Firește, trebuie să fie:

O armonie, un mister,

Ce-atrage sufletul spre cer.

În trista mea copilărie, —

Cu paginile ei de plîngeri, —

Credeam că ceru-i plin de îngeri...

Credința mea e astăzi dusă,

Cu ea și-al visurilor stol, —

Și astăzi cerul meu e gol!

Dar, ca o taină-n veci nespusă,

Rămas-a vecinicul mister

Ce-atrage sufletu-mi spre cer!