* * *

La ceasurile 3 şi 30 de minute după culminaţia soarelui, Libertatea se află în largul capului Agrelios din sudul insulei Lesbos. Pe coasta asiatică învăluită într-o pîclă albăstruie se vede vîrful Karadag, bumb uriaş de chihlimbar vîrstat de verdele roşietic al pinilor maritimi. La piciorul muntelui, marcînd intrarea în golful Kandarlî, abia se conturează insula Mandarlîc. Căpitanul Păcurar stă lîngă timonă şi ca deobicei vorbeşte cu sine însuşi nu atît de încet încît să nu-l audă secundul.

— Dacă este adevărată povestea cu galiota lui Ulus, atunci ;,ei" nu ne pot strîmtora decît hăituindu-ne spre stîncile din partea de nord, să ne vîre între stînci şi coastă, să ne închidă în canalul dintre insulă şi uscat, ca să ne încercuiască, să ne abordeze şi, scăpînd de noi, să le rămînă nava. Cu atît mai mult le-ar conveni, cu cît muntele maschează vîntul, noi rămînem în derivă şi galiota, cu vîslaşi buni, ne poate manevra după plac.

Barba Gore scoate din fundul gîtlejului un şir de mormăituri al căror înţeles scapă oricărui muritor, în afara căpitanului Păcurar.

— Dacă om avea vînt, m-aş încumeta să-i trag după noi, chiar sub coastă. Apa e adîncă, Libertatea manevrează la poruncă...

îl priveşte pe secund cu coada ochiului. I s-au zbîrlit mustăţile şi tace. Nu-i place planul. Are şi de ce să nu-i placă.

— Atunci să rămînem la larg, stăpîni pe manevră... Se pare că n-am greşit prea mult. Gi.leasa ne taie pupa. Pe ochiul lui Saladin ! Diavolii ăia îşi cunosc meseria. Au armat verfaforii şi ridică cel din urmă petec de cîrpă care-l mai au la bord.

— Văd o navă în tribordul galeasei, domnia ta.

— Ayşe, bătrîne.

— Slavă Domnului ! Şi în pupa ?

— Drace ! în pupa sînt trei...

Căpitanul priveşte prin lunetă. Vede berbecii înspumaţi vede capul Âgrelios, umbrit, vede faleza înaltă a insulei Lesbos, un caic cu două catarge, cu toate velele ridicate, rămînînd la cîteva leghe în pupa ; dublat în viteză de o navă suplă, care pare a fi Rechinul albastru şi mult in pupa acestuia, vede velele portocalii ale lui Iskenderum. Bătrînul Hidayet n-a luat largul decît atunci cînd n-a mai avut nici o navă în pupa. Se întreabă, de data asta în gînd, de ce este nevoie ca Ulus, ori Salvaresso şi Ulus să desfăşoare o asemenea flotilă pentru a captura Libertatea ? Care este miza ? Şi ce, dincolo de ce ştie el, ştie Salvaresso ?... Cum s-a ajuns aici, îi este limpede. Theodorakis a vîndut pînă şi clipa plecării. Ce taină atît de cumplită pentru Casa Salvaresso ascunde steaua Alcor, încît Libertatea trebuie să sfîrşească înainte de a ajunge la Izmir ?

— Este vremea să ne pregătim, Barba Gore... Ţine tot aşa, pînă mă întorc.

— Dacă ridicăm verfaforii, scăpăm de neghiobul ăsta, fără să tragem un foc.

— Scăpăm de toţi şi fără să ridicăm nici un pefec de velă mai mult.

Barba Gore scoate un fel de nechezat plin de voie bună.

— Cavalerii, domnia ta ! Mai rău decît Arca lui Noe !

La piciorul scării sînt aliniaţi cei patru cavaleri şi hirur-

gul navei, doctorul Medio.

— Ne-ar onora dacă ne-aţi acorda cîteva clipe, căpi- lane, spune baronul de Vic-Fezensac, schiţînd o reverenţă.

— Tocmai vă căutam, domnilor. Urcaţi pe dunetă... Hei ! Papamarkos. Pofteşte doamnele !... Se pare că sînt în salon. Cheamă tot echipajul pe punte... Pofteşte sus pe Abu Ahmad şi pe Abihu Said. Poftiţi, nobili cavaleri !

— Se pare că urmărirea te încîntă, căpitane ?

— Aţi băgat de seamă că este vorba de o urmărire, baroane ?

— Nu uitaţi, am avut onoarea să lucrăm pe navele împăratului Cycladelor.

— Ce ziceţi de galiota care iese acum de după insule, domnilor ? !

— Încearcă să ne taie prova, spune Jean de Mirande

— Va reuşi ?

— Numai dacă va cădea vîntul.

— Asta nu se întîmplă decît după miezul nopţii, cînd vom vedea lumina de la Izmir.

— Destul de departe de autoritatea paşei, căpitane.

— Şi foarte aproape de autoritatea tunurilor lui don Pedro, baroane.

— îmi îngăduiţi să folosesc artileria, căpitane ?

-j Cînd va fi nevoie, am să vă rog s-o faceţi... O clipă, să primesc doamnele !

