Capitolul II

UN ARTICOL DIN DAILY TELEGRAPH.

RĂZBOIUL ZIARELOR SAVANTE.

M. PELERMANN ÎL SUSŢINE PE PRIETENUL SĂU, DOCTORUL FERGUSSON.

RĂSPUNSUL SAVANTULUI KONER.

PARISUL PARTICIPĂ LA EVENIMENTE.

DIFERITE PROPUNERI FĂCUTE DOCTORULUI.

Daily Telegraph publică a doua zi, în numărul său din 15 februarie, un articol conceput astfel: „Se va afla, în sfârşit, taina întinselor ţinuturi ale Africii. Un Oedip modern ne va da cheia acestei enigme, pe care savanţii a şaizeci de secole n-au putut-o descifra. Altădată, căutarea izvoarelor Nilului – fontes Nili quaerere – era privită ca o încercare nesăbuită, o himeră, un lucru irealizabil.

Doctor Barth a ajuns până-n Sudan, pe drumul indicat de Denhain şi Claperton; doctorul Livingstone şi-a întins numeroasele şi cutezătoarele sale cercetări de la Capul Bunei Speranţe până în bazinul Zambezi; căpitanii Burton şi Speke au deschis civilizaţiei moderne, prin descoperirea Marilor Lacuri, trei drumuri; punctul lor de întretăiere, punct la care n-a putut ajunge nici un călător, este însăşi inima Africei. Spre el trebuie să tindă toate eforturile noastre.

Or, lucrările acestor îndrăzneţi pionieri ai ştiinţei vor fi continuate prin cutezătoarea încercare a doctorului Fergusson, ale cărui frumoase explorări au fost deseori apreciate de cititorii noştri.

Acest curajos descoperitor îşi propune să străbată, în balon, toată Africa, de la răsărit la apus. După cum am aflat, punctul de plecare al surprinzătoarei călătorii va fi insula, Zanzibar de pe coasta orientală. Cât despre punctul de sosire, numai Providenţa îl poate cunoaşte.

Această explorare ştiinţifică a fost propusă, în mod oficial, ieri, la Societatea regală de geografie; s-a votat suma de două mii cinci sute de lire pentru acoperirea cheltuielilor de călătorie.

Îi vom ţine pe cititorii noştri la curent cu această încercare, fără precedent în analele cercetărilor geografice.”

După cum era de aşteptat, articolul făcu multă vâlvă. La început el stârni un val de neîncredere; doctorul Fergusson trecu drept una din acele fiinţe ce se hrănesc cu iluzii, un fel de domnul Barnum, care, după ce a lucrat în America, se pregătea să „facă” Anglia.

În numărul pe februarie al „Buletinului Societăţii de geografie” din Geneva apăru un răspuns glumeţ, care îşi bătea joc în mod spiritual de Societatea regală din Londra, de „Traveller's Club” şi de morunul fenomenal.

Dar domnul Petermann, în ale sale „Mitteilungen”1, publicate la Gotha, reduse la cea mai deplină tăcere ziarul din Geneva.

Domnul Petermann îl cunoştea personal pe doctorul Fergusson şi garanta pentru curajul cutezătorului său prieten.

Dealtfel, foarte curând, îndoiala nu mai fu posibilă. La Londra se făceau pregătirile de călătorie; fabricile din Lyon primiseră o importantă comandă de tafta, necesară construirii aerostatului; în sfârşit, guvernul britanic pusese la dispoziţia doctorului vasul Resolute, condus de căpitanul Pennet.

În curând începură să vină de pretutindeni mii de scrisori de încurajare, se primiră felicitări. Se publicară pe larg amănuntele proiectului în „Buletinul Societăţii de geografie” din Paris; un articol important apăru în „Noile Anale de călătorii geografice, istorice şi arheologice” ale lui M. V. A. Malte-Brun, iar o lucrare amănunţită publicată în „Zeitschrift fur Allgemeine Erdkunde”1, de către doctorul W. Koner, demonstra în mod strălucit posibilitatea explorării, şansele ei de succes, felul obstacolelor, imensele avantaje ale călătoriei pe calea aerului. Singura rezervă pe care o făcea era asupra punctului de plecare. El propunea mai curând Masuah, mic port al Abisiniei, de unde se avântase, în 1768, James Bruce, în căutarea izvoarelor Nilului. Dealtfel, admira fără rezervă spiritul energic al doctorului Fergusson şi curajul acestui om călit, care concepuse şi voia să încerce o asemenea călătorie.

„North American Review” nu vedea cu plăcere o asemenea glorie rezervată Angliei, lua în glumă propunerea doctorului şi-i sugera să se abată şi prin America, din moment ce tot va fi pe drumul cel bun.

Pe scurt, fără să mai socotim ziarele din lumea întreagă, nu se găsea o singură publicaţie ştiinţifică, de la „Journal des Missions évangéliques” până la „Revue algérienne et coloniale”, de la „Annalles de la propagation de la foi” până la „Curch Missionary Intelligencer”, care să nu descrie faptul sub toate aspectele.

La Londra şi în întreaga Anglie se făceau pariuri considerabile cu privire la:

1. Existenţa reală sau imaginară a doctorului Fergusson;

2. Seriozitatea intenţiei lui, în care unii credeau, în vreme ce alţii socoteau că nici nu se va încerca să fie pusă în practică;

3. Posibilităţile de reuşită;

4. Şansele sau neşansele doctorului Fergusson de a se întoarce.

În registrul de pariuri se înscriseră sume enorme, ca şi când ar fi fost vorba de cursele de cai de la Epsom.

Aşadar, încrezătorii sau neîncrezătorii, ignoranţii sau savanţii, toţi aveau privirea aţintită asupra doctorului Fergusson. Într-un cuvânt, el deveni omul zilei. Dădea cu plăcere informaţii precise asupra expediţiei sale. Te puteai apropia de el cu uşurinţă, căci era omul cel mai simplu din lume. Mulţi aventurieri îndrăzneţi cerură să împartă cu el gloria şi primejdiile încercării sale; dar el nu primi, fără să lămurească totuşi motivul refuzului său. Numeroşi inventatori de mecanisme bune pentru cârmuirea balonului veniră să-i propună sistemele lor. Doctorul însă nu voia să primească pe niciunul. Când era întrebat dacă nu cumva descoperise el însuşi ceva în această privinţă, refuza întotdeauna să dea vreo explicaţie, şi continua să se ocupe mai sârguincios ca oricând de pregătirile călătoriei.