6

Voica Ilinca îşi arătase deopotrivă zîmbetul, dar şi ghearele clienţilor veniţi să mănînce cea mai bună ciorbă de burtă din Izmir la hanul lui Kir Korais. Pocnise între ochi un grăjdar mai îndrăzneţ, care-o ciupise de coapsă, îi zîmbise hangiului cu chip de tîlhar pocăit, deşirat, adus de spate, cu buza de jos despicată de cuţit, ca şi bărbia, cu ochi mici, iuţi, negri, de viezure şi fără nici o ceremonie se aşezase turceşte lîngă piciorul de lemn al bătrî- nului venerabil care era Barba Dani. Aşezîndu-se zuruind din podoabele ieftine de cositor, şoptise parola : „Dre- nova". Bătrînul nu dăduse nici un semn că ar fi auzit, sau că parola i-ar fi reamintit de ceva. Cu o tichiuţă de postav negru avînd ciucure roşu aşezată în creştetul capului peste pletele sure, retezate la ceafă, voinic, purtînd barbă şi mustăţi patriarhale, îmbrăcat într-o cămaşă albă strînsă la brîu în chimir din piele, Barba Dani îşi sorbise tihnit ciorba de burtă, muşcînd lacom din ardeii iuţi, muraţi, aşezaţi pe un blid din lemn, fără să ia în seamă milogeala ei :

— Hai, Barba Dani, să-ţi dau cu ghiocul ! Hai să-ţi ghicească ţiganca în palmă ! Să-ţi dea leac de bubă rea !

— Să-ţi dea fiertură de gîlci, de guşă, de maţe, să-ţi dea eu bobii... Că să uită aia codată la tine şi intri la păcat, că ţi-a făcut vrăji, mi-a zis mie o turturea !

Grăjdarii s-au cotit, s-au foit, unii şi-au vîrît nasurile ] în străchini, alţii au bufnit în rîs. Barba Dani a scos un fel de mîrîit. Oamenii aceia mirosind greu a grajd, a catîri şi a cai s-au potolit. Barba Dani şi-a scăpat o clipă privirea spre ea. Ochi negri, vii, sub sprîncene sîrmoase 1 de mistreţ.

— Pe Hera, ştii tu să ghiceşti ?

— Aoleo, mîncaţi-aş inima, eu ? Fiica mamii mele, vrăciţa de la Drenova ?

— Vira ! a mormăit Barba Dani, dovedind că înainte de a fi surugiu, a fost matelot.

Grăjdarii şi-au luat străchinile, ducîndu-se la altă masă.

— Mai departe, a mîrîit bătrînul.

— Ţapul şchiop... Cum a auzit de muieri, cum a făcut urechi de măgar.

Barba Dani s-a făcut că nu aude.

— Stai lîngă mine, vrăciţo !

Voica Ilinca i-a luat mîna. Deschizîndu-i palma, palmă voinică, mare, cu liniile vieţii tăiate adînc, a început să-şi joace rolul cu atîta patimă încît, pentru o clipă, s-a uitat pe sine. Tot arătîndu-i liniile din palmă, bătîndu-se peste şolduri, mirîndu-se cu palma la gură, rîzînd fără grijă, trăgîndu-i complice cu ochiul, i-a spus tot cei poruncise „el" să-i spună. Adică : „Sînt aici, ajută-i să ajungă la fortăreaţă, veştile dă-mi-le prin ghicitoare. Ocroteşte-! !" Cînd spune „ocroteşte-i", simte un fluid puternic sălăşluind-o. Ridică ochii din palma lui Barba Dani, pe care-l asemuie la chip lui Homer. Homer nu putea avea alt chip decît acesta. La cîteva mese mai departe stă în picioare o femeie voinică, oacheşă, cu un văl transparent acoperindu-i partea de jos a obrazului. între val şi basmaua roşie, strălucesc doi ochi negri, scăpărători. Ochii n-o privesc pe ea, ci pe masalagiul care-şi tîrşîie papucii cu o lenevie care-ţi trezeşte căscatul. Masalagiul este „el". Voica Ilinca ştie că s-a întîmplat ceva care a schimbat planul, altfel „el" n-ar fi riscat să vină aici. Femeia cu văl şi ochi scăpărători purtînd cu graţie pe braţ un coş de nuiele, se răsuceşte pe călcîie, intrînd în ospătărie.

