Țăranii-mi spun, cinstiți la vorbă, 

Că-s oameni drepți și buni: 

„Pădurea asta e vestită,

Vestită în minuni!...” 

Atîția suferinzi făcut-a 

De viață s-aibă parte, 

Cînd se credeau ajunși aproape

De ne-ndurata moarte.

Din multe locuri depărtate

Vin oameni ca s-o vază, —

Și de mîndrețea-i fără seamăn,

Adînc se minunează! 

Ascult și-ncep să cred ca dînșii 

Minunile aceste, — 

Cum un copil se-nfiorează 

De orice și ce poveste. 

Dar ași voi să-ntreb pe unul, — 

El singur doar mi-o spune, — 

Dac-ar putea ca să mai facă 

Pădurea o minune 

Să-mi risipească stolul negru 

De nopți și zile rele,

Și să-mi redea nemărginitul 

Iluziilor mele!...

Solca, 1895