O zi nefastă m-a adus pe lume

În veacul vostru de melancolie.

Durerea mea — prilej de veselie,

Și cugetarea mea — un lanț de glume...

Nu pentru biata-mi inimă pustie

Și nici de dragul gloriei postume,

Ci pentru voi am făurit anume

Strălucitoarea mea filozofie.

Eu pretutindeni caut în viață

Prilej de râs la fiecare pas —

Și-adesea plâng sub fardul de paiață...

Dar când tristețea cearcă să mă prindă,

Mă-ntorc atunci cu fața spre oglindă

Și râd, nebun, de propriul meu nas.