XXVIII

Litvinov călători destul de încet, pe drumuri de ţară, fără întâmplări deosebite. O dată numai îi plesni şina de la roata din spate. Un fierar o meşteri cât o meşteri, tună şi fulgeră împotriva ei şi a lui însuşi; apoi îşi încrucişa braţele: nu putea face nimic. Se văzu însă din fericire că la noi se poate călători admirabil cu o şină ruptă, dar numai pe un drum desfundat, adică prin noroi. În schimb Litvinov avu două-trei întâlniri destul de interesante. La o staţie de poştă dădu peste o adunare a proprietarilor, unde îl întâlni pe Pişcialkin, care făcu asupră-i impresia lui Solon sau Solomon: atâta înaltă înţelepciune se desprindea din discursurile sale, şi atâta stimă fără margini aveau pentru dânsul şi moşierii, şi ţăranii. Chiar ca înfăţişare, Pişcialkin amintea pe înţelepţii din antichitate: părul îi căzuse în creştetul capului. O virtute neînfrânată încremenise solemn pe faţa lui plină. Îl felicită pe Litvinov cu prilejul sosirii „în propriul meu district, dacă pot îndrăzni să întrebuinţez această expresie înfumurată”, apoi tăcu pe loc, covârşit de sentimente frumoase. O singură ştire izbuti Litvinov să capete de la dânsul, şi anume despre Voroşilov, cel trecut pe tabloul de onoare. Acesta se reintegrase în armată şi apucase chiar să ţină o lecţie ofiţerilor din regimentul său despre „budism” sau „dinamism” – cam aşa ceva. Pişcialkin nu-şi amintea exact. La altă staţie Litvinov aşteptă îndelung să i se schimbe caii de poştă. Era la revărsatul zorilor, el picotea în caleaşca lui. Un glas, cunoscut parcă, îl trezi. Deschise ochii.

Dumnezeule! Nu cumva însuşi domnul Gubariov, într-un veston cenuşiu şi cu pantaloni largi de pijama, stătea în pridvorul staţiei de poştă, revărsând un torent de înjurături? Nu, nu era domnul Gubariov. Dar ce asemănare extraordinară! Atâta doar că boierul acesta avea o gură mai largă şi mai colţuroasă, o privire mai sălbatică a ochilor plecaţi în pământ, un nas mai mare, o barbă ca o hălăciugă şi în totul o înfăţişare mai mătăhăloasă şi mai antipatică.

— Ti-căloşilor, ti-căloşilor! Repeta el rar, cu furie, căscându-şi larg botul de lup. Mârlani spurcaţi. Uite unde duce. Faimoasa libertate. Nu poţi căpăta nişte cai de schimb. Ticăloşilor!

— Ti-căloşilor, ti-căloşilor! Se auzi un alt glas din dosul uşii şi se înfăţişă în pridvor – tot în veston cenuşiu cu pantaloni de pijama, căzuţi pe vine – de astă data veritabilul domn Gubariov, în carne şi oase, fără nici o îndoială, Stepan Nikolaevici Gubariov. Mârlani spurcaţi! Urmă el după pilda fratelui său (cel dintâi era, după cum s-a văzut, fratele lui cel mai mare, jacaşul de modă veche, care-i administra moşia). Trebuie să-i snopeşti în bătaie, asta-i! Să le tragi peste bot! Libertatea asta li se cuvine ca să-şi culeagă dinţii de pe jos. Pălăvrăgesc. Prefectul! Le-aş arăta eu. Dar unde-i monsieur Roston? Ce păzeşte? Asta-i treaba lui, trântorul. Să ne scutească de asemenea necazuri.

— Ţi-am spus, măi frate, începu Gubariov-senior, că Roston nu-i bun de nimic. E un adevărat trântor! Numai tu mi l-ai băgat pe gât. Monsieur Roston, monsieur Roston! Unde te-ai ascuns?

— Roston! Roston! Zbieră marele Gubariov-junior. Cheamă-l cu glas mai tare, frate Dorimedont Nikolaici!

— Asta şi fac, frate Stepan Nikolaici. Îl strig. Musiu Roston!

— Iată-mă-s, iată-mă-s, iată-mă-s! Se auzi o voce repezită şi de după un ungher al staţiei ţâşni Bambaev.

