1

Este noaptea de 31 mai spre 1 iunie 1596. Căpitanul Păcurar vede umbra mohorîtă a insulei Tilos rămînînd în pupa babord. Doar vîrful Agios Ilias se proiectează pe cerul înstelat, plutind într-o luminiscenţă argintie care prefigurează vara din sudul Egeei. Stă lîngă Voica Ilinca de cart la timonă şi ascultă neatent cicăleala lui Barba Gore.

— Nu strînge. timona să iasă zar din ea, inimioară. Dacă o înţepeneşti aşa, cum să-ţi mai spună timona necazurile ei ? Cum să simţi ce vrea vîntul ? Ce vrea valul ? Ce vrea corabia ? Aşa, sufleţelule ! Mai uită-te la steaua pe care ţi-ai ales-o, că busola este ea bună, nu zic nimic, dar tot steaua e sfîntă pentru cîrmaci.

— Şi cînd sînt nori ? întreabă subţire Voica Ilinca,

Barba Gore tuşeşte fără să răspundă. Barba Gore este un cîrmaci desăvîrşit al Egeei şi al strîmtorilor şi nu are încredere în nici un fel de instrument, nu acceptă că pă- mîntul şi marea pot fi reprezentate pe un sul de pergament, cît despre proiecţia lui Mercator nu numai că nu ştie nimic, dar ar afurisi-o dacă cineva ar îndrăzni să i-o explice. In schimb simte ca nimeni altul vîntul, cunoaşte norii şi ce prevestesc, ghiceşte direcţia din care vine furtuna după zborul pescăruşilor, după semnele pe care le dau delfinii, ştie năravurile ciocanelor de vînt de pe fie- care versant al fiecărei insule şi pe deasupra este un dascăl atît de cicălitor încît ori te face matelot, ori îţi iei sacul şi cauţi altă corabie, ori altă meserie. Libertate* «ezlegase otgoanele în după-amiaza zilei de 26 mai după

247"

aventura ismireză. Dacă nu l-ar despărţi de Izmir decît cinci zile de navigaţie fără întimplări deosebite, căpitan^} n-ar crede că a fost în centrul eA^enimentelor care au schimbat un paşă, au adus vilaietul de Izmir alături vilaietul de Iskenderun şi au confirmat Libertatea ca pe nava luptei pentru dreptatea celor năpăstuiţi.

Căpitanul se lasă fascinat de frumuseţea nopţii în care se insinuiază cu o forţă stranie prezenţa fetei de la timonă. Diavol încăpăţînat şi tiranic, cînd de-o feminitate ameţitoare, răspindind in jur seducţia şi vraja ; cînd băieţoasă, bîntuind arborada, stînd ore întregi în gabie ca să viseze, ori deopotrivă visîncf să zărească cea mai mică pînză care lunecă pe linia orizontului — fata rămîne ciudat în afara înţelegerii lui.

Voica Ilinca atît de aproape de el. dormind în cabina tainică la ciţiva paşi de patul lui auster de matelot şi totuşi, atit de departe în clipa cînd el o priveşte cu ochiul lui Radu Nanu Păcurar, băiatul de suflet al armatorului său. A fost în noaptea de 25 spre 26 mai la Izmir un fel de bufonadă, care putea sfîrşi sub satirul călăului. Bufonadă transformată de actorii ei într-un act ale cărui urmări pot îmbrăca tot spaţiul egeean pe un răstimp care ţine de istorie. Baronul Louis de Vic-Fezensac l-a adus pe don Diego la cîteva minute după ce Andreea îl adusese pe Niccolo. Acel Niccolo, corcitură din Rhodos, a fost dat pe mîna lui Ioanidis ca să fie trimis la Imbît (prizonierii fiind legaţi la ochi să nu recunoască nava). Diego s-a dovedit negustor pînă în vîrful unghiilor, de îndată ce a văzut că în raftul al cincilea de sus în jos registrul al şaptelea era la locul lui. El i-a propus lui Diego să-i conducă cu tot fastul la Altîn Yunus paşa. Să-i spună că oamenii lui Niccolo au găsit Libertatea eşuată la nici două leghe de fortăreaţă. Că a vestit postul de ieniceri de la fortul Kiiciuk Urla şi bulucbaşa Kara Işik a dat o luptă crincenă cu echipajul unei bărci venită la uscat să cheme' caicele pescăreşti în ajutor. în barcă se afla o femeie pe care Niccolo a recunoscut-o ca fiind dansatoarea rîvnitâ de luminăţia sa paşa. A vrut s-o răscumpere de la acel Kara Işik. Bulucbaşul a spus că o va înfăţişa singur luminăţiei sale spre a nu se întîmplă nimic femeii, Niccolo a ambarcat-o împreună cu bulucbaşul şi doi ieniceri de

