M-a dus avarul să-mi arate

Întregul său tezaur,

Și mi-a deschis o ladă plină

Cu aur... aur... aur...

Privindu-mă cu ochi ironici

Mi-a zis: „Arată-mi mie

Și tu, acum, dacă se poate, 

Atîta bogăție!”

Atuncia, ca să-mi sting în suflet

Sarcazmul și amarul,

Și să-i arăt că de cît mine

E mai sărac avarul;

L-am dus grăbit spre locuința,

Spre raiul dragei mele,

Și-am zis avarului: „Privește

Furiș printre perdele!”

El s-a uitat: pe-o pernă albă

Dormea iubita dusă,

Și-n jurul ei plutea un farmec

De liniște nespusă...

Ne-am dus în urmă fiecare

Spre scumpul său tezaur:

Eu la iubita mea, — Avarul

Spre lada lui cu aur...