Capitolul XII.

URBI ET ORBI.

Dificultăţile astronomice, mecanice, topografice odată rezolvate, venea problema banilor. Trebuia să se procure o sumă uriaşă pentru executarea proiectului. Nici un cetăţean, nici un stat nu dispunea de milioanele necesare.

Preşedintele Barbicane luă aşadar hotărârea, deşi acţiunea era americană, să facă din ea o problemă de interes universal şi să ceară fiecărui popor cooperarea sa financiară. Era în acelaşi timp dreptul şi datoria întregului Pământ de a interveni în treburile satelitului său.

Subscripţia deschisă pentru acest ţel porni din Baltimore în lumea întreagă, urbi et orbi54.

Această subscripţie trebuia să reuşească, mai presus de orice speranţă. Era vorba, totuşi, ca sumele să fie dăruite, nu împrumutate. Operaţiunea era curat dezinteresată în sensul literal al cuvântului şi nu oferea nici o şansă de beneficiu.

Dar efectul comunicării nu se oprise la frontierele Statelor Unite; el trecuse Atlanticul şi Pacificul, invadând în acelaşi timp Asia şi Europa, Africa şi Oceania. Observatoarele Uniunii se puseră de îndată în legătură cu observatoarele din ţările străine; unele, cele din Paris, Petersburg, Cap, Berlin, Altona, Stockholm, Varşovia, Hamburg, Buda, Bologna, Malta, Lisabona, Benares, Madras, Pekin, trimiseră complimentele lor Gun-Clubului; altele păstrară o prudentă aşteptare.

În ce priveşte Observatorul din Greenwich, cu încuviinţarea celorlalte douăzeci şi două de alte observatoare astronomice din Marea Britanie, el fu categoric: nega cu îndrăzneală posibilitatea succesului şi se declară de partea teoriilor căpitanului Nicholl. Aşadar, în timp ce diverse societăţi de savanţi făgăduiră să trimită delegaţi la Tampa-Town, biroul din Greenwich, strâns în şedinţă, şterse cu brutalitate de pe ordinea de zi propunerea lui Barbicane. Era frumoasa şi buna invidie engleză. Nimic altceva.

Într-un cuvânt, efectul fu excelent în lumea ştiinţifică, şi de acolo el trecu în rândul maselor, care, în general, se pasionară pentru această problemă. Fapt de o uriaşă importanţă, pentru că aceste mase erau chemate să subscrie un capitol considerabil.

Preşedintele Barbicane, la 8 octombrie, a lansat un manifest plin de entuziasm şi în care făcea apel la „toţi oamenii cu bunăvoinţă de pe Pământ”. Acest document, tradus în toate limbile, izbândi mult.

Subscripţiile fură deschise în principalele oraşe ale Uniunii, pentru a se centraliza la banca din Baltimore, în strada Baltimore 9; apoi începură cele din diferite state de pe cele două continente:

La Viena, la S. M. de Rothschild;

La Petersburg, la Stieglitz and Co;

La Paris, la Creditul Mobiliar;

La Stockholm, la Tottie şi Arfuredson;

La Londra, la N. M. de Rothschild şi fiii;

La Torino, la Ardouin and Co;

La Berlin, la Mendelsohn;

La Geneva, la Lombard, Odier and Co;

La Constantinopol, la Banca Otomană;

La Bruxelles, la S. Lambert;

La Madrid, la Daniel Weisweller;

La Amsterdam, la Creditul Neerlandez;

La Roma, la Torlonia and Co;

La Lisabona, la Lecesne;

La Copenhaga, la Banca Privată;

La Buenos-Aires, la Banca Maua;

La Rio de Janeiro, la aceeaşi bancă;

La Montevideo, la aceeaşi bancă;

La Valparaiso, la Thomas La Chambre and Co;

La Mexico, la Martin Daran and Co;

La Lima, la Thomas La Chambre and Co;

Trei zile după manifestul preşedintelui Barbicane, patru milioane de dolari erau vărsaţi în diferitele oraşe ale Uniunii. Cu un asemenea acont, Gun-Clubul putea porni la treabă.

