UN ANUNŢ CIUDAT.

Pe strada Zorilor Roşii apăruse un anunţ ciudat: o foaie mică de hârtie cenuşie, prinsă în zidul scorojit al unei case pustii. Trecând pe acolo, Archibald Skyles, corespondentul unui ziar american zări în faţa anunţului o femeie tânără, desculţă, într-o rochie curată de stambă; femeia citea cele scrise acolo, mişcând uşor din buze. Pe obrazul ei obosit şi totuşi plăcut ca înfăţişare, nu se vedea nici o uimire; avea nişte ochi albaştri, nepăsători, în care licărea o scânteie de demenţă. Apoi ea îşi dădu peste ureche o şuviţă de păr unduios, ridică de pe trotuar coşul cu zarzavat şi porni să traverseze strada.

Anunţul merita o atenţie deosebită. Împins de curiozitate Skyles îl citi, se apropie mai mult, îşi trecu palma peste ochi şi străbătu din nou rândurile afişate.

— Twenty three!1 – exclamă el la sfârşit – cuvinte, care ar putea să însemne ceva asemănător cu… „Măi să fiu ai naibii!”

În anunţ scria: „Inginerul M. S. Los invită pe cei care doresc ca în ziua de 18 august să plece cu el în planeta Marte, să se prezinte personal, pentru tratative, între orele 6-8 seara, cheiul Jdanov, casa nr. 11, în curte”.

Anunţul era scris fără pretenţii, ca orice anunţ, cu un creion chimic ca toate creioanele chimice.

Fără voia lui, Skyles îşi pipăi pulsul: era normal, îşi privi cronometrul: arăta orele patru şi zece minute, în ziua de 17 august 192…

Cu bărbăţia lui calmă, Skyles se aştepta la orice, în acest oraş plin de surprize. Totuşi anunţul, bătut cu ţinte în zidul cojit, îi stârni o adâncă tulburare.

Vântul bătea în lung strada Zorilor Roşii – pustie. Casele cu mai multe etaje, cu ferestrele sparte sau bătute în scânduri, păreau nelocuite – nici un cap de om nu se ivea să se uite afară. Ajungând pe trotuarul celălalt, femeia tânără îşi pusese coşul jos şi-l privea pe Skyles. Pe obrazul ei plăcut se citea liniştea şi oboseala.

Skyles strânse din fălci şi, scoţând din buzunar un plic vechi, îşi însemnă adresa Iui Los. În clipa aceea, în faţa anunţului se opri un om spătos, înalt, în capul gol, într-o cămaşă de postav, fără cingătoare, cu moletiere peste pantaloni, după îmbrăcăminte arătând a soldat. Omul îşi ţinea mâinile în buzunare, neavând ce face cu ele. Cum începu să citească anunţul, muşchii puternici ai cefii i se încordară.

— Ia uite ce-i trăsneşte ăstuia prin minte: să meargă de-a dreptul în Marte! rosti el, înveselit, întorcându-şi spre Skyles obrazul ars de soare, netulburat de nici o grijă.

O cicatrice albă, îi brăzda tâmpla, pieziş. Avea ochi căprii, sclipind la fel ca ai femeii tinere. Skyles observase de mult aceste sclipiri în ochii ruşilor şi chiar scrisese despre asta într-un articol: „Lipsa unei expresii precise în ochii lor, când batjocoritori, când plini de hotărâre nebunească şi, în sfârşit, ciudatul lor aer de superioritate, au un efect extrem de tulburător asupra unui european”.

— Ce-ar fi să plec şi eu cu el? Ar fi foarte simplu! spuse din nou soldatul.

Apoi, zâmbind blajin, îl cuprinse pe Skyles într-o privire scurtă şi iscoditoare, din creştet până în tălpi. În clipa următoare îşi micşoră ochii, zâmbetul îi zbură de pe chip şi se uită stăruitor în partea cealaltă a străzii la femeia desculţă care rămăsese nemişcată lângă coşul ei.

— Maşa, ce-ai înţepenit acolo? strigă soldatul, săltându-şi bărbia. (Femeia clipi repede din ochi). Hai, du-te acasă! (Ea îşi mişcă pe loc picioarele mici, prăfuite, suspină, apoi îşi aplecă uşor capul). Du-te, du-te, că viu şi eu curând!

Femeia îşi luă coşul de jos şi-şi văzu de drum. Soldatul se întoarse spre vecinul său.

— M-au trecut în rezervă, din cauza contuziilor şi rănilor – urmă el. Acum umblu hai-hui – citesc anunţuri, mă plictisesc de moarte.

— Ai de gând să te duci la adresa asta? îl întrebă Skyles.

— Mă duc negreşit!

— Bine, dar e o absurditate, să zbori la cincizeci de milioane de kilometri, în spaţiul vid!

— Despre asta, ce să zic, aşa-i, e cam departe!

— Este ori o şarlatanie, ori o aiureală.

— Tot ce se poate.

Micşorându-şi ochii la rândul său, Skyles îl privi iscoditor pe soldatul care se uita la el; se uita exact aşa, batjocoritor cu un ciudat aer de superioritate. Corespondentul străin roşi de mânie şi o luă spre Neva. Călca cu paşi largi, sigur de sine. Ajungând într-o grădiniţă, se aşeză pe o bancă, îşi vârî mâna în buzunarul unde îşi ţinea tutunul vărsat ca un fumător înveterat şi om de afaceri, îşi umplu luleaua cu o singură mişcare a degetului mare, o aprinse şi îşi întinse comod picioarele.

Teii bătrâni din grădiniţă fremătau. Aerul era umed şi cald. Pe o grămadă de nisip, singur în toată grădiniţa şedea, probabil de multă vreme, un băieţel într-o cămaşă murdară cu picăţele, fără pantaloni. Vântul îi zburlea din când în când părul moale, bălai. Ţinea în mâna o sfoară de care era legata o cioară bătrână, ciufulită. Cioara stătea nemulţumită şi zburlită şi, la fel ca băiatul, se uita la Skyles.

Deodată – numai o clipă – peste conştiinţa acestuia alunecă parcă un norişor, dându-i un fel de ameţeală. Nu cumva vedea totul în vis? băiatul, cioara, casele goale, străzile pustii, privirile ciudate ale trecătorilor şi micul anunţ prins în ţinte pe zid. poftindu-te să-ţi iei zborul în spaţii cosmice…

Skyles trase adânc în piept fumul tare de tutun. Apoi despături, planul Petrogradului şi căută pe el cu vârful pipei, până găsi cheiul Jdanov.