XXII LEGENDA BĂTRÂNULUI SILFAX.

Şase luni după aceste evenimente, căsătoria lui Harry Ford cu Nell, atât de straniu întreruptă, se celebra în capela Saint-Gilles. După ce pastorul Hobson binecuvântă unirea lor, tinerii căsătoriţi, îmbrăcaţi încă în negru, se întoarseră la cottage. James Starr şi Simon Ford, acum eliberaţi de orice griji, prezidau veseli serbarea care urmă ceremoniei şi care se prelungi până-a doua zi.

În aceste împrejurări memorabile, Jack Ryan, îmbrăcat în costumul său de piper, după ce umplu cu aer burduful cimpoiului, obţinu un triplu succes: ca cimpoier, dansator şi cântăreţ, în acelaşi timp, şi fu aplaudat de întreaga asistenţă.

A doua zi, lucrările de subteran şi cele de suprafaţă reîncepură, sub conducerea inginerului James Starr.

Harry şi Nell erau mulţumiţi, se înţelege de la sine. Aceşti doi tineri, atât de încercaţi, găsiră în sfârşit în căsătorie fericirea pe care o meritau. Cât despre Simon Ford, acum maistru onorific al minei, spera să ajungă să serbeze cincizeci de ani de la căsătoria sa cu buna lui Madge, care, dealtfel, împărtăşea dorinţa soţului ei.

— Şi apoi, încă o dată cincizeci de ani spuse şăgalnicul Jack Ryan, de două ori cincizeci de ani – nici nu-i aşa mult pentru dumneavoastră, domnule Simon!

— Ai dreptate, fiule, răspunse liniştit bătrânul maistru. Nici n-ar fi de mirare, în acest climat al Noii Aberfoyle, în acest mediu care nu cunoaşte intemperiile de afară, să trăiască omul şi două sute de ani.

Vor asista oare locuitorii Noii Aberfoyle la această a doua aniversare? Aceasta ne-o va spune viitorul.

În orice caz, o pasăre ce părea că va atinge o longevitate neobişnuită era cucuveaua bătrânului Silfax. Ea dădea mereu târcoale întunecosului domeniu. Dar, după moartea bătrânului, deşi Nell încercase s-o reţină, pasărea dispăru după câteva zile.

În afară de faptul că societatea oamenilor îi era la fel de neplăcută ca şi stăpânului ei, se părea că-i poartă pică în special lui Harry în care această pasăre geloasă recunoscuse, şi de aceea îl ura, pe primul care o răpise pe Nell, pe acela cu care zadarnic se luptase în timpul ascensiunii din abis.

De atunci, foarte rar o mai zărea Nell planând deasupra lacului Malcolm. Voia pasărea să-şi revadă prietena de altădată? Voia ea să pătrundă cu privirea până în fundul abisului care îl înghiţise pe Silfax?

Ambele versiuni au fost admise, iar cucuveaua deveni legendară şi îi inspiră lui Jack Ryan multe poveşti fantastice.

Mulţumită acestui tânăr vesel, şi astăzi se mai cântă, în timpul şezătorilor scoţiene, legenda păsării bătrânului Silfax, fostul «penitent» al minelor de la Aberfoyle.