Dar, câteva zile mai târziu, telegramele informau Statele Unite că foile de subscripţie din străinătate se şi acopereau grabnic. Unele ţări se distingeau prin generozitatea lor, altele slăbeau strânsoarea pungilor mai puţin uşor. După cum le era temperamentul.

Dealtfel, cifrele sunt mai grăitoare decât cuvintele şi iată lista oficială a sumelor ce fură trecute la activul Gun-Clubului, după ce subscripţia s-a închis.

Rusia vărsase pentru contribuţia sa uriaşa sumă de trei sute şaizeci şi opt de mii şapte sute treizeci şi trei de ruble. Nu era de mirare, decât dacă cu cunoşteai gustul ştiinţific al ruşilor şi progresul pe care l-au imprimat studiilor astronomice, datorită numeroaselor lor observatoare, dintre care principalul a costat două milioane de ruble.

Franţa a început prin a râde de pretenţia americanilor. Luna servi drept pretext pentru mii de jocuri de cuvinte învechite şi vreo douăzeci de vodeviluri, în care prostul gust se lua la întrecere cu ignoranţa.

Dar, aşa cum francezii au plătit odinioară după ce au cântat, ei plătiră de data aceasta după ce au râs şi subscnseră o sumă de un milion două sute cincizeci şi trei de mii nouă sute treizeci franci. La preţul ăsta, aveau şi ei dreptul să se înveselească puţin.

Austria se arătă destul de mărinimoasă, în ciuda necazurilor sale financiare. Partea sa se ridică, în cadrul contribuţiei publice, la o sumă de două sute şaisprezece mii de florini, care fură bineveniţi.

Cincizeci şi două de mii de rixdale, atât a fost ajutorul Suediei şi al Norvegiei. Cifra era destul de considerabilă în raport cu aceste ţări; dar ea ar fi fost desigur mai ridicată dacă subscripţia ar fi avut loc la Christiania, în acelaşi timp cu cea de la Stockholm. Dintr-un motiv sau altul, norvegienilor nu le place să trimită banii lor în Suedia.

Prusia, prin trimiterea a două sute cincizeci de mii de taleri, arătase înalta sa preţuire pentru acţiune. Diferitele sale observatoare contribuiră pline de amabilitate cu o sumă importantă şi fură dintre cele mai înflăcărate în a-l încuraja pe preşedintele Barbicane.

Turcia se dovedi darnică; dar ea era personal interesată în această acţiune; Luna într-adevăr, reglementează aici cursul anilor şi postul Ramadanului. Ea nu putea face mai mult decât să dea un milion trei sute şaptezeci şi două de mii şase sute patruzeci de piaştri, şi le dădu cu un elan care dovedea chiar o anume presiune din partea guvernului înaltei Porţi.

Belgia se distinse între toate statele de ordinul al doilea printr-o donaţie de cinci sute treisprezece mii de franci, aproximativ douăsprezece centime de locuitor.

Olanda şi coloniile sale contribuiră la operaţiune cu o sută zece mii de florini, cerând doar să li se acorde o bonificaţie de cinci la sută scont, deoarece ele plăteau cu bani peşin.

Danemarca, puţin înghesuită în teritoriul său, oferi totuşi nouă mii de ducaţi de aur, ceea ce dovedea dragostea danezilor pentru expediţiile ştiinţifice.

Confederaţia germană se angajă pentru treizeci şi patru de mii două sute optzeci şi cinci de florini; nu i se putea cere mai mult; dealtfel, nici n-ar fi dat.

Cu toate că era foarte strâmtorată în bani, Italia găsi două sute de mii de lire în buzunarele copiilor săi, dar scuturându-le bine. Dacă ar fi avut Veneţia, ar fi dat desigur mai mult: dar nu avea Veneţia.

Statele Papale nu considerară că trebuie să trimită mai puţin de şapte mii patruzeci de scuzi romani, iar Portugalia împinse devotamentul său pentru ştiinţă până la treizeci de mii de cruzeiros.

În ceea ce priveşte Mexicul, acesta dădu pomana săracului, optzeci şi şase de piaştri forte; dar imperiile care abia se întemeiază sunt întotdeauna lipsite de bani.