248"

etate. Spre a-i faee plăcere stăpînului, el, Diego, îi aduce lingă femeia rîvnită şi proprii lui muzicanţi de la ospătărie. Diego va fi însoţit de un om de arme, matelot. Un singur semn, o singură vorbă, îl vor costa viaţa. Konakul înţelepţilor" este minat. Dacă Diego îşi calcă iLirămîntul, casa va sări în aer. Nu înainte ca toată arhiva {[ mai ales toată vistieria aflată sub masa de lucru să fie 'transportate la bordul lui Iskenderun. Mai mult. în zori vor pleca două scrisori. Una,*cu nava Imbît la Veneţia, la Casa Orseolo, dezvăluind legătura lui Diego cu Ulus-mal- tezul. faptul că Diego vesteşte piratului plecările şi drumurile navelor sub pavilion otoman navlosite cfe Casa Orseolo pentru comerţul clandestin cu mirodenii şi mătăsuri din Orient, încasînd un comision de 35% din valoarea mărfurilor .prădate. Aici don Diego s-a făcut alb şi i-a aruncat Andreei o privire ucigaşă, învoindu-se pe loc să joace rolul cerut, nefiind nevoie să se amănunţească şi conţinutul celei de a doua scrisori, destinată marelui defterdar care ar .fi demonstrat cum cuplul Altîn-Diego lipseşte vistieria sultanului de aproape 55% din veninurile vilaietului. Pentru a nu trimite acele scrisori, căpitanul Păcurar a cerut un comision ele 100.000 ţechini, ori guldeni olandezi în trate plătibile neguţătorului Iszaac Aaron care să garanteze suma în oricare port al Mediteranei. Diego a făcut cîteva socoteli în minte şi a acceptat, cu condiţia ca la Izmir, price s-ar întîmplă lui Altîn Yunus, să i se dea un hatişerif de liberă practică pe mare şi pe uscat, cu obligaţiile de vamă obişnuite. Astfel a fost vîndut şi cumpărat Altîn Yunus paşa. Totul a durat un sfert de ceas. Pentru dreptul de a nu fi concurat de Casa Bîrlădeanu, Diego a mai plătit un supliment în natură : omul de legătură cu Suleyman, beyul fortăreţii, care o va conduce acolo pe Andreea în numele lui Diego spre a-i vesti că a venit de la Afyon caravana cu haşiş^şi haşişul trebuie transbordat pe nava Imbît. Andreea va avea patru însoţitori şi spre a-şi dovedi prietenia, don Diego va desena pe loc planul fortăreţii, drumul care duce la pulberărie, plantînd pe desen locul santinelelor.

— Deci Andreea este a ta, a spus don Diego, drept încheiere.

249"

— Poate, i-a răspuns... Să mergem.

