1

— Pe toţi sfinţii tuturor religiilor din lume, căpitane, 1 spune baronul Louis de Vic-Fezensac, sînt atîtea secrete \ pe această corabie, încît am început să mă îndoiesc dacă eu j însumi sînt baronul de Vic-Fezensac, fiul baronului Alfred Guy de Vic-Fezensac, sau doar o închipuire ieşită din imaginaţia voastră luxuriantă, domnişoară. Dacă eu însumi am vă;.ut acel dans fantastic (baronul se înclină adînc spre Voica Ilinca şi Voica Ilinca roşeşte amintindu-şi neruşinarea lui Louis care i-a sărutat genunchiul) sau totul n-a fost decît un vis. O fantasmagorie.

— Un vis, baroane, un vis, spune Voica Ilinca. Să-l ascultăm pe căpitan.

— Nu înainte de a mărturisi regretul meu profund că n-am putut să vă apăr cu viaţa, senorita. Din pricina acestor doi egoişti, Madonna, ce minunat prilej de a-mi dovedi devotamentul am pierdut... Spada mea vă aparţine, senorita !

— Pînă la spadă, senorita îl mai are de studiat pe Platon, scumpe hidalgo, spune acru doctorul Medio.

— Astronomia, spune solemn Abu Raihan Osman ibn- Ahmad.

— Contabilitatea, spune Abihu Said.

— Navigaţia, spune căpitanul.

— Ce complot al plictiselii împotriva reginei noastre, declară baronul. Eu unul vă jur pe brava mea spadă Eleonora că vă voi desăvîrşi în arta scrimei, domnişoară.

— Nu mai este nevoie, rîde cavalerul Jean de Mirande.

Senorita, dona Isabela, la ordinele voastre.

— De asemeni Charlemagne, spune cavalerul Pierre de Mirande. fâră să înţeleagă nimic.

Iata cum o apariţie inedită schimbă pe neaşteptate destinaţia pe care bravele voastre spade a avut-o iniţial, spune morocănos, nevoind să fie morocănos, căpitanul Păcurar. Domnilor, la bordul Libertăţii nu există nici un secret. Jupîniţă Voica Bîrlădeanu s-a travestit pentru ca prezenţa ei la bord să nu fie semnalată piraţilor de iscoadele lor., primejduind astfel misiunea navei şi aşa destul de periculoasă. L-a urmărit pe Ioanidis din curiozitate şi prudenţă. Eu am plecat deghizat spre a-l întîlni pe El Mer.

Numele face explozie în salonul elegant al navei. Cavalerii vor să-l revadă pe fostul lor tovarăş de suferinţă. Pe cinstitul şi bravul El Mer. Căpitanul Păcurar le domoleşte entuziasmul. Se lămureşte misterul Ioanidis- Theodorakis. Ioanidis este tainicul mamei, cu poruncă să vegheze asupra fiicei zvînturatice (cuvîntul nu s-a spus, dar a fost subînţeles). Acelaşi Ioanidis il bănuia pe cîrmaci de in idei ita te, fără s-o poată dovedi. O întîrziere a navei Delfinul, datorită unei deviaţii exagerate a busolei, o încercare de a eşua nava în Dardanele, pe ceaţă, faptul că navele Casei Salvaresso plecau cu cel puţin o zi înaintea navelor Casei Bîrlădeanu, cu toate că pregătirile se ţineau în cea mai mare taină ca şi data plecării, apoi noaptea de pomină, cînd Salvaresso a făcut diversiunea de la grădina- locantă a Loredanei Brocca, atacind în acelaşi timp şantierul şi cînd Theodorakis a cerut iertarea vinovaţilor, ga- rantîndu-F cu capul. Atunci, cei condamnaţi şi salvaţi de Theodorakis au îngenuncheat după tradiţie, sărutîndu-i mîna şi numindu-l părinte. Şi tot atunci Ioanidis l-a văzut pe unul din cei salvaţi, strecurîndu-i ceva în palmă. I-a scotocit sacul şi a găsit ascuns într-o batistă o rondelă de fildeş pe care era scrijelită o pisică de mare. Ioanidis a furat semnul şi, fără să avertizeze pe nimeni, jucînd rolul aceluiaşi beţivan dubios, a dat de hanul ,,La Pisica de mare" după o logieă simplă, logică care l-a condus la aflarea cursei care s-a pregătit navei Libertatea de către piraţii lui Ulus-maltezul. Căpitanul Păcurar pronunţă foarte rar numele piratului. Urmează a doua explozie a celor trei gasconi, care, vorbind toţi o dată, vor amănunte.