Lui Litvinov îi scăpă o exclamaţie de surpriză. Pe nenorocitul entuziast atârna o ponosită tunică de husar cu mânecile în zdrenţe. Trăsăturile feţei sale nu numai că se schimbaseră, dar se schimonosiseră şi se îngrămădiseră. Ochii săi rătăciţi exprimau o teroare servilă şi o supunere de câine flămând. Dar mustăţile vopsite se zburleau semeţ, ca şi în trecut, peste buzele lui cărnoase. Numaidecât fraţii Gubariov începură să-l bruftuluiască din pridvorul înalt. El se opri jos, în noroi, înaintea lor şi, încovoindu-şi cu smerenie spinarea, începu să-i domolească printr-un surâs sfielnic; îşi boţea şapca cu degetele roşii şi, lăsându-se când pe un picior, când pe altul, bolborosea că vor fi gata caii, cât ai bate din palme. Dar fraţii nu se potoliră, până ce Gubariov-junior nu dădu în sfârşit cu ochii de Litvinov. Fie că-l recunoscu, fie că se sfii faţă de un străin, el se răsuci greoi în loc, ca un urs şi, muşcându-şi barba, porni şontâc-şontâc spre izba poştei. Fratele său tăcu brusc şi, întorcându-se şi el ca un urs, porni în urma celuilalt. Pesemne marele Gubariov îşi păstrase şi în patrie influenţa.

Bambaev dădu să alerge după cei doi fraţi. Dar Litvinov îl strigă pe nume. El se uită îndărăt, cu palma streaşină la ochi, şi – recunoscându-l pe Litvinov – se repezi spre dânsul cu mâinile întinse. De cum ajunse la caleaşca, se agăţă de uşă şi, cu pieptul lipit de ea, izbucni într-un plâns cu hohote.

— Ajunge, destul, Bambaev, îi spuse Litvinov, aplecându-se spre dânsul şi atingându-i cu mâna umărul.

El însă se bocea mai departe.

— Uite. Uite. Uite unde am ajuns. Bâiguia el, suspinând.

— Bambaev! Zbierau fraţii din casă. Bambaev îşi înălţă capul şi îşi şterse repede lacrimile.

— Bună, dragul meu, murmură el, bună ziua şi la revedere! Vezi că mă cheamă.

— Dar cum ai picat tu aici? Îl întrebă Litvinov. Şi ce înseamnă toate acestea? Credeam că cheamă un franţuz.

— Eu am intrat la dânşii. ca econom şi majordom, răspunse Bambaev, arătând cu degetul spre izbă. Şi am ajuns cu nume franţuzesc din şagă. Ce-i de făcut, frate! Mor de foame, n-am nici o leţcaie, de voie, de nevoie mi-am pus juvăţul de gât. Nu-mi arde acum de ambiţie!

— Dar de mult se află el în Rusia? Şi cum s-a despărţit de tovarăşii săi de mai înainte?

— Ehehei, frate! S-a lepădat de toate, după cum bate vântul. Pe Suhancikova, Matriona Kuzminişna, pur şi simplu a alungat-o. Iar ea de scârbă a plecat în Portugalia.

— Cum? În Portugalia? Ce prostie!

— Da, frate, în Portugalia, cu doi matrionovişti.

— Cu cine?

— Matrionovişti: persoanele din partidul său aşa se numesc.

— Dar Matriona Kuzminişna are un partid? Şi e numeros?

— Păi, e alcătuit din ăştia doi! Dar el a revenit aici aproape de şase luni. Alţii au fost puşi sub urmărire. Lui însă nu i s-a întâmplat nimic. Locuieşte la ţară cu fratele său. Şi de l-ai auzi cum.

— Bambaev!

— Numaidecât, Stepan Nikolaici, numaidecât. Iar ţie, drăguţă, îţi merge bine! Huzureşti! Slavă Domnului! Încotro ai pornit-o? La asta chiar că nu m-aş fi gândit, să te întâlnesc aici! Îţi mai aminteşti de Baden? Eh, ce trai era acolo! Şi, fiindcă veni vorba, îl mai ţii minte, pe Bindasov? Închipuie-ţi, a dat ortul popii. Intrase slujbaş la accize şi s-a luat la bătaie într-o cârciumă cu un individ care i-a spart capul cu tacul de la biliard. Da, da, au venit timpuri grele. Dar ascultă-mă pe mine: Rusia. Nici o ţară nu-i ca Rusia! Uită-te numai la perechea asta de gâşte. Nicăieri în întreaga Europă n-ai să găseşti asemenea orătănii. Veritabile gâşte de Arzamas.