Gaspare a luat un fanai orb şi la ordinul stăpînului a preluat conducerea echipei pyrotehnice compusă j Andreea, cei trei cavaleri : un matelot, baronul, doi ţigani cei doi fraţi — Jean şi Pierre şi Papamarkos. Voica liinca s-a gătit într-o rochie de catifea de Alep, din garderoba Andreei. S-a învăluit în şalul ţigănesc. I-au fost legate mîinile. Bulucbaşa şi-a strins părul sub cucă, luînd capătul frînghioarei de mătase şi meditînd la puţina credinţa a neguţătorilor faţă de cei care-i "înavuţesc. Aflaţi în inima puterii lor, neavînd cum să se teamă de caicul lui Hidayet privegheat îndeaproape de oamenii agiei, nici Altîn, nici Suleyman nu şi-au dat seama că sînt vinduţi. Suleyman a primit vizita Andreei, care se învăluise într-o pelerină a lui Diego, ca pe un har axlui Allah. O văzuse o singură* I dată. voise s-o cumpere de la Diego dar pasiunea lui nu mersese atît de departe încît să-i strice afacerile. Presupunerile cavalerului Pierre de Mirande se adeveriseră, i dacă nu intocmai, în cea mai mare parte. Sub Izmirul otoman trăia vechea Smirnă precreştină, cu toate cata- Ti combele, tunelele şi secretele ei care ţineau unele numai de spiritul edilitar roman, altele de necesitatea de a supravieţui.

Rămăseseră în suspensie trei întrebări la raportul scurt făcut de baron : ce reprezintă fiecare culoare de masca din culorile văzute în catacombă, cînd sînt de faţă mascaţii şi ce influenţă au asupra Izmlrului ?... Yunus paşa tocmai se plictisea cu favoritele haremului său. Stătea culcat pe un divan din harem, la catul de sus al palatului, odaia pardosită cu plăci de faianţă albastră cu ornamente negre, cu tavanul scund, cu arcade sprijinite pe colonade din marmoră roşie, avînd capitelurile sculptate în arabescuri, ca şi tocurile ferestrelor înguste şi zăbrelite. Avea o deschidere largă spre o terasă plină de vase din piatră sculptata, din care se întindeau pe o pergola din abanos, tufe luxuriante de glicine şi caprifoi. Dincolo de terasă, * marea. Marea şi cerul Diego şi-a scos caii din grajduri. ' împreună cu cei care făcuseră cărăuşia de la ospă tărie la Imbît şi înapoi, purtînd în samarele-cufere oamenii lui Niccolo şi pe Niccolo însuşi, au alcătuit o cavalcadă obiş-

250"

nuitâ : trei făclieri, smuigînd întunericului umbre fan- lasrtiee. ieniceri ducînd la mijloc o sclavă, tropote de cojite. zăngănit de arme. Străjfle sunaseră cu tocsinul ora stingerii şi străzile ar fi trebuit să fie pustii. Împotriva jegilor aspre, se vedeau umbrele celor ce se duceau în port, strecurîndu-se pe lîngă garduri la trecerea cavalcadei. Ajunşi pe cheu, s-a văzut iluminaţia de lampioane de la Iskenderun. Făclierii $u ridicat făcliile, vestindu-l pe Hidayet Riza Han că partea întîia a planului a reuşit şi <ă începe să se înfăptuiască partea a doua şi cea mai periculoasă. Presupunerea lui nu s-a adeverit. Adică, cavalcada ajunsă la porţile palatului-cetăţuie, porţi din grilaj de fier, a aşteptat doar atîta vreme cît i-a trebuit ofiţerului de ieniceri să-l anunţe pe Altîn de sosirea lui don Diego cu prizoniera. Porţile s-au deschis. Grăjdarii şi robii lui Altîn au luat frîiele cailor. Toată echipa a fost condusă curtenitor pe scara de onoare, din marmoră, în sala de audienţe unde Altîn a venit fără nici un fel de ceremonie, înveşmîntat într-un caftan uşor de mătase încins cu brîu ţesut în fir de aur. Era neînsoţit şi, îifainte de a se aşeza pe divan, i-a făcut semn ofiţerului său să iasă. Purtătorii de torţe au aplecat torţele spre faţa prizonierei. Bulucbaşul Kara Işik i-a smuls şalul care-i acoperea capul şi obrazul. Căpitanul îşi reaminteşte cu o stringere de inimă dureroasă clipa cînd a smuls şalul şi cînd a văzut chipul copilăresc al fetei luminat de torţe, dintr-o dată matur, înspăimîntat, de o feminitate nebănuită, clipa cînd şi-a dat seama de toate consecinţele nefaste ale planului dacă Diego trădează, tot atît de, uşor cît l-a trădat pe Altîn. Poate că străfulgerarea aceea de gînd a hotărît soarta lui Altîn. înainte ca impresia pe care vădit chipul „prizonierei" i-a făcut-o lui Altîn să • se şteargă, el a făcut un salt şi i-a pus jungherul în beregată. Mateloţi şi ieniceri s-au risipit ocupînd uşile cu pistoalele la mînă.

