I

LA PETERSBURG, ÎN CERCURILE înalte, continua cu mai multă aprindere decât oricând lupta încâlcită dintre partidul lui Rumeanţev, partidul francezilor, cel al Mariei Feodorovna, cel al ţareviciului şi celelalte, luptă înăbuşită, ca totdeauna, de zumzetul trântorilor de la curte. Dar viaţa fără griji, viaţa strălucitoare a Petersburgului, preocupată numai de fantomele, de reflexele vieţii reale, se scurgea tot ca şi până atunci; şi cursul acestei vieţi te obliga să faci mari sforţări ca să-ţi poţi da seama de primejdia şi de situaţia grea în care se afla poporul rus. Aceleaşi erau recepţiile şi balurile, acelaşi teatrul francez, aceleaşi interesele diferitelor curţi nobiliare, aceeaşi goana după demnităţi şi aceleaşi intrigile. Numai în cercurile cele mai înalte se făceau sforţări ca oamenii să-şi dea seama de greutăţile clipei de faţă. Se povestea în şoaptă cât de diferit procedaseră, în aceste împrejurări atât de grele, cele două împărătese. Împărăteasa Maria Feodorovna, preocupată de institutele de educaţie şi de binefacere pe care le avea sub oblăduirea ei, dăduse dispoziţiuni pentru strămutarea lor la Kazan, şi lucrurile acestor fundaţii fuseseră şi împachetate. Împărăteasa Elizaveta Alexeevna însă, întrebată ce dispoziţii ar avea de dat, binevoise să răspundă, cu caracteristicul ei patriotism rus, că în privinţa instituţiilor de stat ea nu poate da nici o dispoziţie, întrucât lucrul acesta este apanajul suveranului; în ceea ce o privea personal însă, binevoise să răspundă că ea va fi cea din urmă care va părăsi Petersburgul.

La Anna Pavlovna, în 26 august, chiar în ziua bătăliei de la Borodino, se dădea o serată, al cărei punct de atracţie trebuia să fie citirea scrisorii înalt preasfinţitului mitropolit, scrisă împăratului atunci când îi fusese trimisă icoana preacuviosului părinte Serghie. Scrisoarea aceasta se citea ca un model de elocinţă clericală şi patriotică. Cel care trebuia să dea citire scrisorii era însuşi prinţul Vasili, renumit pentru arta cu care citea. (El citea de multe ori chiar şi în faţa împărătesei.) Arta criticii consta în a revărsa un ropot de cuvinte rostite cântat, cu glas tare, între un urlet de deznădejde şi un mormăit duios, absolut fără nici o legătură cu înţelesul, aşa fel încât, în mod cu totul întâmplător, pe unele cuvinte cădeau urletele, pe altele mormăitul. Lectura aceasta avea, ca toate seratele Annei Pavlovna, un tâlc politic. La serată urmau să ia parte câteva feţe simandicoase, pe care trebuia să le ruşineze pentru faptul că frecventau teatrul francez şi cărora era nevoie să li se insufle sentimente patriotice. Se adunase destulă lume, dar Anna Pavlovna încă nu-i vedea în salonul ei pe toţi acei de care era nevoie şi, de aceea, fără să treacă încă la lectură, îşi antrena musafirii în discuţii generale.

Noutatea zilei era de data aceasta la Petersburg boala contesei Bezuhova. De câteva zile contesa se îmbolnăvise fără veste şi scăpase câteva reuniuni a căror podoabă trebuia să fie; se auzea că nu primeşte pe nimeni şi că, în locul medicilor renumiţi ai Petersburgului care o îngrijeau de obicei, ea se încredinţase îngrijirilor unui doctor italian care-o doftoricea într-un chip cu totul nou şi neobişnuit.

Ştiau foarte bine toţi că fermecătoarei contese boala îi venea din inconvenientul de a se mărita cu doi bărbaţi deodată şi că tratamentul italianului consta în înlăturarea acestui inconvenient; dar, în prezenţa Annei Pavlovna, nu numai că nimeni nu îndrăznea să se gândească la aceasta, dar parcă nici nu ştia nimeni despre ce este vorba.

— On dit que la pauvre comtesse est tres mal. Le médecin dit que c'est l'angine pectorale.

— L'angine? Oh, c'est une maladie terrible! 828

— On dit que les rivaux se sont réconciliés grâce a l'angine…829

Cuvântul angine era repetat cu multă plăcere.

— Le vieux comte est touchant a ce qu'on dit. Il a pleuré comme un enfant quand le médecin lui a dit que le cas était dangereux.

— Oh, ce serait une perte terrible. C'est une femme ravissante.

— Vous parlez de la pauvre comtesse, spuse, apropiindu-se, Anna Pavlovna. J'ai envoyé savoir de ses nouvelles. On m'a dit qu'elle allait un peu mieux. Oh, sans doute, c'est la plus charmante femme du monde, spuse Anna Pavlovna, zâmbind, încântată de sine. Nous appartenons a des camps différents, mais cela ne m'empeche pas de l'estimer comme elle le mérite. Elle est bien malheureuse830, adăugă ea.

