Soare crud în liliac,

Zbor subțire de gândac,

Glasuri mici

De rândunici,

Viorele și urzici...

Primăvară, din ce rai 

Nevisat de pământeni

Vii cu mândrul tău alai

Peste crânguri și poieni?

Pogorâtă pe pământ

În mătăsuri lungi de vânt,

Lași în urmă, pe câmpii,

Galbeni vii

De păpădii,

Bălți albastre și-nsorite

De omăt topit abia,

Și pe dealuri mucezite

Arături de catifea.

Și pornești departe-n sus

După iarna ce s-a dus,

După trena-i de ninsori

Așternută pe colini...

Drumuri nalte de cocori,

Călăuzii cei străini,

Îți îndreaptă an cu an

Pasul tainic și te mint

Spre ținutul diafan

Al câmpiilor de-argint.

Iar acolo te oprești

Și doar pasul tău ușor,

În omăt strălucitor,

Lasă urme viorii

De conduri împărătești

Peste albele stihii...

Primăvară, unde ești?