— Pe Allah, Diego, ce înseamnă caraghioslîcul ăsta ? a spus foarte liniştit Altîn Yunus paşa... Oricum, este mai bine făcut decît jocul de ieri al lui Suleyman. Meriţi un cal arăbesc, dacă nu cumva, tu, blestematule, nu eşti însuşi căpitanul Păcurar, Diego îşi joacă acum cu tine

251"

jocul lui ticălos şi eu sînt victima plictiselii mele... Haide nu te onorează să mă înţepi în guşă, în faţa femeii flacără... Allah este mare şi vede... Femeie, dacă nu fugeai prosteşte, gata să te îneci, cîştigai acest palat, pe stăpînul său, admiraţia lui pentru arta ta şi cine ştie, dacă nu libertatea care ar fi lărgit cu mult marginile libertăţii pe care astăzi o consideri fără de margini. Păcat. Şi acum spune-mi, căpitane, ce vrei de la mine

Altîn Yunus paşa se arătase nobil, neînfricat şi de un plictis atît de cumplit, încît lui toată înscenarea i s-a părut ridicolă, fără ca asta să-i ştirbească cu ceva străşnicia şi neînduplecarea de a o duce pînă la capăt. Altîn i-a ceruî să jure de trei ori că nimeni nu se va atinge de viaţa lui, de cele trei favorite, de biblioteca şi caii lui. Că acestea toate vor fi ambarcate pe nava Iskenderun şi vor fi debarcate la Antalia, la konakul părinţilor săi de pe timarul strămoşesc, întărit neamului său de Soliman Magnificul pentru vărsarea de sînge în luptele pentru cucerirea Ciprului. Altîn nu i-a adresat lui Diego nici măcar cinstea unei ocări. I-a cerut, tot sub jurămînt, să-şi ducă pînă la capăt jocul, adică să-l lase pe el să alcătuiască cavalcada care să-l conducă la bordul caicului Iskenderun.

— Pentru a te feri de umilinţe, este mai bine ca Iskenderun să acosteze la cheul palatului, i-a răspuns. Porunceşte oamenilor tăi să-ţi strîngă ceea ce crezi din agoniseala ta. Dă-i un semn slujnicului meu, pentru a pătrunde la Hidayet.

Altîn a bătut în gong. S-a înfăţişat ofiţerul de slujbă, care 'părea că n-a băgat de seamă nimic din nefirescul acelei audienţe. Altîn şi-a scos unul din inelele de pe deget, i l-a dat lul^ căpitanului, era inelul sigiliu, apoi i l-a trecut ofiţerului poruncindu-i să-l însoţească în port pe matelotul lui don Diego şi ca într-un ceas toate terasele şi cheul palatului să fie iluminate pentru a primi cum se cuvine pe „trimisul măritului padişah, stăpînul lumilor".