Şi după ce-şi plăti acest ultim tribut înrădăcinatei sale nevoi de a se entuziasma, Bambaev alergă la izba poştei, unde numele său era din nou pronunţat, nu fară unele aluzii.

Spre sfârşitul acestei zile, Litvinov se apropie de satul Tatianei. Căsuţa în care locuia fosta lui logodnică era aşezată pe un dâmb, deasupra unui pârâu, în mijlocul unei livezi tinere. Casa era şi ea nou-nouţă, de curând clădită, şi se vedea de departe peste pârâu şi câmpie. Litvinov o zări de la două verste, cu acoperişul ei ţuguiat şi cu un rând de ferestruici, împurpurate de razele soarelui care scăpata. Chiar de la ultima staţie, el simţea o tainică nelinişte. Apoi o tulburare adevărată puse stăpânire pe dânsul – deşi era de bucurie, avea o umbră de teamă. „Oare cum voi fi primit? Se gândea el. Şi cum o să mă arăt în faţa ei?” Ca să-i mai treacă timpul, Litvinov intră în vorbă cu surugiul, un ţăran aşezat, cu barbă căruntă, care îi socotise, totuşi, drumul la treizeci de verste, când de fapt el nu trecea nici de douăzeci şi cinci, îl întrebă dacă le cunoaşte pe moşieriţele Şestove.

— Pe Şestove? Cum să nu le cunosc! Boieroaice bune, nimic de zis. Au grijă să-i lecuiască pe nevoiaşi. Aşa-i! Îs nişte doftoroaie! Betegii vin la ele din toate împrejurimile. Zău aşa! Puzderie de oameni! De cade careva bolnav, de pildă. Sau se taie. Sau cine ştie ce i se întâmplă – toţi dau năvală la dânsele, şi ele îi lecuiesc pe loc, pe unii cu prafuri, pe alţii cu plasture. Şi le ia răutatea cu mâna. Dar mulţumire de la oameni ele nu vor să primească. Noi, zic ele, cu o asta nu ne învoim. Doar n-o facem pentru bani. Au înfiinţat şi o şcoală. Astea-s însă fleacuri boiereşti!

În timp ce surugiul îşi înşira povestirea, Litvinov nu-şi lua ochi de la căsuţă. O femeie în alb se iţi în balcon, stătu ce stătu acolo şi i se şterse din vedere. „Oare nu-i ea?” Inima îi zvâcni cu putere. „Mână mai repede! Dă-i bătaie!” răcni el la surugiu, care îndemnă caii. Trecură încă câteva clipe. Şi caleaşca intră în goană pe poarta larg deschisă. Iar în pridvor ieşise Kapitolina Markovna, neştiind de bucurie pe ce lume se află. Bătea din palme şi striga: „Eu l-am recunoscut, eu l-am recunoscut cea dintâi. El îi! El! Eu l-am recunoscut!”

Litvinov sări sprinten din caleaşca, fără să dea răgaz unui fecior ce-i veni înainte să deschidă portiera, şi o îmbrăţişa în fugă pe Kapitolina Markovna, năvăli pe urmă în casă, trecu ca fulgerul prin vestibul şi se trezi în sufragerie. În faţa lui, sfielnică, stătea Tatiana, care se uită la dânsul cu ochii ei buni, duioşi (mai slăbise puţin, şi-i stătea bine), şi îi întinse mâna. Litvinov însă nu i-o luă, ci căzu în genunchi înaintea ei. Tania, care nu se aşteptase deloc la aceasta, nu ştia ce să spună, nici ce să facă. O podidiră lacrimile. Se înspăimântă şi în acelaşi timp faţa i se îmbujora de bucurie. „Grigori Mihailâci, ce înseamnă asta, Grigori Mihailâci?” rosti ea. Iar el îi sărută mai departe poala rochiei. Şi îşi aduse aminte, înduioşat, cum stătuse odinioară în faţa ei la Baden, tot în genunchi. Dar ce deosebire între atunci. Şi acum!

— Tania, repetă el, Tania, m-ai iertat?

— Mătuşica, mătuşica, ce-i asta? Se adresă Tatiana Kapitolinei Markovna, care tocmai atunci intră în odaie.

— Lasă-l în pace, Tatiana, lasă-l în pace! Răspunse buna bătrână. Nu-l vezi că-şi pleacă fruntea pocăit.

E timpul să mă opresc. De altfel nu mai am ce adăuga. Cititorul bănuieşte singur restul. Dar ce-i cu Irina?

