Soldatul Ion nu știe carte,

Că-n satu lui a fost

Cioban la un boier, — și iacă,

Rămas-a omu prost!

De patru luni e în cazarmă,

Și n-a-nvățat, nătîngu,

Nici cum să meargă, cînd sergentu

Comandă: „dreptu... stîngu...”

Dar lui nu-i pasă! — Îl usucă

Un dor nebun de-o fată.

Frumoasă, vere!... știi, cu ochii

S-o sorbi, bat-o s-o bată!...

Și cum nu poate să-i trimită

O slovă de la el,

Soldatul Ion e trist, săracu,

Nu rîde mai de fel.

Cînd întîlnește-un om din satu-i

Îl roagă blînd: „mă, frate,

Să spui Ileanei... că sînt bine, 

Și... multă sănătate!”