I

In prefața întâiului volum de Studii critice, D. Ion Gherea prevestea pe cititori că aparițiunea volumului al II-lea va depinde de primirea ce i-o va face publicul. Această prevestire a avut un efect rar: In mai puțin de un an se epuizară două ediții din primul volum, ca și cum publicul ar fi voit să mani- feste prin această grabă dorința lui de a nu se întârzia aparițiunea celui de-al doilea volum. Repeziciunea vînzărei unui număr însemnat de exemplare dintr'o carte de literatură românească, nu este lipsită de înțeles. Faptul acesta dovedește o deșteptare mai largă în spiritul publicului nostru pentru operile de valoare distinsă și triumful unor mari idei de domeniul criticei literare mo- derne.

Aparițiunea Studiilor critice este începutul unei noul epoci literare, al cărui caracter cred că se va desluși, încetul cu încetul, mai târziu.

Aproape fără întrerupere sfîrșesc în acest moment citirea volumului al II-lea; și ceia-ce caut să întrupez în aceste rînduri nu este decât vibrațiunea primei impresiunl, acela care poate păstrează cel mai clar sunet al sincerităței.

Volumul cuprinde nouă capitole, având aproape fie-care în parte cadrul dezvoltat al unul studiu. Trei din aceste capitole sunt de domeniul polemicei literare: (Asupra criticei metafizice și celei științifice; Personalitatea și morala in artă; Criticii noștrii și „Năpastea”).

Este de observat, în cele mai multe din studiile d-lui Gherea, o facultate rară de a polemiza. Criticul însă nu aparține acelei familii de polemiști cari înțeleg această formă de discuție intelectuală drept un câmp larg de certuri personale, deșerte și comune. In general, polemicile literare cari se fac la noi au aspectul unor lupte înverșunate de vorbe, de sfîșieri personale, decăzute adeseori la nivelul ordinar al polemicilor politice. Printr'o polemică criticul Gherea înțelege „o formă literară și științifică” având menirea de a limpezi și a răspândi în masele publicului diferite principii și vederi literare și științifice. O dată statornicit acest drum adevărat al polemicei, criticul înaintează pe el cu curajul luptătorului sigur de armele lui. Și armele puternice ale D-lui Gherea în polemici, sunt, înainte de toate: logica și o vastă cultură. Rămâi uimit de puterea de a adânci ideile și a le desluși în lumina lor adevărată, prin farmecul sugestiv al unei judecăți bogate, clare și însuflețită de convingere. Literatura fiind și ea un produs al mediului social, criticul caută a explica orice producere literară prin ajutorul criticei științifice, ce constă în aflarea și demonstrarea causelor psihice și sociale cari i-au dat naștere. Aceasta face să vedem în D. Gherea mai mult un critic social și psihologic, și foarte puțin estetic. D. Gherea, spre exemplu, ne va lămuri într'un mod admirabil un roman sau o piesă de teatru: ce idei sociale și ce simțiminte o însuflețesc; ne va încredința apoi despre puterea ei morală, dar ne va vorbi puțin întru cât privește valoarea pur estetică.

In alte două capitole găsim două profile ilustre din literatura rusească (Turghenef și Dostoevschy). Intr'un cadru restrîns, dar luminos, criticul explică operile lor literare din punct de vedere social și psihologic. Peste aceste profile, D. Gherea a resfrînt o simpatie personală, ca o lumină caldă și blândă de soare.

Aceasta arată sensibilitatea criticului, sensibilitate fină și adânc vibrătoare, dupe cum se remarcă adeseori la critici și filosofi celebri ca Taine, Renan, Lemaitre și alții. Dar acolo unde sensibilitatea criticului se manifestă în cea mai profundă vibrațiune a ei, este în admirabilul studiu asupra dramei „Năpastea”. Acest studiu amintește unele din cele mai frumoase și impresionabile analize psihologice ale lui Paul Bourget.

Spațiu foarte restrâns al articolului meu nu'mi permite să fac citațiuni din numitul studiu, dar atrag atențiunea cititorilor asupra paginilor 154 și 155, — pagini scrise cu o rară măestrie artistică. In ele criticul analizează o frază caracteristică a lui Dragomir: „Ce să facă? . . . stă și el între puști și așteaptă să se isprăvească mai de grab...” In același studiu întâlnesc iarăși un pasaj scurt, în care criticul esplică halucinația lui Ion nebunul, concretizată în imagina Maicel Domnului, simbolul bunătăței și al suferinței. De ce tocmai figura acestei Mater Dolorosa i se arată vecinic înaintea ochilor? Criticul ne-o spune: „In toată viața plină de suferință a lui Ion, trebuia să-i lucească o imagină mângăîetoare, imaginea mâinei pline de bătături a mamei sale alunecându-i pe cap.” Aceste cuvinte trădează o emoțiune adâncă; ele singure pot să definească întreaga natură sensibilă a criticului.

Sensibilitatea criticului se mai observă și în studiul consacrat lui Ștefan Hu- dici, schiță dramatică a D-lul V. G. Morțun. Schița este mai mult un pretext pentru ca criticul să analizeze starea actuală a femeii în societatea burghieză.

Volumul mai conține câte-va note despre clasicism și romantism, și un mare studiu asupra pesimismului în literatură și viață. Această din urmă lucrare, complectată prin articolul: „Decepționismul în literatura contimporană”, publicat în volumul I-iu, este, dupe mine, până acum, cel mai admirabil studiu al D-lui Ion Gherea.

Iată în cea mai grăbită fugă a condeiului câte-va din impresiunile mele. Imi rămâne încă multe de zis, ceia-ce n'ași putea-o face decât în marginile largi ale unei cercetări dezvoltate. Cartea D-lul Gherea îți deschide orizonturi vaste de cugetări și simțiri. Sunt însă unele vederi în aceste studii critice ce'mi par greșite sau incomplect explicate. Acest punct îl voi discuta altă dată, căci este o plăcere sinceră a reveni asupra eminentului nostru critic.