Ea a rămas tot aşa de încântătoare, cu toţi cei treizeci de ani ai săi. Un stol de tineri se îndrăgostesc de dânsa şi s-ar îndrăgosti încă şi mai mulţi, dacă. Dacă.

Cititorul îmi va îngădui să-l transport câteva momente la Petersburg, într-unui din cele mai splendide edificii de acolo. Iată un vast apartament, decorat. Nu zic bogat (căci expresia ar fi prea slabă), ci somptuos, solemn, impunător. Nu simţiţi venind de acolo un oarecare freamăt de reculegere? Aflaţi că aţi intrat într-un templu – în templul înaltei decente şi al virtuţii sentimentale, într-un cuvânt un templu suprapământean. Vă învăluie o tăcere tainică, într-adevăr misterioasă. Portiere de catifea la uşi, draperii de catifea la ferestre, un covor pufos şi moale pe jos – totul destinat şi adaptat misiunii de a potoli şi a domoli sunetele tari şi senzaţiile violente. Lămpile voalate cu grijă inspiră sentimente salutare. Un parfum decent este răspândit în acest aer stătut, până şi samovarul de pe masă are un fâsâit reţinut, modest. Gazda, o doamnă simandicoasă din elita Petersburgului, vorbeşte atât de încet, de parcă în încăpere s-ar afla un grav bolnav, aproape în agonie. Alte doamne, după exemplul ei, abia şoptesc. Sora sa, de pildă, când serveşte ceaiul, molfăie din buze absolut fără nici un sunet, încât un tânăr – care nimerise întâmplător în acest templu al virtuţii – nu se putea dumiri ce dorea ea de la dânsul. Când de fapt ea îi murmura pentru a şasea oară: Voulez-vous une tasse de thé? 125 Prin unghere se văd bărbaţi tineri cu un aer decent. Privirea lor trădează un servilism mut. Expresia feţei lor, deşi insinuantă, este de un calm inalterabil. O puzderie de decoraţii strălucesc discret pe pieptul lor. Conversaţia se poartă de asemeni foarte paşnic despre subiecte religioase şi patriotice, despre Picătura misterioasă de F. N. Glinka, misiunile din Orient, mânăstirile şi confreriile din Bielorusia. Din când în când trec lachei în livrele, călcând surd pe covoarele moi. Pulpele lor enorme, strânse în ciorapi ajustaţi de mătase, se cutremură în tăcere la fiecare pas. Vibrarea respectuoasă a acestor muşchi robuşti sporeşte şi mai mult caracterul general de distincţie, virtute şi pietate. E un templu, un adevărat templu!

— Aţi văzut-o azi pe doamna Ratmirova? Întrebă sfios o persoană.

— Am întâlnit-o azi la Lise, răspunse gazda în ton de harfa eoliană, mi-e milă de ea. Are spiritul înrăit. Ele n'a pas la foi.126

— Da, da, repetă aceeaşi persoană. Vă mai amintiţi? Şi Piotr Ivanâci a spus despre dânsa, şi pe bună dreptate, qu'elle a. qu'elle a127 un spirit înrăit.

— Elle n'a pas la foi, se ridică vocea gazdei, ca fumul de tămâie din cădelniţă. C'est une îme égarée.128 Are un spirit înrăit.

— Are un spirit înrăit, repetă doar cu buzele sora gazdei.

Iată de ce nu-s toţi tinerii îndrăgostiţi de Irina. Se tem de ea. au teamă de „spiritul ei înrăit”. Această caracterizare a devenit curentă şi, ca orice caracterizare, este în parte adevărată. Şi nu numai tinerii se tem de dânsa, dar şi vârstnicii, sus-puşii, personalităţile. Nimeni nu poate remarca mai exact şi mai fin latura ridicolă sau slabă a unui caracter. Nimănui nu-i este dat s-o stigmatizeze cu atâta cruzime printr-un cuvânt. Şi vorba aceasta este cu atât mai incisivă, cu cât iese dintr-o gură frumoasă şi parfumată. E greu de spus ce se petrece de fapt în sufletul acesta. Dar, din mulţimea admiratorilor, opinia publică nu acordă nici unuia titlul de ales.

Soţul Irinei avansează repede pe drumul numit de francezi calea onorurilor. Generalul robust îl întrece, iar generalul cel indulgent rămâne în urmă. În acelaşi oraş unde locuieşte Irina, vegetează şi prietenul nostru Sozont Potughin: n-o vede decât rareori, ea nu mai are nevoie să întreţină relaţii cu dânsul. Fetiţa, dată în grija lui, a murit de curând.