— Cine este femeia ? îl întrebă pe Barba Dani.

— Andreea, cipriota, ţiitoarea lui don Diego.

Voica Ilinca îl priveşte atît de fix şi atît de încruntat pe căpitan, încît acesta înţelege. Se aşază la una din mese, împingînd cu umărul un neguţător armean care-şi leorfâie ciorba înghiţind căţei de usturoi pe care-i scoate dintr-o traistă. în clipa cînd căpitanul se aşază, Volia tabără pe el. Se răsfaţă, îi zîmbeşte dulce, se pisiceşte şi Voica îşi spune că sora ei Volia desfăşoară mai mult zel decît cere acest joc plăcut. Oricum, Volia este deşteaptă. Legătura este făcută.

— Tine-te după mine. Dacă poţi, ocărăşte-mă, spune Barba Dani şi cu o mişcare blîndă, o mătură de pe bancă.

Voica Ilinca scoate un ţipăt ascuţit.

— Ah, afurisitule ! Ah, ghiuj bătrîn ! Ah, ţap în călduri ! (Doamne, dacă ar auzi-o ai ei ! Şi nu ai ei. Olga Dragomira, mama, ohoho, cînd l-a tăiat la gît cu sabia pe Daud, ce limbă sprintenă avusese ; dar fetele din Fanar şi domnişorii ?) Crezi că-mi scapi ! Dă-mi ce mi-ai făgăduit, că altfel îţi scot ochii. Te leg, de nu te mai dezleagă o mie de idoloaice.

Barba Dani face un semn hangiului. Păşind voiniceşte cu piciorul de lemn se îndreaptă spre konakul Mavrogheni, de unde, de altfel, răsună clopotul care vesteşte terminarea răgazului rezervat ciorbei de burtă. Voica Ilinca se ţine după bătrîn, ocărîndu-l.

— Perfect, spune baronul. Şi noi ?

— Aşteptăm finalul acestui prolog... Să vedem ce veşti ne aduce hangiţa.

— Parblea ! Cine nu s-ar lăsa înşelat de rolul pe care-l joacă mademoiselle, şopteşte Louis.

— Să fim atenţi !

* *

Se întîmplă mai multe lucruri în acelaşi timp, lucruri cu totul fireşti pentru acel ceas al zilei. Masalagiul se face nevăzut în primul val al mulţimii care se întoarce din port. Oamenii se strigă pe nume, îşi povestesc minunea nemaivăzută, adică un echipaj întreg spînzurat de vergi, faptul că paşa de Iskenderun a venit să-l certe pe J stăpînul lor pentru neroziile lui, pentru risipa şi nechib- \ zuinţa lui care-a stricat rînduielile negoţului, ca şi încer- i carea lui Altîn de a goni privitorii, încercare gata să stîr- j nească o răzmeriţă, dacă Hidayet Riza Han nu s-ar fi arătat pe punte, crainicul lui urcat în gabie vestind că i luminăţia sa vrea ca sfîrşitul lui Zarfa să fie pildă tutu- ] ror celor care ar gîndi să-i urmeze faptele. Se zice că : Hidayet Riza Han va trage Rechinul albastru la un sfert ] de leghe în larg şi-i va da foc la miezul nopţii. Oricum, după rugăciunea de seară, după închiderea prăvăliilor, tot Izmirul va fi la cheu. Zeci de bărbaţi rămîn la ospă-l tărie, vorbind tare. Andreea, cipriota, iese urmată de hangiul Korais.

— La masa de lîngă scorbură, şopteşte femeia.

— Nu-l văd decît pe Selim, salepgiul, pe Ahmet, i covrigarul, pe armean şi pe nu ştiu care tîrîie brîu.

