„Să-mi cînți, să-mi cînți un cîntec trist,  

Să stingi din sufletu-mi pojarul!” 

Am zis bătrînului artist, 

Și mi-am umplut cu vin paharul. 

Și el și-a strîns sub braț chitara, 

Și-a început duios și rar:

„Cînd soarele apune vara, 

Nu te mîhni, — răsare iar! 

Și dacă te înșeală-o fată,

Bea un pahar mai mult și taci;

Și cată altor fete-ndată,

Mult mai frumoase, să le placi. 

Nu-ți sfîșia zadarnic pieptul 

De-o suferință trecătoare;

Sînt alții care n-au nici dreptul

Să plîngă pentru ce îi doare.

Eu nu știu alt-fel să descîntec 

Pe cel ce e nenorocit!”

................................

Sub farmecul acestui cîntec, 

Iar am sperat, iar am iubit!