Într-un oraș, din întîmplare, 

Venise-un cîntăreț de stradă, 

Și dintr-o țiteră duioasă 

Cînta această serenadă: 

„Iubiți-vă! viața trece 

Ca adierea unei seri; 

În inimile iubitoare

E cald, senin, — sînt primăveri!”

Atunci, băcanii auzindu-l, 

L-au dat afară din oraș;

Iar unul dintre ei rostit-a:

„Pe legea mea! e un pungaș! 

Lîngă teșghele, toată ziua, 

Ca vai de lume ne trudim,

Să strîngem ban cu ban, grămadă, -

Noi n-avem vreme să iubim!”

 

Femeile au plîns de mila 

Acelui cîntăreț gonit; 

Căci inimile lor duioase 

La viersul lui s-au încălzit... 

Și s-au rugat să-l readucă, 

Să-i dea un ban, un adăpost; 

E zdrențuros, e mort de foame 

Și e străin! — dar chip n-a fost! 

În inimile tineri însă 

Rămas-a cîntecul neșters...

Și după cum aud pe unii 

Cam astfel treburile-au mers: 

Băcanii-au strîns-n toată viața 

Ban lîngă ban, cu mare preț; 

Pe cînd nevestele urmat-au 

Povața-acelui cîntăreț.