Ajuns acum la pragul tău, mă iată.

Cremene dură, mă putui în pisc

Să mă găsesc prin stânci și să mă isc

Din pulbere, cu glezna-nsângerată.

Îngerul tău merinde nu-mi prea dete.

Eu însă niciodată din bărdace

N-am fost băut fără să-mi fie sete,

Nici am mâncat vrodată ce nu-mi place.

Grădina florile și le-a deschis

Care-o făceau să-mi amăgească drumul

Cu ispitiri de rouă și de vis.

Eu am lăsat în urma mea parfumul.

Vrui, Doamne, să te pipăi pe spinare

Și mai de-aproape să-ți dau ghes

Cu recea mea-ncruntată întrebare:

De ce nu vruși să mi te-arăți mai des?

Dar caprele-amintirilor și iezii,

Care mă duc să cad întru ispită,

Și-au risipit prin iarbă căcărezii

Și mi-au lăsat livada părăsită.