SFÂRŞIT

1 Prescurtare pentru Konversationshaus, construcţie celebră, cu săli de ruletă, de lectură, restaurant şi cafenea, loc unde se adunau vizitatorii staţiunii balneare.

2 Nimic nu mai cade (fr.).

3 Matilda Bonaparte (1820-l904) – nepoata lui Napoleon I şi verişoara primară a lui Napoleon al III-lea.

4 Doamnă, principiul proprietăţii este profund zdruncinat în Rusia (fr.).

5 La Arborele rusesc (fr.)

6 Acestor prinţi ruşi (fr.).

7 Crema (fr.).

8 Citat uşor trunchiat din romanul în versuri Evgheni Oneghin de A. S. Puşkin.

9 Turgheniev se referă la personajul feminin pitoresc, o doamnă promotoare de mode şi foarte curtată, care figurează sub acest nume în nuvela lui V. A. Sollogub Protipendada (1840).

10 Cultul pozei (fr.).

11 Impozit în folosul săracilor (engl.).

12 Dumnezeu ştie de ce (fr.).

13 La bine şi la rău (engl.).

14 Liber-cugetător (fr.).

15 Marelui Carlo (it.).

16 Indubitabil, este vorba de revista englezească The Asiatic Journal and Monthly Register for British India and its Dependencies, fondată în 1840.

17 Aluzie la Avdotia Iakovlevna Panaeva, scriitoare, căsătorită cu criticul I. Panaev şi devenită ulterior soţia lui N. A. Nekrasov. Iniţial, în manuscris, figura cu prenumele Avdotia.

18 Roman la modă aparţinând scriitoarei franceze George Sand (1804-l876).

19 Un tinerel (fr.).

20 Revistă satirică ilustrată, editată la Petersburg între 1859 şi 1873.

21 O porţie de biftec cu cartofi (fr.).

22 Chelner! Biftec cartofi (fr.).

23 Chelner, încă un păhuruţ dc vişinată (germ.).

24 Suveranitatea poporului (fr.).

25 Odi et amo. Quare id faciam, fortasse, requiris? Nescio: sed fieri sentio et excrucior/Urăsc şi iubesc. Cum se-ntâmplă asta, poate mă vei întreba. Nu ştiu, dar simt că este aşa, şi este dureros (Catul, LXXVI).

26 O tânără fără inimă (fr.).

27 Expresii insuportabile (fr.).

28 Îi cunoşti violenţa (fr.).

29 Nu eşti distins (fr.).

30 E foarte natural, ştiţi doar, la tinerele fete (fr.).

31 Adevărate evenimente (fr.).

32 Ce succes a avut! (fr.)

33 Regina balului (fr.)

34 Admirator al sexului frumos (fr.).

35 Cu cei mai buni cavaleri (fr.).

36 Sire, fără îndoială Moscova este centrul imperiului maiestăţii-voastre! (fr.)

37 E o adevărată revoluţie, sire! Revelaţie sau revoluţie (fr.).

38 Nimeni n-ar fi spus că domnişoara, fiica dumneavoastră, este la primul său bal (fr.).

39 Nu-s supărăcios, după cum ştiţi (fr.).

40 Verişoară, fiica voastră e o perlă; e o perfecţiune (fr.).

41 Care a fost găsit fermecător (fr.).

42 Cu oarecare îndemânare (germ.).

43 E o ideee, e o idee (germ.).

44 Şi cu asta, basta! (germ.).

45 Un prieten din copilărie (fr).

46 Doi jandarmi, într-o duminică (fr.).

47 Ţi-am spus, Valerian, dă-mi un foc (engl.).

48 Aveţi papiros? (fr.).

49 Adevărate papelitos, contesă (fr.).

50 Lumea bună (fr.).

51 Glumeţ mai eşti, Boris! (engl.).

52 Ei bine, ce-i? Ce doreşti? (fr.).

53 Îţi voi spune mai târziu (fr.).

54 Dar ce face domnul Verdier? De ce nu vine? (fr.).

55 Liniştiţi-vă, doamnelor, domnul Verdier mi-a făgăduit că va veni să cadă la picioarele domniilor-voastre (fr.).

56 Bere de Bavaria (gem.).

57 Dar în mod provizoriu (fr.).

58 La Vechiul Castel? (fr.).

59 Deloc, deloc! Ador chestiunile politice (fr.).

60 Doamna are dreptate (fr.).

61 La 19 februarie 1861 ţarul Alexandru II a emis decretul privind reforma agrară, prin care s-a abolit iobăgia şi s-a acordat o aşa-zisă emancipare ţăranilor.