— Ţi-o jur, este el. L-aş recunoaşte dintr-o mie! i

Volia se află în spatele lor. Aude totul.

— Spune-i-o lui kir Diego !

— Korais, cască ochii. Ai de la mine doi ţechini de aur, dacă-i dai de urmă.

— Dona Andreea, el a fugit încă de ieri de dimineaţă. Şi-a tăiat singur orice parîmă care să-l mai lege la cheul Izmirului, atîta vreme cît stăpîneşte Altîn. Volia ascultă glasul hîrîit al hangiului cu scîrbă şi ură. Tatăl ei o încredinţase fratelui său s-o crească, Korais era văduv, : fără copii, afacerile mergeau, fata era ferită de piraţi, de akingii, de primejdiile insulei. Avea paisprezece ani. La şaisprezece §ni Korais voise s-o necinstească. L-a creştat cu jungherul. Ii pare rău că nu i l-a înfipt în gît. îşi trage basmaua pe ochi şi se ia după femeia care duce în coş frumuseţe de rodii. Rodii aduse de la Torbali de furnizorii lui Korais. Le face semn cavalerilor s-o urmeze. Căpitanul i-a poruncit să-i conducă pe toţi la prăvăliile lui kir Markidis. Să-i spună lui kir Markidis un singur • cuvînt ..Libertatea" şi să facă ce va spune acesta. îl cunoaşte pe kir Markidis ? Cum să nu-l cunoască, dacă stă la patru sute de paşi de hanul unchiului ei ?

— Crăbeşte-te, i-a poruncit căpitanul..; Am o veste bună pentru tine. Femeia iese în faţa porţii caselor Mavrogheni unde arnăuţii aşezaţi pe bancă rîd sfios de Barba Dani pe care ţiganca tînăra cînd il face zeu^ cînd ţap şchiop şi satir bătrîn. Volia se repede gaie asupra bătrînuluL

— Dă-i ce i se cuvine, că-ţi leg gura pe vecie ! Nici apă n-ai să poţi bea, catîr bătrîn, strigă Volia.,. Ah, frumoaso ! Ah, porumbiţo ! Ah', inimioară ! Hai să-ţi ghicească ţiganca în palmă. De dragoste ! De inimă albastră !

Volia îi face cu ochiul Voicăi, Barba Dani scoate din brăcinar o mahmudea, o aruncă în ţărînă, Voica o culege rîzînd, arnăuţii îl firitisesc pe Barba Dani c-a scăpat viu din ghearele ţigăncii, cei trei cavaleri ies de sub umbra platanului, urmărind ţigăncile care o iau la mijloc pe femeia cu voal.

— Să-ţi dau cu bobii, zice Voica, venind foarte aproape de femeia cu ochi scăpărători, femeie înaltă, cu vălul mai mult scoţîndu-i în evidenţă frumuseţea, decit ascunzîndu-i-o. îmbrăcată în şalvari stacojii, purtînd papuci cusuţi cu fir de aur, o feregea violet, femeia este împlinită, are buzele carminate, un mers unduios şi leneş, aşa cum numai femeile Orientului îl au. Voica Ilinca îşi fităpîneşte gelozia acră şi duşmănia care-o simte pentru frumoasa acum încruntată şi grăbită.

Cum cea numită Andreea cipriota lipăie mărunt too- mai pe uliţa unde sînt. prăvăliile lui kir Markidis, Volia îi dă tîrcoale ca şi cînd i-ar face farmece. Văzîndu-i pe cei trei ţigani la cîţiva zeci de paşi în urmă, o atacă pe cipriotă acolo unde ştie ea că sînt slabe cipriotele :

— Să-ţi spună ţiganca unde şi-a făcut cuib porumbelul, şopteşte.

Voica vede cum femeia îşi muşcă buzele. Nu scoate o vorbă. Grăbeşte paşii.        1

— Să-ţi spună ţiganca ce ştie Korais şi nu ştii tu !, şopteşte Volia.

