Se-nalță abur moale din grădină.

Pe jos, pornesc furnicile la drum.

Acoperișuri veștede-n lumină

Întind spre cer ogeacuri fără fum.

Pe lângă garduri s-a zvântat pământul

Și ies gândacii-Domnului pe zid.

Ferestre amorțite se deschid,

Să intre-n casă soarele și vântul.

De prin balcoane

Și coridoare

Albe tulpane

Fâlfâie-n soare.

Ies gospodinele

Iuți ca albinele,

Părul le flutură,

Toate dau zor.

Unele mătură,

Altele scutură

Colbul din pătură

Și din covor.

Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,

Și-a răsfirat crenguțele ca spinii

De frică să nu-i cadă la picioare,

Din creștet, vălul subțirel de floare.

Că s-a trezit așa de dimineață

Cu ramuri albe — și se poate spune

Că-i pentru-ntâia oară în viață

Când i se-ntâmplă-asemenea minune.

Un nor sihastru

Și-adună-n poală

Argintul tot.

Cerul e-albastru

Ca o petală

De miozot.