O, e-atât de bine când pe drumuri ninse

Întâlnești o casă cu lumini aprinse,

Un ogeac din care se ridică fum,

Când te prinde noaptea călător la drum!

Sania coboară clinul de pădure.

Fug în urma noastră luminișuri sure

Și-n singurătatea care ne petrece,

Peste vârf de arbori, asfințitul rece

Străbătând podoaba crengilor subțiri

Luminează-n aer bolți de trandafiri.

Dar amurgul palid a-nceput să scadă.

Noaptea, ca un abur, crește din zăpadă.

Se ivesc departe măguri de hotar,

Într-un loc se face drum pustiu de car,

Și-o fântână strâmbă pe lumina zării

Pare că sporește liniștea-nserării...

Drum de vis! E clipa mutei agonii

Când alaiul Nopții zboară pe câmpii,

Când singurătatea umbrele-și arată

Și departe-n șesuri Ziua alungată

Lângă reci fruntarii alergarea-și curmă,

Cu ochi mari de spaimă să privească-n urmă,

Să-și adune-n locul unde-a-ncremenit

Peste sâni de gheață părul despletit.

Ca-ntr-o presimțire sufletul ți-e-nchis.

Unde ești? Îți pare că trăiești un vis...

Treci lăsând în urmă, la răspântii mute,

Umbre solitare și necunoscute,

Treci ducând o parte din tristețea lor,

Un suspin, o rugă, un zadarnic dor.

Iar târziu, când taina dimprejur te cheamă

Și-ți strecoară-n suflet un fior de teamă,

Singur cu povara cugetului tău

Te cuprind deodată lungi păreri de rău

După-o fericire care întârzie,

După câte n-au fost, dar puteau să fie,

După cele duse pentru totdeauna...

Astfel, cu mirare, te trezești când luna

Luminează somnul unei lumi din basme,

Iar omătul umple noaptea de fantasme.

......................

......................

O, e-atât de bine când pe drumuri ninse

Întâlnești o casă cu lumini aprinse,

Un ogeac din care se ridică fum,

Când te prinde noaptea călător la drum!