Tovarăș scump de clipe grele

Am vrut să-mi fii pe drumul greu:

ți-am dat nădejdea vieții mele,

Un cer senin cu mândre stele —

Și floarea sufletului meu.

Dar floarea, când ai vrut s-o scuturi,

S-a veștejit în mâna ta.

Acu-n zadar îmi ceri săruturi,

Aleargă iar: vei prinde fluturi

Și alți obraji vei săruta!...

Nu-ți mai cerșesc, ca-n altă vreme,

Îngenuncheat surâsul tău.

O, nu, — cu tainice blesteme,

Din calea ta n-or să te cheme

Nici lacrimi, nici păreri de rău.

A mea a fost cea mai frumoasă

Din partea minunatei pâini;

De restul ei nimic nu-mi pasă:

Adună restul de pe masă

Și-aruncă-l, draga mea, la câni!...

Pe tine, cea de altădată,

Lumină stinsă pentru veci,

Așa cum visul meu te-arată,

Eu te iubesc... Dar niciodată

Pe tine, umbră care pleci!

De-aceea, împăcat cu mine,

În urma ta, străin mă vezi.

Nu-ți zic decât: te du cu bine!

..........................

Și zâmbitor mă uit la tine,

Cum tot mai mult te depărtezi.