Noiembrie

Plouă stupid...

Cerul își scutură

Ca dintr-o ciutură

Frigul lichid.

Cârduri de ciori —

Neagră pecingine,

Flori de funingine

Zboară sub nori...

Plouă perfid.

Și-n doză minimă

Picură-n inimă

Neant acid.

Plouă de sus...

Toamna ironică

Îmi scrie-o cronică

Cât un Larousse.

(O Halimà, —

Pentru că nu cere

Nici introducere,

Nici „va urma”...)

Plouă placid:

A...e...i...o...u...ă...

Dacă continuă,

Mă sinucid!

Share on Twitter Share on Facebook