Două sute cincizeci şi şapte de franci, acesta fu aportul modest al Elveţiei la opera americană. Trebuie să spunem pe şleau că Elveţia nu vedea deloc natura practică a operaţiunii; nu i se părea că a trimite un proiectil în Lună este de natură să stabilească relaţii de afaceri cu astrul nopţilor şi găsea puţin prudent să-şi angajeze capitalurile într-o acţiune atât de riscantă. La urma urmei, Elveţia poate avea dreptate.

În ce priveşte Spania, îi fu imposibil de a strânge mai mult de o sută zece reali. Ea arătă drept pretext că trebuie să-şi termine construcţia căilor ferate. Adevărul este că ştiinţa nu era prea bine văzută în această ţară. Era încă puţin rămasă în urmă. Şi apoi, unii spanioli, nu dintre cei mai puţin instruiţi, nu-şi dădeau seama de calculul exact al masei proiectilului comparativ cu cea a Lunii; le era frică să nu-i deranjeze orbita, să n-o tulbure în rolul său de satelit şi să nu-i provoace căderea pe suprafaţa globului pământesc. În acest caz era mai bine să se abţină. Aceasta şi făcură, donând doar câţiva reali.

Rămânea Anglia. Se cunoaşte antipatia dispreţuitoare cu care a întâmpinat propunerea lui Barbicane. Englezii n-au decât unul şi acelaşi suflet pentru douăzeci şi cinci milioane de locuitori, cât cuprinde Marea Britanie. Ei dădură a înţelege că acţiunea Gun-Clubului era potrivnică „principiului neintervenţiei” şi nu subscriseră nici un sfanţ.

La această noutate, Gun-Clubul se mulţumi să ridice din umeri şi reveni la marea sa acţiune. Cât despre America de Sud, cu alte cuvinte, Peru, Chile, Brazilia, provinciile La Platei, Columbia, participară cu o cotă-parte, vărsată în mâinile clubului, de trei sute de mii de dolari. Astfel, acesta se găsi în faţa unui capital considerabil, al cărui decont iată-l:

Subscripţia Statelor Unite 4 000 000 dolari.

Subscripţiile străine 1 446 675 dolari.

Total 5 446 675 dolari.

Erau deci cinci milioane patru sute patruzeci şi şase de mii şase sute şaptezeci şi cinci de dolari, pe care publicul îl vărsa în casieria Gun-Clubului. Nimeni n-are de ce să fie surprins de importanţa sumei. Lucrările cu fonta, forajul, zidăria, transportul muncitorilor, instalarea lor într-o regiune aproape nelocuită, construcţiile de cuptoare şi clădiri, utilajul uzinelor, pulberea, proiectilul, cheltuielile mărunte, toate trebuiau, în urma devizului, să absoarbă suma aproape în întregime. Unele lovituri de tun din timpul războiului de secesiune reveneau la o mie de dolari; aceea a preşedintelui Barbicane, unică în analele artileriei, putea să coste de cinci mii de ori mai mult.

La 20 octombrie, fu încheiat un contract cu uzina Goldspring, aproape de New-York, care în timpul războiului furnizase lui Parrott cele mai bune tunuri din fontă.

A fost stabilit, între părţile contractante, ca uzina Goldspring să se angajeze să transporte la Tampa-Town, în Florida meridională, materialul necesar pentru fonta Columbiadului. Această operaţie trebuia să fie terminată cel mai târziu la 15 octombrie anul viitor, şi tunul livrat în bună stare, în caz contrar trebuind plătită o indemnizaţie de o sută de dolari pe zi până în momentul când Luna s-ar fi prezentat în aceleaşi condiţii, adică timp de 18 ani şi 11 zile. Angajarea lucrătorilor, salariul lor, amenajările necesare reveneau companiei Goldspring.

Acest contract, în dublu exemplar şi de bună credinţă, fu semnat de părţile în cauză prin I. Barbicane, preşedintele Gun-Clubului, şi J. Murphison, directorul uzinei Goldspring.