Crezând că prin cuvintele acestea Anna Pavlovna ridicase puţintel vălul tainei ce acoperea boala contesei, un tânăr nu prea ascuţit la minte îşi permise să-şi exprime uimirea că nu fuseseră chemaţi medici cunoscuţi şi că o trata un şarlatan, care i-ar putea face vreun tratament primejdios.

— Vos informations peuvent etre meilleures que les miennes, se repezi dintr-odată cu venin Anna Pavlovna la tânărul lipsit de experienţă. Mais je sais de bonne source que ce médecin est un homme tres savant et tres habile. C'est le médecin intime de la Reine d'Espagne.831 Şi, după ce-l desfiinţă în chipul acesta pe tânăr, Anna Pavlovna se întoarse spre Bilibin care, în alt cerc, vorbind despre austrieci, îşi încreţise fruntea şi se vedea că se pregăteşte tocmai să şi-o descreţească la loc pentru a da drumul unui mot832.

— Je trouve que c'est charmant! 833 spuse el despre nota diplomatică trimisă la Viena odată cu drapelele cucerite de către Wittgenstein, le héros de Pétropol834, cum îl numeau la Petersburg.

— Cum, cum adică? I se adresă Anna Pavlovna, impunând în acest chip tăcere pentru a fi ascultat acel mot, pe care ea i-l ştia.

Şi Bilibin repetă următoarele cuvinte, autentice, din depeşa diplomatică redactată de el:

— L'Empereur renvoie les drapeaux autrichiens, zise Bilibin, drapeaux amis et égarés qu'il a trouvés hors de la route835, sfârşi el, descreţindu-şi fruntea.

— Charmant, charmant836, zise prinţul Vasili.

— C'est la route de Varsovie, peut-etre837, spuse cu glas tare, pe neaşteptate, prinţul Ippolit.

Toţi se uitară la el, neînţelegând ce-a vrut să spună cu asta. Prinţul Ippolit se uita şi el împrejurul său, cu un aer de veselă nedumerire. Nu înţelegea nici el, cum nu înţelegeau nici ceilalţi, ce însemnau cuvintele pe care le rostise. El observase nu o dată, în timpul carierei sale diplomatice, că vorbele spuse în felul acesta, brusc, apăreau ca foarte spirituale, şi pentru orice eventualitate lăsase să-i scape aceste cuvinte, cele dintâi care-i veniseră pe limbă. „Poate că se nimereşte foarte bine, îşi zise el, iar dacă nu se nimereşte, or şti ei, acolo, să le potrivească”. Într-adevăr, în tăcerea jenantă care se aşternu, intră în salon persoana aceea, nu destul de patriotă, pe care o aştepta, ca s-o corijeze, Anna Pavlovna, şi ea, zâmbind şi ameninţându-l pe Ippolit cu degetul, făcu semn prinţului Vasili să se apropie de dânsa şi, întinzându-i două lumânări şi manuscrisul, îl rugă să înceapă. Se făcu tăcere.

— Atot milostive Stăpâne, împăratul nostru„, rosti sever prinţul Vasili şi se uită la asistenţă, ca şi când ar fi vrut să întrebe dacă nu cumva are cineva ceva împotrivă. Dar nimeni nu spuse nimic. „Întâia cetate de scaun, Moscova, Noul Ierusalim, îşi întâmpină Hristosul său„, puse el, pe neaşteptate, accentul pe cuvântul său, „precum o mamă îşi îmbrăţişează fiii ei cei buni, şi, întrezărind prin întunericul ce se lasă strălucita slavă a puterii tale, cântă cu mare bucurie: „Osana, binecuvântat fie cel ce vine!”„

Prinţul Vasili rosti cuvintele din urmă cu voce plângătoare.

Bilibin îşi privea cu atenţie unghiile şi mulţi aveau un aer stingherit, parcă ar fi vrut să întrebe: ce vină aveau ei aici? Anna Pavlovna repeta în şoaptă ce avea să vină mai departe, ca o babă la rugăciunea împărtăşaniei: „N-are decât cutezătorul şi neruşinatul Goliat…”

Prinţul Vasili continuă:

— N-are decât cutezătorul şi neruşinatul Goliat să aducă dintre hotarele Franţei în ţinuturile Rusiei spaimele morţii: credinţa smerită, praştia aceasta a lui David al Rusiei va răpune fără de veste capul trufiei lui, setoase de sânge. Icoana aceasta a preacuviosului Serghie, care s-a străduit în vechime pentru binele patriei noastre, trimite-se în dar majestăţii-Voastre imperiale. Sunt îndurerat că slabele mele puteri mă împiedică să-mi desfăt ochii cu vederea chipului Vostru mărinimos. Cu căldură înalţ către cer rugăciuni ca Atotputernicul să sporească neamul drepţilor şi să împlinească dorinţele majestăţii-Voastre spre binele nostru al tuturor.”

— Quelle force! Quel style! 838 se auziră laude la adresa cititorului şi a autorului.

Însufleţiţi de cuvântarea aceasta, oaspeţii Annei Pavlovna mai vorbiră încă multă vreme de situaţia patriei şi făcură tot soiul de pronosticuri cu privire la desfăşurarea bătăliei care trebuia să se dea de la o zi la alta.

— Vous verrez839, spuse Anna Pavlovna, că mâine, de ziua naşterii suveranului, vom primi ştiri. Am eu o presimţire bună.