A înţeles plecarea lui Altîn spre fast şi aparenţă. Restul n-a mai avut nici o importanţă. Jocul aparenţelor £i-a urmat cursul. Hidayet a scos nava Rechinul albastru în radă, făcînd să ardă pe puntea ei butoaie cu stupă îmbibată în catran. Flăcările înalte luminau sinistru trupurile spîn-

252"

f uraţiloi\ Rechinul albastru a plutit în derivă poate zece I minute, apoi o explozie-cumplită l-a rupt în două zvîrlind spre cerul înstelat grinzi arzînHe, vergi, mari bucăţi de vele aprinse scoţînd un fum alb şi dens, trupuri, frînturi de catarge, apoi totul s-a prăbuşit în mare şi de pe cheul portului s-au auzit limpede glasurile vesele ale mulţimii. Altîn şi ei toţi, făcîndu-i garda, au privit spectacolul de pe terasa palatului. în clipa cînd ploaia de sfărîmături arzînde a căzut în mare, o detunătură năprasnică a făcut ga se clatine aerul şi un curent fierbinte a trecut peste palat venind de la fortăreaţă. O pîlnie de foc a ţîşnit dincolo de zidurile sumbre, tivindu-le cu flăcări violete, în acea pîlnie de foc au zburat bolovani incandescenţi. Căpitanul a ştiut că jocul din palatul lui Altîn, care i se păruse uşor bufon, a căpătat proporţiile lui reale. Că, prin mîna echipajului navei Libertatea, duşmanul asupritor al popoarelor balcanice a primit cea dintîi lovitură puternică în spatele adînc al sistemului său militar, spate care nu fusese lovit decît de Tamerlan şi mongolii săi cu două veacuri în urmă. Că prin Libertatea, mîna răzbunătoare a lui Mihail Voievod a ajuns în noaptea aceasta pînă la Izmir... Că misiunea navei lui îndreptăţeşte din această clipă numele pe care şi l-a ales : Libertatea. Că din această clipă destinul lui însuşi s-a eliberat de povara supuşeniei, contopindu-se cu al tuturor bărbaţilor din Balcani înrolaţi sub steagurile voievodului de la Dunăre : căpitanii Baba Novac şi Jivko Roşul ai sîrbilor, căpitanul Marco Dubfr>wnicki al dalmaţienilor, cătunarii Păcurari ai moro-vlahilor, poetul cavaler Stavrinos al grecilor, martologii bulgari ai mitropolitului Dionisie Rally Pa- leolog de Tîrnovo. Ştie că apartenenţa lui la ridicarea asupriţilor încetează din această clipă de a aparţine umbrei şi culiselor, devenind o realitate de care spaţiul egeean al imperiului va trebui să ţină cont, atît pe apă cît şi pe uscat. Bubuiturile care fac să se cutremure zidurile palatului paşei din Izmir înseamnă pentru căpitanul Rac£u Nanu Păcurar întîlnirea cu sine însuşi...

...Este noaptea de 31 mai spre 1 iunie 1596. Umbra ttiohorîtă a insulei Tilos rămîne în pupa babord. Doar vîrful Agios Ilias se proiectează pe cerul înstelat, plutind

253"

într-o luminiscenţa- argintie care prefigurează egeeană.        *var^

— Inimioară, nu simţi că ai venit în vînt ? ŞOnt 3 Barba Gore. Slăbeşte puţintel cîrma să primeşti brWte obrajorul drept, adică de la tribord... Atît i Drept ~ m Dacă te uiţi prin prova babord, aşa, ai să vezi fanalel?* ! pe bărcile pescarilor din Antitilos ie?/ ţi să prindă stavri

Capitanul Păcurar coboară de pe dunetă în cabirS' Dacă vîntul ţine. înainte de răsăritul soarelui Libertat va fi în vederea capului Monolitos din jumătatea sudici insulei Rhodos, acolo unde steaua Alcor indică a fi n numai taina Casei Salvaresso, dar totodată taina Sara^U nilor roşii.