Iubitei întristate

Aș vrea un cer albastru, și pace, și lumină,

Ca-n basme să-mi răsară în față o grădină,

Cu largi cărări umbrite, și flori de liliac,

Și sălcii plângătoare pe-o margine de lac...

Iar tu să-mi fii acolo, izvor de fericire!

Cu ochii mari și limpezi, cu mijlocul subțire,

Crăiasa mea iubită — regina florilor —

Să-ți dau o veșnicie de nesfârșit amor!

Să nu te văd iar tristă, — ci dornică de viață,

Cu zâmbetul pe buze și rumenă la față,

Să uiți c-ai mers odată pe-al vieții aspru drum,

— Să nu te mai ajungă durerile de-acum....

Share on Twitter Share on Facebook