Am rătăcit pe multe drumuri 

Și-n lunga-mi rătăcire, 

Visam să întîlnesc o umbră 

Ce-i zice: „Fericire”.

 

Dar n-am găsit-o nicăirea — 

Deunăzi, obosit, 

Într-o pădure fremătoasă, 

O clipă m-am oprit.

Sub un copac, bătrîn ca mine, 

O fată și-un băiat 

Se sărutau soptindu-și șoapte 

Cu glasul îngînat. 

Și cînd să plec, băiatul parcă 

Se înclină spre ea, 

Zicîndu-i blînd: „O, tu, iubito;

Ești fericirea mea!”

Am tresărit... Și-n clipa-aceia, 

C-o repede privire, 

M-am și întors să văd cum este 

Visata fericire?...

Era o fată cum sînt multe 

Prin sate și orașe: 

Cu ochii mari, cu sînuri albe, 

Cu buze drăgălașe...

...............................

...............................

Și eu am rătăcit o viață, 

Pribeag, ca vai de mine, — 

Cînd drumurile pretutindeni 

De „fericiri”, sînt pline!...