Acesta-i un cântec pe care de mult

Am vrut să vi-l cânt dumneavostră.

Natura-l repetă cu aspru tumult.

Acesta-i un cântec pe care-l ascult

Cu nasul lipit de fereastră.

Ca vechiul ceasornic cu muzică, port

Cântare latentă în mine.

Se pune-n mișcare un tainic resort

Și-mi cântă romanța trecutului mort

În freamăte lungi de suspine.

Cu crengile ude și fără veșmânt

Salcâmii la poartă se-ndoaie.

Pe stradă se plimbă iernaticul vânt

Și fluieră-n tactul aceluiași cânt

Și plânge cu lacrimi de ploaie.

În casă tac toate. Un singur covor

Atacă, pe nas, uvertura.

Și cărțile toate-l urmează în cor,

Începe să cânte întregul decor, —

Ceasornicul bate măsura.

Și-acuma-i un cântec adânc, ne-ntrerupt:

Dulapul cu-o aripă frântă,

Și patul, și soba, și scaunul rupt,

Și vechile cadre cu flori dedesubt

Se uită la mine și cântă.

Ca undele mării izbite de dig

Pereții-mprejur fredonează...

Și numai o muscă surprinsă de frig

Pe masă, alături de-un rest de covrig,

Cu labele-n sus, hibernează.