Aceleași locuri

Le recunosc aceste locuri: 

Cărările șerpuitoare 

Te duc sub tainici bolți de frunze, 

Te-ascund de lume și de soare... 

Un lin izvor își face cale 

Pe lîngă șirul de anini, 

Iar dintr-un parc aduce vîntul 

Miros de salcie și crini.

Iar seara-n amurgit, pe vale, 

S-aude clopotul din sat, 

Înflorind nemărginirea 

C-un sunet vag și depărtat...

 

Le recunosc aceste locuri, — 

Și totuși parcă mi s-arată 

Așa străine... Le lipsește: 

Inima mea de altă dată...

Share on Twitter Share on Facebook