Florile-n grădini s-agită.

Peste straturi, dalia,

Ca o doamnă din elită

Își îndreaptă talia.

Trei petunii subțirele,

Farmec dând regretelor,

Stau de vorbă între ele:

„Ce ne facem, fetelor?...”

Floarea-soarelui, bătrână,

De pe-acum se sperie

C-au să-i cadă în țărână

Dinții, de mizerie.

Și cu galbena ei zdreanță

Stă-n lumina matură,

Ca un talger de balanță

Aplecat pe-o latură...

Între gâze, fără frică

Se re-ncep idilele.

Doar o gărgăriță mică,

Blestemându-și zilele,

Necăjită cere sfatul

Unei molii tinere,

Că i-a dispărut bărbatul

În costum de ginere.

Împrejur îi cântă-n șagă

Greierii din flaute.

„Uf, ce lume, soro dragă!”

Unde să-l mai caute?

L-a găsit sub trei grăunțe

Mort de inaniție.

Și-acum pleacă să anunțe

Cazul la poliție.