Pe dunetă urcă Voica Ilinca, Volia şi Azize. Adică o fiinţă în văluri, căreia nu i se văd decît ochii şi sprîn- cenele. Ochi mari, negri, cu o melancolie, profundă şi sprîncene aproape drepte, trase cu tuş. Voica Ilinca a îmbrăcat o scurtă din piele moale, de viţel, tăbăcită de Kafer, tăhăcarul împăratului.

— Vreau să fim văzuţi, îi şopteşte pe rumânie, cînd se înclină in fata ei. Papamarkos. Braţaţi în şart...

Mateloţii aleargă desculţi la cavaliere. Niciodată n-au avut spectatori. Manevra se face cu o repeziciune demnă de o navă de război. Libertatea se canariseşte uşor în tribord. Se aude etrava spintecînd hula uşoară de vînt. Pe dunetă urcă astronomul arab şi Abihu Said, omul cu părul roşu.

— N-aţi luat parte la o întrecere între corăbii, prea cinstiţi oaspeţi ? ! Vă ofer această plăcere. Priviţi !

Cu un gest larg, căpitanul Păcurar îmbrăţişează întregul orizont.

— La o întrecere cu vele şi la cîntări marinăreşti... Papamarkos. Liber de la manevră. Cine cîntă în cinstea oaspeţilor noştti ?

— Un infern de viclenie, şopteşte baronul Louis de Vic-Fezensac la urechea cavalerului Jean de Mirande. Vrea să-i înnebunească pe cei de pe galeasă. Iată, galeasa a şi început să rămînă în urmă.

De la puntea centru se ridică glasul unui cor bărbătesc acompaniat de sunetul chitarelor.

— Inimioară... Cere-i voie căpitanului să dansez pentru oamenii care mi-au scăpat viaţa, se roagă Volia

— Du-te, Volia ! Căpitanul o vrea. De unde ştii ? Este iubitul tău ? prost ut o î rîde Voica Ilinca... Du-te !

Ulus-maltezul priveşte Libertatea prin lunetă. Este un bărbat scund, uscăţiv, cu barba blond-roşcată rotunjită nroaspăt, cu unghiile tăiate scurt şi lăcuite. Poartă peste cămaşa din mătase albastră ilicul negru, fără mîneci, la modă cînd va pe navele lui Saladin Chiorul. Doi bărbaţi desculţi, îmbrăcaţi în şalvari si ilice, purtînd legători de cap roşii, stau lîngă timonier într-o linişte deplină. Ulus îsi dă peama că Pisica de mare, galeasa făcută pentru flota lui la Rhodos, nu are nici o şansă să dubleze Libertatea. Nici măcar s-o ai ungă. Nici măcar să rămînă aproape de ea. A văzut cum la o manevră simplă de orientarea velelor, corabia a prins aripi, fără să fi ridicat nici unul din focurile mari. Şansa lui nu este aici. Căpitanul Păcurar este demn de el. Iată-l, încolţit, sigur pe nava lui, dă o sindrofie oaspeţilor, ori echipajului, ori tuturora, ca şi cînd s-ar afla legat la cheul Casei sale, într-o zi de sărbătoare. La puntea centru o femeie dansează. Poate hangiţa. Volia. Mută luneta spre dunetă. Descifrează chipul fetei lui Dragoş Voinea Bîrlădeanu. LTn spasm dureros al inimii. A iubii-o încă din noaptea cînd au abordat Alberiina, după ce l-a ucis pe Hidayet Riza Aii. A iubit-o nebuneşte în cek două zile de navigaţie pe Albertina. Apoi s-au prăbuşit peste ei cei ai „împărăţiei Cycladelor", uciderea lui Sak.din şi destrămarea împărăţiei, pentru că El Mer este un pir pocăit şi bintuit de remuşcări, incapabil să guverneze un stat imaginar, aşa cum a fost statul lui Saladin. insulele neliind altceva decît un refugiu temporar, definit în spaţiu, perfect localizat, deci putînd fi ori cînd înconjurat de pe mare şi trecut prin sabie ; pe cînd un imperiu compus dintr-o flotă nu poate fi niciodată definit şi localizat, atunci cînd amiralul are inteligenţa să nu-şi ţină flota la un loc, spre a putea fi încercuită de o flotă mai numeroasă, sau.de mai multe flote coalizate.

Cercul lunetei prinde chipul baronului Louis de Vics I Fezensac. Mîna Maltezului tremură uşor. îşi stăpîneştg I muşchii obrazului. Iată-l deci. Spionii lui din Lesbos şj I reţeaua lui din Istanbul n-au greşit. Ah, Louis ! în parte I eşti printre capii"răscoalei. Tu ai pierdut-o pe Francisca.] Tu m-ai umilit pînă la sînge, pînă la mortificare. în faţa j căpitanilor. Ah, Louis !

Ulus-maltezul rămîne multă vreme cu luneta fixată 1 pe chipul baronului care rîde şi iată-l, diavolul se apropie de femeia de pe Ălbertina. Uşor Libertatea se depărtează şi I el vede în lunetă din ce în ce mai neclar chipurile celor I de pe dunetă. Fără nici o legătură îşi aduce aminte de noaptea cînd a ucis-o pe Francisca, apoi, nu se ştie de ce, de bătaia cu vergile suferită pe cînd era teolog la Salerno.

— Santo !

— Poruncă, stăpîne !

— Semnalizează cu oglinda. Toate navele să vină la cap Kanlîcaia... Acum şi aici am pierdut partida.