Voica Ilinca stă în jilţul armatorului, uşor nemulţumită că cei trei au uitat-o pentru Ulus-maltezul. Poartăo rochie verde, de mătase, cercei grei, mărgele din chihlimbar, şi-a fardat buzele şi îşi ia aerul fatal visător carei s-a părut cel mai tulburător din toate rolurile pe care şi le-a jucat în oglinda mare a Mărgăritei, după noaptea de la Loredana Brocca. Azi noapte, „El" s-a arătat pe cît de iscusit, pe atît de viclean. A aflat de la Ioanidis că ţapul Osman l-a vestit de sosirea fraţilor Panaiotis şi de cursa în care-i atrăsese Volia, ca şi de gelozia turbată a lui Achile Panaiotis, venit să se răzbune. „Ela le-a ieşit în cale, ameţindu-l pe acel Achile mustăcios numai cu adevărul. Achile şi fraţii lui au jurat să nu mişte de la tulpina viţelor înflorite pînă cînd „£1% căpitanul Păcurar, nu le va da semn, trimiţîndu-le vestitor. Panaioţii au văzut cum akingiii beyului de Lesbos se strecoară prin vii şi prin livezile cu măslini. Au auzijt strigătul : „Prindeţi-l viu pe Achile Panaiotis" > cîteva detunături de pistol şi mai apoi oştenii beyului ducînd la mijloc mateloţii de pe Rechinul albastru. Întîlnirea cu acel Achile pletos, mirosind a zer şi a capră a avut loc sub măslini. Volia a sărit la el, l-a zgîriat, l-a buşit zdravăn, arătîndu-i „iubitul" travestit în femeie, l-a blestemat şi s-a jurat că ea îl otrăveşte, dacă, măcar în treacăt, îşi aruncă» privirea în grădina Mariei-pescăriţa. Bravul Achile a fornăit pe nări, avea brîul plin de hangere, puţea a ţap nu mai puţin decît Osman, Volia i-a sărit ei de gît, a sărutat-o cu neruşinare pe buzie, au venit cavalerii, puţintel cam jumuliţi şi tîrgoveţii au cerut cu glas mare să îngroape ei înşişi hoiturile - elor doi mişei. Soldaţii beyului parcă nici nu-i văzuseră pe morţi. Totuţ i s-a părut un joc naiv jucat pentru proşti, îşi ţine bărbia în palmă şi caută să prindă privirile căpitanului. Se simte odihnită, după întoarcerea la bord dormind neîntoarsă. Totul a fost o joacă. în joaca asta unii şi-au pierdut viaţa. Ciudat. Gîndul nu are în ea nici un ecou. „El" îi ocoleşte privirea. Voica Ilinca îşi spune că abia acum, în rochia despicată la piept, simţindu-se femeie pină-n vîrful unghiilor, este ea însăşi, stăpînă pe lot ce trebuie să fie stăpînă o femeie. Razele soarelui trecut de prînzişor se reflectă pe luciul mării şi acel luciu se vede licărind ca-n vis pe tavanul salonului.

Iată care este scopul acestei întâlniri, spune căpitanul Păcurar, prinzînd privirea şi zîmbetul galeş pe care i mp ici iţa ta le adresează fără ruşine cavalerului Jean de Mirande.

* , *

Soarele este la meridian. Vîntul bate din pupa şi Barba Gore face larmă cît zece, conducînd manevra de întoarcerea navei cu prova în vînt. Căpitanul Radu Nanu Păcurar supraveghează manevra de pe dunetă. La puţină vreme după ce a comunicat pasagerilor şi cavalerilor situaţia în care se află Libertatea, încolţită între navele Iui Ulus- maltezul în strîmtoarea Mitilini, Papamarkos l-a vestit de întoarcerea la bord a echipajului galionului Rechinul albastru. Echipajul a coborît la cheu venind dinspre fortăreaţă, avînd în faţă doi cimpoieri şi în urmă cete de copii gălăgioşi. în vreme ce oamenii se ambarcă într-un fel de mahună, pe duneta înaltă lucrată în ciubucărie vopsită albastru, s-a arătat Zarfa reis îmbrăcat într-un beniş albastru. Zarfa l-a privit prin lunetă. Nu l-a băgat în seamă, urmărind jocul vîntului venit din Anatolia a cărei coastă înaltă tiveşte zarea ca o brumă albăstrie. încă înaintea zorilor a fost la Iskenderun, hotărînd manevra cu Hidayet Riza Han, pentru că, iată, întîmplarea îl sileşte să nu-şi poată lua zborul singur. Hidayet i-a repezit olăcar lui El Mer în golful Geras. spunînd că tainicii lui l-au vestit de umbletele lui Zarfa. Că beyul este robit afionului. ieşind rar şi atunci numai în faţa ceauşilor împărăteşti, că a început să-i tremure mîinile şi capul", că îşi petrece vremea în harem şi că, de fapt, toate treburile insulei sînt duse de omul lui de încredere, un grec renegat, Ibrahim, cel căruia Zarfa îi trimite lunar un butoiaş cu vin, butoiaşul are fundul dublu şi în acel fund se află haşişul. Ascultîndu-l pe Hidayet, căpitanul s-a întrebat dacă nu cumva toţi aceşti renegaţi luptă în felul lor împotriva împărăţiei pe care, neputînd-o învinge altfel, încearcă s-o doboare prin corupţie, vînzare şi nesfîrşită scribălealâ, ucigătoarea oricărei idei vii şi eficiente ?

