Alunec, în luntre, pe lac, 

Și umbra pe apă s-așterne; 

În juru-ne Alpii-și desfac 

            Priveliști eterne. 

Și cerbii pe rîpe se suie 

Aiurea pierzîndu-se-n cete 

Pe mal stau glume să-și spuie 

            Grămadă de fete.

Mi-e sufletul plin de uimire 

Și-mi zic iar ce vecinic îmi zic 

În lume e numai iubire, 

            Iar restul — nimic! 

Departe, o țiteră plînge 

Accente nebune de patimi; — 

În sufletu-mi singur se strînge 

            O lume de lacrimi... 

Reichenhall, 1894