Am o icoană în părete:

În linii șterse-i zugrăvit,

Murind, cu ochii către ceruri,

            Divinul răstignit.

La ea se închinau odată

Părinții mei... și se rugau;

De-asupra ei, la zile sfinte,

            O candelă ardeau...

Eu am pierdut de mult credința

Și semnul crucei l-am uitat...

Dar uneori, privind icoana,

            Mă simt înduioșat.

E-atît senin și resemnare

Pe chipul blîndului Isus,

Și-atîta pietate-artistul

            În ochii lui a pus;

Că-nvăț, uitîndu-mă spre dînșii:

Oricît cu lumea te-ai lupta

S-o-nvingi sau s-o urăști... mai bine

            S-o știi în veci ierta!