Peste fagi cu vârfuri sure

A căzut amurgul rece.

Înserarea mută trece

Furișată prin pădure.

Spre apus abia s-arată

Printre crengi, întunecată,

O văpaie de rubin...

Din frunzișurile grele

De-nnoptare, tot mai vin

Glasuri mici de păsărele...

Reci și palide-n senin

Se ivesc deasupra stele.

*

Și deodată, dintre dealuri

Se desprinde larg un zvon

Depărtat și monoton,

Ca un murmur lung de ape

Revărsate peste maluri...

Crește-n luncă, mai aproape,

Umple văile vecine

De răsunet mare...

Vine!...

Fulger negru... trăsnet lung

Dus pe aripi de furtună,

Zguduind pământul tună,

Zările de-abia-i ajung...

Parcă zboară,

Parcă-noată.

Scuipă foc, înghite drum,

Și-ntr-un valvârtej de fum

Taie-n lung pădurea toată...

A trecut...

Dinspre câmpie,

Vuiet greu de fierărie

Se destramă în tăcere...

Scade-n depărtare...

Piere...

*

Iar în urmă-i, din tufișuri,

De prin tainice-ascunzișuri,

Se ivesc pe jumătate

Păsărele ciufulite,

Alarmate

Și-ngrozite:

Cine-i?... Ce-i?... Ce-a fost pe-aici?...

Ciripesc cu glasuri mici

Cinteze și pitulici.

Doar un pui de pițigoi,

Într-un vârf de fag pitic,

Stă cu penele vulvoi

Și făcând pe supăratul:

— Ce să fie? Nu-i nimic.

A trecut Acceleratul...