Afurisită Volia. Femeia se albeşte. îi apucă braţuL

— Ce vrei să spui ?

Femeia are glas frumos, plin. Voicăi i se pare încărcat de patimă. Ce legătură să fi fost cîndva între „el" şi femeia care-şi muşcă buzele pînă la sînge ? Şi ce legătură între mesajul încredinţat ei de Barba Dani şi gîndurile lui de astăzi şi de mîine ? „Mavrogheni este împotrivă. Are o taină zidită în konakul unde locuieşte. Cherva- nele lui vin şi pleacă mereu spre Antalya, la Âk Deniz Marea Mediterană. Am un prieten la fortăreaţă. Aştept porunci. Sînt la prisacă, de cum sfinţeşte soarele.44

— Ce-ai auzit, răspunde Volia.

— Cît costă taina ta ?

— Nu este taina mea. Este taina ta. Preţuieşte-o tu.

— Cine este fata ?

— Sora mea ! Vrăciţă cum nu se mai află. Leagă şi dezleagă de dragoste. în genunchi ţi-l aduce.

— Nu cred.

— încearcă.

— Sînteţi nişte hoaţe;

— Am să-i vînd taina lui Korais ! Hai, surioară !..: Hai să-i ghicim lui kir Markidis. Nu l-am mai văzut de-un an...

Volia o ia de mînă pe Voica. O trage după ea. îşi scoate tamburina din traistă. O bate, o zuruie, face cîţiva paşi de dans. Uliţa este plină de lume. Trei cotigi trase de măgăruşi clăpăugi. Copiii se joacă în praful fierbinte. Muşte mari, verzi, bîzîie îndîrjite, zburînd aţîţate spre locul de unde vine mirosul de sînge al scaunelor măcelarilor de lîngă Bazar.

— Dacă mă cheamă, nu te îngriji de mine, spune Volia..; Intră cu ei la şelăria lui Markidis. Spune „Libertatea" şi lăsaţi-vă în voia lui... Dar are să mă cheme. O arde inima. O ard ficaţii. O ard ţîţişoarele. Ţi-o spun eu. Arde toată... De cum l-a văzut... Prostuţo. îl iubeşti ?

— Am să-L scot ochii cu hangerul ! şopteşte JVoica Ilinca.

Volia rîde.

— Prostuţo ! Il voiai sfînt pe el, care nu este decît căpitan ?

— Hei, fetiţo ! Pe Sfînta Fecioară, eşti cam neobrăzată... Mă laşi să te aştept ?

— Spune-i că sînt la Andreea, cipriota,.. Atît. Aşteţ>- taţi-mă. Vin într-un suflet.

Volia, sprintenă, mlădie, cu părul negru împletit într-o coadă groasă, se duce la Andreea cipriota, care-o aşteaptă în faţa ospătăriei cu firmă albastră, înstelată. Voica Ilinca urmăreşte cum intră în curtea ospătăriei pe porţile larg deschise, urmind-o pe Andreea. Apoi, brusc, are revelaţia firmei. Recunoaşte constelaţia Ursae majoris, vede steaua Mizar şi, alături de ea, strălucind auriu pe cerul acela albastru, fără nor, recunoaşte poziţia stelei Alcor pentru că numai steaua Alcor poate fi, numele hanului- ospătărie „Konakul înţelepţilor" nefiind altceva decît o metaforă. Surpriza îi aduce sîngele în obraji.

— Ce facem, mademoiselle, întreabă drăgăstos baronuL Am Început să ne plictisim.

