O, vis al iubirii trecute!

Sunt singur — omătul târziu

Pătează aleile mute

Și parcul e încă pustiu.

Văd iarăși castanii și plopii.

Prin ramuri suspine străbat.

Acum cu sfială m-apropii

De banca pe care ai stat.

Și pieptul începe să-mi bată.

De sus fluturând a căzut

Pe bancă o foaie uscată,

O frunză din anul trecut...