62 A fi sau a nu fi patriot (fr.).

63 Cum se numeşte domnul acesta? (fr.)

64 Asta-i ca să le amuzi pe doamne (fr.).

65 Toată această drojdie, mica proprietate, mai rea decât proletariatul – iată ce mă îngrozeşte (fr.).

66 Cu Orfeu în infern progresul şi-a spus ultimul cuvânt (fr.). Referire la opereta compozitorului francez Jacques Offenbach (1819-l880).

67 Totdeauna spuneţi numai prostii (fr.).

68 Niciodată nu-s mai serios, doamnă, decât atunci când spun prostii (fr.).

69 Mână forte şi forme (fr.).

70 Mai cu seamă mână forte (fr.).

71 Intră! (germ.)

72 Înainte! (germ.)

73 Doamna prinţesă e acasă (germ.).

74 Un resentiment. Asta-i! (fr.)

75 O, ce noroc! (fr.)

76 Vreau să zic curative (fr.).

77 Reuniuni, petreceri (fr.).

78 Nici spirit, nici inteligenţă (fr.).

79 Repede, repede! (fr.)

80 Bună ziua, scumpă doamnă. Cum vă simţiţi astăzi? Veniţi puţin cu mine (fr.).

81 Alteţa-voastră e prea bună (fr.).

82 Triplu extract de mujic rus (fr).

83 De piele rusească (fr).

84 June prim (fr.).

85 Acest blestemat as de pică! (fr.)

86 Distrat (fr.).

87 Vorbesc de animale (fr.).

88 Şi eu, doamnă, vorbesc de-un animal (fr.).

89 Bineînţeles, un rac (fr.).

90 Da, da, veţi vedea (fr.).

91 Hai, hai, domnule Fox, arătaţi-ne asta (fr.).

92 Dar ce trebuie în definitiv să facă? (fr.)

93 Trebuie să rămână nemişcat şi să se ridice pe propria sa coadă (fr. incorect).

94 Pe socoteala acestor ruşi (germ.).

95 Ce ou, ce bou! (fr.)

96 Fermecător! Fermecător! (fr.)

97 Asta-i absurd! N-are pic de bun-simţ! (fr.)

98 Iarăşi blestemata asta de politică! (fr.)

99 Rezumatul problemei în puţine cuvinte (fr.).

100 Problema (fr.).

101 Ce este dragostea? (fr.)

102 O colică ce s-a urcat la inimă (fr.).

103 V-am admirat mult, doamnă, în seara asta. V-aţi bătut joc din plin de noi toţi (fr.).

104 Nu mai mult decât în alte daţi (fr.).

105 E limpede (fr.).

106 M-am prins! (fr.)

107 Şi că nu-i o falsă alarmă? (fr.)

108 În sănătatea frumoaselor moscovite (fr.).

109 Ce Dumnezeu! Nu mai vii? (fr.)

110 Cine-i acolo? (germ.)

111 Un mare scandal (germ.).

112 Frunză veştedă (fr.).

113 Paharul cu apă (fr.). Piesă a dramaturgului francez Eugene Scribe (1791-1861).

114 Dar am bijuteriile (fr.).

115 Ah, dar e încântător! (fr.)

116 Vă cer scuze pentru indiscreţia mea (fr.).

117 M-am săturat de Baden (fr.).

118 E vorba de voiaj. Unde vă va plăcea (fr.).

119 Pseudonim al scriitorului francez P. I. Hétzel, sub care a publicat în 1843 celebrul basm Voyage ou il vous plaira. Text bogat ilustrat de cunoscutul grafician şi pictor Tony Johannot (1803-1852). Cântecele pentru acest basm pus pe muzică de W. A. Mozart au fost compuse de Alfred de Musset (1810-1857).

120 Mai încet! Pentru Dumnezeu! Mai încet (fr.).

121 Un atac de nervi (fr.).

122 De cavaler galant (fr.).

123 Scuip pe oricine îmi iese în cale (fr.).

124 Prezicerea lui Litvinov s-a adeverit. În 1866 nu erau la Heidelberg decât treisprezece studenţi ruşi în timpul verii şi doisprezece în timpul iernii (n. a.).

125 Dorinţi o ceaşcă de ceai? (fr.)

126 N-are credinţă (fr.).

127 Că are (fr.).

128 E un suflet rătăcit (fr.).