— Intrăm ! spune Voica şi zuruindu-şi la rîndul ei tamburina, urcă cele cîteva trepte de piatră care duc în şelăria lui kir Markidis,

Comptuarul Casei Bîrlădeanu din Izmir este plin de zgomotele pe care le fac baloţii descărcaţi în magazii, butoaiele rostogolite din harabale pe punţi din grinzi, de strigătele harabagiilor, ale cîrcaşilor, ale slugilor, de nechezatul catîrilor Porţile mari sînt deschise şi pe ele se vîntură slugile. Din stradă se aud chemările neguţătorilor cu derădicata, veniţi să se intereseze de felul mărfurilor şi de preţuri. Este o sală-prînzitor, aşezată în unghiul interior al clădirii, la catul întîi. Pe un perete este fixată o scară cu trepte înguste de lemn. care duce într-un fel de hulubărie, pentru că se aude guruitul şi uguitul porumbeilor. Prînzitorul este îngust. Are două ferăstruici zăbrelite spre stradă şi alte două spre curţi. Pe pereţii din bîrne atîrnă talgere mari de aramă bătută la Alep ^ Gaziantep, chilimuri şi covoare de rugăciune. Pe mijlocul mesei se află trei talgere cu fructe : portocale, smochine, rodii şi caise timpurii. Catul de sus ar părea pus- hu, dacă de după uşile închise n-ar veni bătaia îndesată a unui război şi nu s-ar auzi din cînd în cînd ciripitul vesel al unor glasuri de femei. Este taina jupanului Năşise Oalesparte, pe care jupîneasa Olga Dragomira, verişoară. îl crede surghiunit întru singurătate şi pustnicie taină mărturisită de dumnealui jupanul acum doi ani la o escală pe care el, căpitanul, a făcut-o la Izmir. întor- cîndu-se cu un chervan cu marfă din interior, de Ia Afyon, a nimerit peste o ceată de nomazi care tocmai uci- seseră pe cel din urmă cm al unei caravane. în caravană erau şi trei fete tocmai din Haşap, aproape de vechea graniţă cu Persia, aduse spre a fi vîndute la Izmir. Jupan Năstase Oalesparte i-a prins pe tilhari cînd, descălecaţi, tăbărîseră asupra caravanei de cămile, s -o întoarcă spre a lua calea munţilor sălbateci. De la cămilarii răniţi a aflat stăpînul caravanei, Ara Hussein din Manisa. I-a întors mărfurile, cămilele şi oamenii răniţi, primind o zecime din valoarea caravanei şi în dar... cele trei roabe ţesătoare. Fără să fie musulman, pizmuindu-i pe musulmani pentru înţelegerea arătată de Coran părţii bărbăteşti, mai întotdeauna cu aplecare spre poligamie, zicîn- du-şi că nu poţi necinsti locul care te hrăneşte dispreţu- indu-i obiceiurile, jupan Năstase Oalesparte şi-a luat de soţii pe cele trei.ţesătoare, păzind cu străşnicie ca ele să nu fie văzute de nici un bărbat străin. Căpitanul Păcurar — rămas în travestiul de masalagiu — ascultă mesajul lui Barba Dani, rostit de Voica Ilinca. Voica Ilinca îşi spune că prînzitorul acesta în care s-au adunat patru ţigani şi un masalagiu, sigur că la alte escale ale depravatului pe care-l fulgeră cu privirea, a adăpostit petreceri cu hetaire, aşa cum auzise pe şantierul Casei că se fac de către mateloţi după un drum norocos. După ce repetă : „Mavrogheni este împotrivă. Are o taină în konakul unde locuieşte. Chervanele lui vin şi pleacă mereu spre Antalya, la Ak Deniz. Am un prieten la fortăreaţă. Aştept porunci. Sînt la prisacă de cum sfinţeşte soarele", Voica Ilinca spune cu o. nepăsare jucată foarte bine :

— Era să uit. Volia a fost chemată să-i ghicească Andreei cipriota, stăpînă de la „Konakul înţelepţilor".

în aceeaşi clipă îl trece prin privirea ei verde, pătrunzătoare şi tăioasă. Afurisitul ! Ce stăpîn este pe el ! Nici măcar nu tresare.

— Căpitane, spune cavalerul Jean de Mirande... Fratele meu Pierre te întreabă două lucruri.

