Și se duc pe nesimțite

Nopți pustii și zile reci,

Cum s-adună, putrezite,

Frunze moarte pe poteci.

Colo sus, culcat pe-o rână,

Stă Negoiul mohorât

Cu-a lui negură bătrână

Care-i ține de urât.

Fulgii-ncep apoi să cadă.

Firea-și doarme somnul ei

Amorțită sub zăpadă...

Iar târziu, la Sfântu-Andrei,

Când cobori de la povarnă

Printre plopi subțiri și rari,

În senină zi de iarnă

Vezi departe munții mari

Cum își zugrăvesc în soare

Piscuri vinete spre cer,

Povârnișuri sclipitoare,

Brazi împodobiți de ger,

Atârnând ca niște salbe

Pe grumajii lor de stânci,

Peste plaiurile albe

Și prăpăstiile-adânci.