Planul este simplu. Va ridica velele dacă vîntul va da şi, punînd prova spre sud, pe capul Foca de pe continent, va lua drumul Izmirului. Dacă vîntul va bate din sud, ceea ce este de necrezut în acest anotimp, va lua drumul spre nord, va dubla Lesbos, ca să iasă la mare liberă şi, ajungînd în sudul insulei, să facă drum la Izmir in apropierea capului Karaburun, astfel încît galiota lui Ulus, ascunsă în apele mici ale insulei Mardalîc, să fie nevoită să iasă la larg, atunci cîncl nava din baia Makris Gialos o va vesti prin porumbei, ori poate prin oglinzi de la cap Maleas. Iskenderun va urma la vedere Rechinul albastru, daca Rechinul albastru va urma Libertatea. în amîndouă ipotezele Ayşe va sta la ancoră sau va pescui in vederea capului Valvi, din sucful insulei. Reperînd Libertatea venind din nord, va lăsa să se scurgă navele care o vor urmări, ţinîndu-se pe linia orizontului. Dacă Libertatea va fi silită să se îndrepte spre coasta anatoliană na- vigînd prin strîmtoarea Mitilini, atunci o va urma pe Iskenderun. Barca de la Ayşe va pescui în mijlocul strîm- torii, între cap Maleas şi coasta anatoliană, în aşa fel încît să nu-i scape din vedere nici o navă care ar încrucişa în strîmtoare. Au hotărî t, vîntul fiind favorabil încă de atunci, ca Libertatea să ridice velele la amiază, astfel încît cele 16 mile care despart Mitilini de insula Mardalîc să fie acoperite in patru ore, cînd soarele văzut în tribord, aproape la travers, va lumina coasta anatoliană descoperind observatorilor din gabie orice navă s-ar ţine la adăpostul ei. Toată dimineaţa, sub lenea înşelătoare care a domnit la bord, s-au pregătit muschetoanele, încărcăturile cu pulbere au -fost scoase din cutiile smolite unde se păstrează împotriva umezelii, cele douăsprezece tunuri de sub punte au fost cercetate cu amănuntul de don Pedro Perez de Hispaniola-Figuera, care s-a declarat mulţumit de starea lor şi total nemulţumit de sistemul rudimentar de înălţare a ţevilor, protestînd pe lîngă el pentru faptul că abia acum i se arată artileria bordului. Au venit sacalele cu apă tocmite de Iskenderun, secundul acestuia n-a vrut să le primească împărţind sacagiilor picioare în dos.

Mrififnd că apa este sălcie, că pute a sulf, sacagiii au venit ~ vîndă apa la Libertatea. Barba Gore a luat-o la jumătate preţul cerut şi cu 10 piaştri mai mult decît se cuvenea. apoi au venit la bord neguţătorii (care aveau mărfuri pentru Izmir), au venit cîrcaşii urcînd acele mărfuri pe punte unde au fost amarate in jurul arborelui mare, totul făcîndu-se după tipicul care domneşte pe orice corabie de comerţ.

Mateloţii aflaţi pe cheu -molează parîmele de la pupa, în vreme ce lopătarii din barca de care este legată parîma prova trag cu nădejde ia rame, aducînd nava cu bom- presul în vînt. Se bate bandula, saula se descolăceşte în aer, cei de la cEeu o trag împreună cu parîma, totul se face în tăcere, cu iuţeală şi în boscorodelile mereu nemulţumitului Barba Gore care din guvizi leşinaţi nu-i scoate pe mateloţi.