— Ascult şi, ascultîndu-vă, cavalere, mă grăbesc; Grăbiţi-vă deci... Dupâ cîte ştiu în antichitate au f0St aici romanii. Bizantinii, apoi romanii, apoi iarăşi bizantinii, apoi otomanii. Romanii, ca şi bizantinii aveau bunul obicei să construiască apeducte şi canale de scurgere.

— Pe Poseidon, cavalere. Nu sînt arheolog.

— Un corsar ar trebui să fie, spune cavalerul Pierre de Mirande. Uriaşul care nu se remarcase pînă atunci decît prin muţenia sa binevoitoare... Totdeauna aceste canale şi apeducte slujeau în ideea vechilor arhitecţi două umanităţi : aceea a fortăreţei şi aceea a plebei... Mi-ar place să văd oraşul de sus. Este în interesul misiunii ce ne-ai încredinţat-o, căpitane.

Căpitanul Păcurar îşi înăbuşe greu ecoul dureros stîr- nit în el de vorbele jupîniţei, atît de bine travestită în ţigancă încît el însuşi nu că o recunoaşte greu, dar o cunoaşte sub o nouă înfăţişare, cu nimic mai puţin fermecătoare decît multele înfăţişări sub care a cunoscut-o pînă acum. Se gîndeşte că deosebirea de vîrstă dintre ei a făcut să treacă prin viaţa lui destule femei a căror amintire, oricît de ştearsă pentru el, să fie totuşi o veşnică stavilă între dragostea lui şi Voica.

— Nimic mai uşor, domnia ta, spune jupan Năstase Oalesparte... Urcă-te în hulubărie şi priveşte Izmirul după pofta inimii.

— Mi-ar trebui hîrtie, un cărbune şi fratele meu Jean, care să mă însoţească.

Gazda coboară în prăvălie să aducă cele cerute. Baronul de Vic-Fezensac îi şopteşte ceva la ureche ţigăncii şi ţiganca rîde cu un rîs cristalin, plin de fără grijă. Căpitanul Păcurar îşi spune că viaţa lui s-a îmbogăţit într-un fel neaşteptat din clipa cînd Voica Ilinca* a coborît la şantier să-i fie învăţăcel. Cînd intră în prînzitor, gazda este urmată de Carastan îmbrăcat de drum lung, dueîn- du -şi sacul de matelot pe umăr.

— La poruncă, spune Carastan Ochi Ager. •

— Poruncă nu. Voia ta, da !

•— Ascult, domnia ta.

Jupan Oalesparte pune pe masă un sul de hîrtie de China şi un cărbune de scris. De asemenea o pungă din piele roşie pe care o răstoarnă în faţa căpitanului. Di^ pungă se rostogolesc cîteva zeci de tuburi mici din alamă. 1 Căpitanul Păcurar îi face semn lui Carastan Ochi Ager să se aşeze lîngă el.

— O, la, la, şopteşte baronul la urechea trandafirie a ţigăncii, care privită mai atent nu are nimic din ceea ce aparţine unei ţigănci sadea, lipsindu-i mai ales funingin i nea care îmbibă porii celor autentice şi mirosul acru de fum şi de sudoare care le îmbibă îmbrăcmintea... Iată-ne, madembiselle, în prezenţa unor noi secrete ale bravului nostru căpitan. Mesajele prin porumbei.

Căpitanul desface cel dintîi tub, care poartă agăţată cu aţă o bucăţică de carton pe care scrie cifra 1. Bileţelul este cifrat. Căpitanul vîră tuburile la loc, în punga din piele roşie, făcînd semn celor doi fraţi de Mirande să urce.

— Pe aici, spune gazda, arătînd scara.

— Urc şi eu, spune baronul, simţind că se va petrece ceva foarte intim între căpitan şi gabierul lui principal. :

— Rămîi, jupîniţă, spune căpitanul Păcurar. Carastan şi <eu te rugăm să rămîi.

Din hulubărie se aude un mare foşnet de aripi. Apoi ! nu se mai aude decît bătaia îndesată a războiului şi gîngu- ritul glasurilor de femei.

— Cu atît mai mult cu cît am văzut steaua Alcor, spune Voica Ilinca.