Cărturăreasa

— Uite, ai un dar în casă,

Vorbe bune, cu temei

De la dama cea de verde,

Dar să te ferești să-l iei.

Pentru că nu minte cartea,

Ea ghicește orice gând,

Vezi, cu dama cea de tobă,

Ceartă, lacrimi pe curând.

Dragoste pe drum de seară

Cu un crai de ghindă, și

Gând la gând cu bucurie,

Chiar o veste vei primi...

Serioasă, visătoare,

Cu ochi negri și cuminți,

A rămas privind, copila,

Gura babei, fără dinți...

— Cum e crai de ghindă, babo?

— Nalt și oacheș, fata mea.

— Și cu ochii mari și umezi,

Și cam palid, nu-i așa?

Seara, când să se dezbrace,

Singurică în iatac,

Pe obrajii ei s-aprinde

Floarea rumenă de mac.

Și privindu-se-n oglindă

Își sărută brațul drept:

”Crai de ghindă, crai de gindă,

Vin’ la mine, că te-aștept!”

Share on Twitter Share on Facebook