De la târg la Vadul-Mare

Taie drumul prin poieni,

Legănându-se călare,

Popa Florea din Rudeni.

Și-n priveliștea bogată

Sus pe culme, jos pe drum,

Iarna palidă-și arată

Plăzmuirile de fum.

Somnul revărsat în fire,

Gerul sfânt al Bobotezii

A-nchegat argint subțire

Peste faldurii zăpezii

Și, legând în gheață stropii,

Bura care-n aer joacă

A țesut pe barba popii

Fire lungi de promoroacă.

Bolta sură ca cenușa,

Codrii vineți — dorm adânc.

Sună numai căldărușa

Atârnată de oblânc.

Bate Surul din potcoavă

Drum de iarnă, fără spor,

Calcă rar și cu zăbavă

Lunecușuri de pripor.

Și-n tăcerea care crește,

Adâncit ca-ntr-o visare,

Popa când și când șoptește

Legănându-se călare...

Scutură din treacăt salbe,

Reci podoabe care mint,

Surpă bolți de ramuri albe

Cu portaluri de argint.

Lângă drum bătut de sănii

Unde malul stă să cadă,

Vede urme de dihănii

Înstelate pe zăpadă.

Iar pe culmea unei creste,

Amețit de zare multă,

Strânge frâul fără veste

Și-mpietrit pe cal ascultă.

Nici o șoaptă... nici un ropot...

Numai din adâncuri sure

Vine vuiet lung de clopot

Peste-ntinderi de pădure...

Lung îi sună în ureche,

Pe când el cu grijă scoate

Pântecoasă ploscă veche

Din desaga de la spate.

Și cu plosca ridicată,

Zugrăvit pe cerul gol,

Popa capătă deodată

Măreție de simbol.

Colo-n vale, unde drumul

Taie luminișuri rare,

Printre plopi se vede fumul

Hanului din Vadul-Mare.

Calul, vesel, simte locul

Și s-abate scurt din cale, —

C-a-nvățat și dobitocul

Patima sfinției-sale...

Iar hangița iese-n ușă,

Bucuroasă de câștig.

Ochii-i râd spre căldărușă:

— Frig, părinte?

— Strașnic frig!