe lângă el. „Henschell”-ul numărul trei dă dosul. Pleacă în viteză. Dispare undeva în pădure. Probabil Serioja l-a pus la adăpost. Într-un fel vieţile lor stau în mâna lui Serioja şi el nici nu i-a văzut bine culoarea ochilor. Asta trebuie să fie o mitralieră grea. Cauciucul din faţă face explozie. Aerul presat la câteva atmosfere, fierbinte, mirosind a cauciuc ars, izbeşte pământul umed sub nasul lui. Îi vâră-n ochi şi-n nări nisip fin.

Partizanii… Mitraliera asta îşi face de cap. Din toate ferestrele barăcii se trage energic. Mitraliera se mută de colo, colo. Acum piaptănă liziera pădurii. Partizanii dispar, absorbiţi în stratul de ceaţă care linge poiana… Asta e nebunie curată. Pilotul cehoslovac ţâşneşte de sub „Henschell”… Foc. Trage el. Trage Gerard. Trage Frantişek. Trag toţi, rafale scurte, în găurile negre ale ferestrelor. Încă un salt… Cehoslovacul se rostogoleşte fulgerător în dreapta. Pe locul unde s-a culcat, rafală. Lungă. Mai sunt 30 de metri. O nebunie. Îl vânează ca-n poligon. Partizanii. La sârma ghimpată. Siluete fumurii, curbate pe arme. Grenadele… Benesov se ridică, proiectat în detentă, un alergător la suta de metri. Se curbează brusc peste centură. Se adună peste el însuşi. Se răsuceşte. Cade… Linişte. Îi ţiuie urechile de atâta linişte. Explozie. Sub trupul pilotului cehoslovac. Probabil grenada dezasigurată. Gerard trage o rafală lungă, în spatele barăcii apar partizanii. Grenade. Explozii în interiorul barăcii. Strigăte:

— Kamerad! Kamerad!

Grenade. Rafale scurte de pistoale mitralieră. Noapte. Stele palide de primăvară. Are mâinile umede. Fruntea umedă. Pe spinare sudoare rece, vâscoasă. Liniştea îi explodează în timpane. Din hrubă iese căpitanul X. Iese Bill. Iese Jim, uşor curbat, cu zâmbetul inocent, cuceritor pe buze… Frantişek stă aplecat deasupra mortului său. Se aud ordine.

— Repede, spune căpitanul X… La maşină… în cinci minute sare în aer… Felicitări, Frantişek. Ţineţi legătura cu 42… La revedere… După război…

— O. K. Frantişek!

— Au revoir, mon professeur! A bientôt! 28

Partizanii strâng armamentul. Sunt grăbiţi. Oameni necunoscuţi, în civil, semimilitari, câţiva soldaţi în uniforme jerpelite se încolonează liber într-un fel de şir indian şi doi din ei duc pe carabine trupul pilotului cehoslovac. Căpitanul X se descoperă.

— L-a tras pământul natal, îi şopteşte… Haidem! într-o jumătate de oră a sosit compania de represalii S. S. Bietele femei…

Nu-nţelege de ce X spune „bietele femei”. Aleargă cu toţii pe drumul alburiu, fantomatic. De după un pin apar două umbre. Una din ele duce în cumpănire o puşcă-mitralieră.

Aleargă paralel cu ei. Ies în şosea… Intră între ei. Puşca-mitralieră emană miros iute de pulbere arsă. „Henschell”-ul uriaş. Jim escaladează portiera sărind pe roata din spate. Serioja, căpitanul X şi Bill trec în faţă. Urcă pe roată. Se simte apucat de subsuori1. Împins de la spate. Lăzii de muniţie. Gâfâitul camarazilor. Mirosul de sudoare bărbătească. Mirosul de manta soldăţească. Îşi scoate casca. Deasupra, imens, cerul de aprilie.