Din cerul mat, încovoiat pe zare

Ca un imens cuptor de porțelan,

Un soare imobil și diafan

Trimite raze perpendiculare.

Orașul „adâncit ca-ntr-o visare”,

Cu tot aspectul lui cotidian,

E bântuit în fiecare an

De felurite boli imaginare.

Prin atmosfera plină de insecte,

Vin de departe adieri suspecte:

Se furișază molima perfidă...

Trag storul la fereastră și, de frică,

Simt inima cum mi se face mică

Cât un microb de febră tifoidă.