— Eşti îngîndurat şi temător, căpitane...

Căpitanul Păcurar, aplecat peste balustrada sprijinită pe picioare lucrate la strung, tresare. Ce $avol cu o mie de feţe sălăşluieşte fiinţa necunoscută care se sprijină de balustradă alături de el ? Voica Ilinca poartă aceeaşi rochie verde, strînsă pe sîni şi pe talia subţire, largă şi creaţă de sub talie în jos ; iar pe cap un voal diafan din mătase de Moşul trecut pe sub bărbie, ale cărui aripi flutură gingaş în vînt. Aceleaşi mărgele din chihlimbar în legătură din argint. Buzele carminate, el care n-o văzuse niciodată fardată, ochii daţi cu hene, o femeie necunoscută acum, cum şi mai necunoscută i-a părut aseară în hanul ,La Pisica de mare", cînd a dansat neruşinat şi totuşi pudic, aşa cum puţine dansatoare de tavernă o ştiu face. Căpitanul Păcurar schiţează o reverenţă adîncă, prinzînd in coada ochiului sclipirea lunetei lui Zarfa.

— Temător pentru tine, jupîniţă. Îngîndurat ? Ţi s-a părut. /

— Altădată îmi ziceai Ilinca. Ori Voica. Ori jupîniţă Spiriduş.

— Aceea a fost altădată, jupîniţă. Ai vreo dorinţă ? Vreo poruncă ?

— Singurul care porunceşte aici. eşti tu.

— Mă bucur că o ştii. M-ar bucura şi mai mult dacă ai şi asculta.

Voica Ilinca îşi joacă ochii verzi. Nu s-a pudrat şi i se văd pistruii de pe vîrful nasului.

— Am să fiu preasupusă... Zarfa se uită la noi cu luneta.

— De aceea te-ai gătit ?

— Şi de aceea.

— Crezi că ne va urma ?

— Ar pierde prea mult ca să n-o facă.

— Ce-ar cîştiga, făcînd-o ?

— Măcar răscumpărarea de la tata, dacă nu totul : Libertatea, moartea ta, răscumpărarea.

— Vorbeşti ca şi cînd viaţa ta n-ar fi în joc !

— Sînt sub protecţia ta... Dumnezeule !... Volia !... Volia ! Volia ! strigă Voica Ilinca, îşi deznoadă vălul şi îl flutură vesel.

— Drace, mîrîie căpitanul. Asta ne mai lipsea. Au să ştie că tu eşti aceea.

— Este vreo ruşine ?

— Le-ai ucis un om. L-ai rănit pe Morun.

— Prea puţin pentru cît rău a făcut Zarfa, Casei noastre.

Fata spune totul cu atîta patimă şi mîndrie, încît căpitanul se află, pentru a cîta oară în ultimile ceasuri, în faţa unei necunoscute. Se vede că paraponul beyului pentru potera de azi noapte, rămasă fără fraţii Panaiotis, s-a stins în haşiş, sau cine ştie dacă mustăţile fioroase ale lui Achile Panaiotis nu sînt de pe acum arvunite spahiilor care i-au jurat moartea. Se- aude tropotul catârului gătit cu panglici multicolore, după care vine un fel de procesiune formată din tîrgoveţi şi pescari. Volia, hangiţa, tronează în şa, călărind femeieşte. Mateloţii ridicaseră barca de la apă. Barba Gore porunceşte ridicarea schelei la bord.

— Mai las-o, Barba Gore, porunceşte căpitanul. Jupîniţă primeşte oaspeţi.

Pe punte se află cei patru cavaleri. Baronul şi cavalerul Jean de Mirande trec schela la cheu. O ajută pe hangiţă să descalece şi-i fac reverenţe, ca unei principese. Volia are îmbrăcămintea purtată aseară. Se opreşte la debarcader, vede corabia Rechinul albastru şi strigă cu palmele făcute pîlnie :

— O, he, voi de-acolo ! Fac diseară praznic împărătesc. şi pomenirea morţilor. Se cuvine să aduceţi coliva pentru răposat !

Urcă Ia bord, ţinîndu-şi cu graţie poala fustei. Cînd Voica Ilinca o întîmpină la piciorul dunetei, Volia .se repede la ea, o îmbrăţişează şi izbucneşte în plîns. Abia şopteşte printre suspine :

— Nu mă lăsa, inimioară, hainii mi-au jurat moarte !